Tu știi ce îți dorești de la relația ta de cuplu?
După un timp, multe cupluri par să uite de ce sunt împreună, ce i-a unit și ce vise au avut inițial. Relația pare să-și piardă scopul, iar partenerii se trezesc într-o situație de monotonie care îi separă zi de zi tot mai mult.
Se întâmplă ca partenerii să aibă noțiuni diferite despre ce înseamnă o relație de cuplu împlinită…și din lipsă de comunicare nici măcar să nu știe acest lucru.
Astăzi îți propunem un exercițiu pe care să îl faci cu partenerul tău. Acesta vă va ajuta să vă cunoașteți mai bine unul altuia viziunea în legătură cu ce înseamnă o relație de cuplu fericită pentru fiecare dintre voi, cât și să vă aflați propriile nevoi și așteptări de la relația voastră și pe ale celuilalt. Până la urmă cum ați putea avea un țel comun, dacă acel țel reprezintă ceva diferit pentru fiecare în parte.
Exercițiul face parte din programul IMAGO, program pe care noi îl folosim în lucrul cu cuplurile care vin la terapie și se numește ”Imaginea relației tale”.
Instrucțiuni:
1. Luați câte o foaie de hârtie. Lucrați separat. Faceți fiecare o listă cu propoziții scurte care descriu propria voastră viziune despre o relație de dragoste pe deplin satisfăcătoare. Includeți calități pe care le detineți deja și pe care vreți să le păstrați și calități pe care vi le doriți. Folosiți verbele la timpul prezent. Exemplu: “Avem parte de multă distracție împreună”, “Avem parte de sex de calitate”, “Suntem niște părinți extraordinari”. Este de preferat să folosiți afirmații pozitive: de exemplu, în loc să spuneți “nu ne certăm”, spuneți “evităm cearta”.
2. Împărtășiți-vă apoi lista. În timp ce partenerul îți citește lista sa, tu subliniază lucrurile pe care le aveți în comun. Nu este necesar să folosiți aceleași cuvinte. Esența să fie aceeași. Dacă regăsești la partener lucruri cu care ești de acord și pe care ți le dorești și tu, dar nu ți-au trecut prin minte, adaugă-le în lista ta.
3. Acum se întoarce fiecare la lista lui. Notează în dreptul fiecărei propoziții (și a celor care nu sunt comune) pe o scara de la 1 la 5 importanța lor pentru tine, unde 1 este “mai puțin important”, iar 5 este “foarte important”.
4. Încercuiește 2 propoziții care sunt cele mai importante pentru tine.
5. Bifează lucrurile care ți se par cel mai greu de realizat pentru voi.
6. Acum începeți să lucrați împreună la crearea (de comun acord) a imaginii relației voastre urmând modelul de mai jos. Începeți lista cu lucrurile asupra carora cădeți de acord amândoi că sunt cele mai importante. Bifați lucrurile pe care amândoi le considerați mai greu de realizat. La sfârșit, notați lucrurile doar relativ importante. Dacă există propoziții care se bat cap în cap, căutați o afirmație care să vă mulțumească pe amândoi. Negociați.
Imaginea Relației Noastre
EL 5 5 5 4 4 3 4 4 3 2 1 |
Evoluăm împreună. Avem încredere unul în celălalt. Ne susținem reciproc. Suntem cei mai buni prieteni. Suntem în totalitate deschiși unul față de celălalt. Găsim mereu soluții împreună. Avem parte de momente de intimitate individuale. Avem cariere care ne satisfac nevoile financiare. Avem parte de mult timp împreună. Avem foarte multe activități împreună. Avem aceleași convingeri religioase. |
EA 5 5 5 4 5 4√ 3 4√ 3 2 1 |
7. Lista poate conține oricâte propoziții doriți. Puneți-o undeva la vedere și citiți-v-o unul altuia o dată pe săptămână. În acest fel vă veți aduce la cunoștință reciproc că nu uitați de imaginea relației voastre și că vă gândiți la ea.
Noi vă dorim succes și inspirație, astfel încât să creați împreună o listă cu viziuni conștiente, mature și pline de motivație și înțelepciune.
Fragment din cartea Ghidul Relației de Cuplu.
Marea dificienta a acestor metode este ca noi ne mintim pe noi insine in astfel de teste. Nu puten etala ce este in sufletul nostru fie din retinere, fie din neintelegerea noastra interioara, fie din exprimarea eronata. Rezultatul va fi, evident, viciat. Chiar daca s-ar face corect testul, aplicarea concluziilor in practica va fi iarasi distorsionata de subiectivismul fiecarui partener. Poate o interventie exterioara, obiectiva, ar mai putea face ceva, ceva.
LikeLike
Pablo de undeva este nevoie să pornim acest proces de apropiere și reconectare. Pornim de la ceea ce simțim, de la ce și cât cunoaștem. Pe măsură ce partenerii învață să comunice și să discute deschis despre ceea ce își doresc se crează un spațiu de încredere și suport. Acest spațiu va permite viitoare conștientizări. Mulțumim pentru comentariu.
LikeLike
Pingback: Anotimpurile unei relații – Jurnal de cuplu
Pingback: Renegocierea ”contractului relațional” | Jurnal de cuplu
Pingback: Webinar – ”AUTENTICITATEA – în relația cu sine, dar și în relația cu ceilalți” | Jurnal de cuplu
Pingback: Cuplul în vremea Coronavirusului | Jurnal de cuplu