Fiecare devenire cere un doliu tăcut după sinele care ne-a ajutat să supraviețuim

Există în fiecare dintre noi o ființă amânată, o promisiune care respiră încet sub straturile groase ale obiceiurilor, ale fricilor cuminți și ale justificărilor elegante. O purtăm ca pe o fotografie veche în buzunar, îndoită la colțuri, scoasă din când în când ca să ne amintim cine am fi putut deveni. Ne recunoaștem în ea…

Am iubit..

Am iubit… Am iubit mereu… Am iubit oameni care nu meritau iubirea mea, dar nu știam…și i-am iubit… Am iubit oameni care m-au mințit, care m-au trădat, care m-au rănit. Am iubit suferința pe care aceștia mi-o provocau. Am iubit oameni care sufereau, oameni plini de frustrări și durere. Am iubit suferința lor. Am iubit…