Atitudinea pe care un părinte o are în raport cu copilul său, precum și limbajul și comportamentul pe care acesta le folosește, nu doar față de copil, dar și față de ceilalți oameni în prezența copilului, reprezintă un factor decisiv în felul în care copilul va crește și se va dezvolta din punct de vedere emoțional și psihologic.

Un copil expus la situații sau contexte traumatice va deveni un adult nesigur, anxios, panicos, depresiv, cu diferite dependențe sau incapabil să-și gestioneze emoțiile sau chiar viața.

Există anumite atitudini și comportamente mai puțin evidente care fac o reală defavoare copiilor, de care părinții ar trebui să devină conștienți și pe care ar fi important să le evite în interacțiunea cu copiii.

1. Dezaprobare sau lipsă de susținere

Un copil crescut într-un mediu lipsit de afecțiune sau susținere din partea părinților săi va prezenta la maturitate un grad ridicat de agresivitate sau dependență emoțională. Sentimentul permanent de inadecvare, vinovăție sau lipsă de importanță pune bazele unui tipar evitant, lipsit de curaj și un bun cunoscător al eșecului.

2. Forțare de orice fel sau presiune

Orice formă de forțare sau presiune asupra copilului reprezintă pentru acesta un factor declanșator al anxietății, stresului, inadecvării sau al sentimentului de inferioritate socială. În ciuda intenției pozitive a părinților, rezultatul obținut este total opus succesului.

3. Umilire

Folosirea frecventă a comentariilor negative la adresa copilului, precum și criticile permanente sau observațiile făcute în public, reprezintă umilire. Acest comportament se poate cataloga drept abuz asupra copilului. Părinții ar trebui să fie mai atenți la felul în care formulează criticile sau observațiile cu privire la copil.

4. Respingere

Atunci când un părinte îi arată constant copilului indisponibilitate fizică și emoțională, precum și lipsă de răbdare și indiferență, copilul crește cu rana de respingere. Un copil respins va deveni un adult incapabil de asumarea unor responsabilități relaționale. Ca adult, acesta va evita contactul real cu o altă persoană din teama de inadecvare.

5. Nedreptate

Un copil neîndreptățit în repetate rânduri va considera că nu merită mai mult nici de la ceilalți, nici de la viață. Ajunge să ia nedreptatea ca pe un act obișnuit, iar mai târziu poate manifesta un comportament antisocial sau abuziv. Acest copil va avea dificultăți în a-și cuantifica sau recunoaște propria valoare.

6. Abandon

Abandonul poate fi adesea confundat cu respingerea, întrucât se referă tot la indisponibilitatea și indiferența manifestată de părinte în legătură cu copilul. Diferența constă în faptul că în cazul abandonului copilul este lipsit de hrana sufletească sau emoțională ca urmare a ceva (ex.: apariția unui nou-născut/frate/soră, întoarcerea la servici a părintelui, mersul la grădiniță etc.). Prin urmare, orice schimbări din viața unui copil ar trebui abordate cu grijă și cu multă blândețe. În caz contrar, abandonul perceput de copil îi va crea acestuia o rană emoțională cu repercusiuni puternice la maturitate.

7. Învinovățire

Caracteristică părinților narcisiști, învinovățirea se întâlnește frecvent și în alte situații, în care părintele are ca intenție manipularea copilului sau propria dramatizare. Dacă în permanență i se arată copilului că procedează greșit, că ceea ce face el este inutil sau deranjant, că prin prezența sa încurcă sau obosește, acesta va considera că existența lui nu doar că este lipsită de importanță, dar mai reprezintă și o povară pentru ceilalți. Acest copil va deveni un adult depresiv, cu gânduri suicidale, care se devalorizează în permanență, simțindu-se inferior și inadaptat.

8. Lipsă de interes

Copiii manifestă, de fel, multă curiozitate. Dacă la început pun multe întrebări, aceștia își continuă dezvoltarea prin a-și folosi imaginația creând diferite povești.  Se spune că un copil cu imaginație bogată va deveni un adult cu viziune. Însă pentru ca un copil să își contureze această calitate, părintele este important să își exprime interesul fața de ce are copilul său să-i povestească. Lipsa de interes a părintelui, indiferent că vine din oboseală, grijă sau indiferență, constituie un factor definitoriu pentru caracterul copilului.

9. Indiferență față de emoțiile copilului

Negarea sentimentelor sau trăirilor copilului este un act pe care mulți părinți îl fac inconștient. Poate din dorința de a-și ajuta copilul să treacă peste momentele dureroase sau poate din dorința de a-l motiva, se întâmplă ca părinții să nege unele dintre cele mai firești stări ale copilului. În acest fel, un copil învață că emoțiile trebuie reprimate, neîmpărtășite, inhibate. În timp, copilul devenit adult, poate fi asemănat cu o bombă cu ceas, întrucât totul are o limită.