Regăsirea Karmică

together

De-a lungul zecilor și sutelor de vieți pe care le avem, sufletul uman are ocazia de a întâlni și de a regăsi alte suflete cu care a avut legături în alte vieți. Marea majoritate a relațiilor pe care le avem în această viață sunt de natura karmică. Atunci când mă refer la relații, fac referire la toate genurile de relații pe care le avem în decursul unei vieți: pot fi relațiile cu membrii familiei, cu prietenii, cu colegii de serviciu, relațiile amicale, relații de cuplu, relațiile părinte/copil etc. În aceste situații, vorbim despre ,,regăsiri karmice”, adică două persoane care tocmai s-au întâlnit, care se cunoșteau, de fapt, din alte existențe și au experimentat deja alte tipuri de relații, împreună. Cele care sunt mai curând pozitive se traduc prin simpatie spontană pentru un (o) necunoscut(ă), încă de la primul contact sau prima întâlnire. Rezultă de aici o prietenie sau o dragoste care se dezvoltă foarte rapid. Regăsirile sau întâlnirile karmice – indiferent de natura lor – există pentru a ne ajuta să evoluăm din punct de vedere spiritual, rezolvând anumite probleme emoționale sau relaționale.
În acest sens, nu există întâmplări sau coincidențe. Fiecare relație pe care o legăm are o anumită semnificație, un anumit sens, iar dacă reușim să ne răspundem la întrebarea: “Oare de ce persoana X a apărut în viața mea?”, vom vedea că marea majoritate a răspunsurilor se înscriu în următoarele categorii:
– pentru a ne plăti o datorie karmică;
– pentru a-i plăti o datorie karmică;
– pentru a îndrepta o greșeala comisă altădată;
– pentru a învăța o lecție;
– pentru evoluția sufletului;
– din cauza unei morți premature, într-o viață anterioară;
– pentru a completa sau a duce ceva la bun sfârșit;
– pentru a ajuta un alt suflet;
– din dragoste.


A plăti o datorie

Răscumpărarea este unul dintre principalele motive pentru care stabilim legături cu persoane din trecutul nostru. Sufletele noastre simt nevoia de a îndrepta lucrurile față de alte suflete cărora le datorăm ceva. Aceste datorii karmice se pot acumula pe parcursul mai multor vieți, iar rolurile jucate de noi sau locul de desfășurare se schimbă în permanență.

Nu există reguli care să stabilească perioada de timp în care trebuie să fie plătita o datorie karmică. Această decizie este stabilită de comun acord, între spiritul nostru și cel al persoanelor față de care am acumulat datorii karmice. De obicei, sufletul dorește întotdeauna să echilibreze situația, într-un mod pozitiv. Dacă ceva nu ni se pare corect într-o relație sau într-o situație, ar trebui să medităm asupra acestui fapt, întrebându-ne Sinele Superior ce ar trebui să învățăm sau să răscumpărăm. Subconștientul este un mecanism mult mai inteligent decât suntem tentați a crede, iar rațiunile lui sunt de multe ori diferite față de ceea ce percepem cu mintea conștientă.

A primi plata unei datorii

Uneori ne reîncarnăm și stabilim legături cu o altă persoană, pentru a-i oferi acesteia ocazia de a achita o datorie karmică față de noi sau putem alege să facem parte din viața altor persoane, pentru a contribui la evoluția sufletelor lor. Aceste relații marcate de datorii apar adesea în cadrul unui cuplu sau al unei familii.

A îndrepta un rău sau a învăța o lecție

Probabil că mulți dintre noi am avut relații pe care pur și simplu nu am putut să le facem să funcționeze. Indiferent cât ne-am fi străduit, relația era veșnic agitată, presărată de despărțiri și împăcări. Deși doriți să fiți împreună, nu vă puteți pune de acord în nicio privință. În cele mai multe situații, ego-ul intervine ca un obstacol major în acest tip de relații. Problemele nerezolvate în această viață, se transferă următoarei, iar lecțiile inimii sunt adesea mult mai greu de învățat mai târziu.

Uneori, în spatele acestui scenariu de viață se află învățarea lecției răbdării, a toleranței sau a încrederii, a nu lăsa ego-ul să distrugă o astfel de legătură. Unele dintre dificultățile cu care ne confruntăm de-a lungul vieții pot fi, de fapt, binecuvântări, pentru că ne dau ocazia de a evolua ca suflete. Cele mai dificile lecții ale vieții ne fac, de cele mai multe ori, mult mai puternici.

A ajuta alte suflete în evoluția lor

La prima vedere, o astfel de misiune aleasă de către sufletul nostru poate fi împovărătoare, pentru că ascunde o mare responsabilitate spirituală față de cei de lângă noi. Această misiune poate avea un cadru mai larg (față de o comunitate) sau se poate referi doar la o relație punctuală.

De exemplu, o persoană care își dedică întreaga viață altei persoane – probabil partenerului de viață sau copilului. Viața celui care primește se schimbă radical datorită influenței acestui suflet. Un exemplu în acest sens ar fi un suflet care se încarnează pentru a fi mama unui copil cu handicap. Nevoile copiilor ajută sufletele în drumul lor prin viață. Am putea răsturna situația, sugerând că și copilul, la rândul său, își ajută mama. Un suflet se întoarce într-un trup incomod, oferindu-i mamei oportunitatea de a evolua din punct de vedere spiritual și de a da dovada de empatie, compasiune, răbdare, dedicându-și viața acestui copil care are atât de multă nevoie de ea.

Despărțirea din cauza unei morți premature într-o viață anterioară

Un alt tip de legătura este cea creată în cazul în care viața unei persoane este curmată de o moarte prematură, iar celălalt rămâne în viață cu inima frântă de durere; nu acceptă despărțirea, iar suferința continuă. Adesea, din nefericire, persoana rămasă în viață refuză să își refacă viața și se blochează într-un fel de buclă temporală. Durerea generată de pierderea suferită este atât de profundă, încât dă naștere unei firi rigide, neînduplecate. Unele persoane nu mai pot iubi din nou sau jură să nu mai iubească. Când are loc o reîncarnare, sufletele sunt atrase de această energie și simt o dorință puternică de a fi din nou împreună.

Problema care apare în această viață este că una dintre persoane se teme atât de mult și devine aproape paranoică de frica de a nu fi părăsit de celălalt, încât își sufocă partenerul/partenera sau trăiește constant cu teama că se va întâmpla ceva rău în cadrul relației respective. De cele mai multe ori, aceste temeri sunt nefondate și sunt preluate la nivel subconștient, dintr-o viață anterioară. Sunt amintiri păstrate la nivelul sufletului nostru. Unele imagini se referă, poate, la bucurii, lecții sau suferințe din viețile anterioare. Deși viețile anterioare sunt șterse din memoria noastră conștientă, atunci când ne naștem din nou, sufletul încă mai păstrează amprente energetice ale acelei existențe. Dacă le ignorăm sau le înțelegem în mod greșit, aceste amintiri din viețile trecute ne urmăresc, bântuind noile noastre relații, neînțelegând de unde ni se trag anumite tipare relaționale, pe care le repetăm, iar și iar.

Când acest tip de trecut karmic apare într-o relație mamă-copil, mama poate fi super-protectoare, până într-atât încât această atitudine devine nesănătoasă la nivel spiritual pentru copil.

Într-o relație de dragoste, vedem semnele geloziei, fobiilor nefondate sau nesiguranței. Aceste fobii pot avea sens, dacă sunt privite din perspectiva vieților anterioare. Secole de-a rândul, viețile a milioane de oameni au fost distruse din cauza războaielor, foametei și a altor circumstanțe. Oamenii mureau pe neașteptate, în fiecare zi, din cauza unor accidente sau crime fără sens. Sufletele celor morți s-au simțit înșelate, pentru că cei dragi nu au avut ocazia să-și ia rămas-bun de la ele sau nu și-au putut îndeplini karma alături de alte suflete. Sufletele celor care au părăsit viața sunt nerăbdătoare să se întoarcă pe Pământ, pentru a fi din nou împreună cu persoanele iubite pe care le-au avut alături în alte existențe și pentru a duce la bun sfârșit ceea ce au început într-o altă existență.

A completa sau a duce ceva la bun sfârșit

Inclusiv la nivel de suflet, se poate vorbi de chestiuni rămase nerezolvate. În multe vieți anterioare, anumite lecții au rămas nerezolvate sau neînvățate, unele îndatoriri au rămas neîndeplinite, anumite relații nu au fost consumate, iar sufletul simte nevoia acuta de a duce ceva la bun sfârșit. Uneori, nimeni nu înțelege de ce puneți atâta pasiune și dăruire într-o anumită profesie, cauză sau un anumit hobby. Dacă aveți sentimentul că trebuie să terminați ceva ori să puneți capăt unei situații sau unei relații cu cineva, atunci este probabil că anumite uși din trecut nu au fost închise foarte bine. Tot ce ni se întâmplă face parte dintr-un puzzle, iar piesele trebuie privite în ansamblu, nu separat.

Pentru evoluția sufletului nostru

Un alt motiv – și adesea cel mai important – pentru care alegem să ne reîncarnăm este evoluția sufletelor noastre. În timpul trecerii prin fiecare viață, învățăm lecții noi, îndeplinim îndatoriri, dezvoltăm talente și avansăm spre niveluri superioare de iluminare spirituală. Ne putem imagina evoluția sufletului în felul următor: ne facem studiile spirituale începând de la grădiniță și până la facultate. Există diferite clase, diferiți profesori și teste, la toate nivelurile. În perioada dintre două vieți, sufletul nostru alege singur ceea ce dorește cu ardoare și are nevoie să învețe; ne alegem, astfel, situațiile prin care trebuie să trecem, oamenii-cheie care ne vor apărea în cale și care ne vor ajuta să ne ducem la bun sfârșit asimilarea lecțiilor și învățăturilor. Uneori ne putem bloca la clasa întâi și trebuie să urmăm un curs de compasiune. Sau poate că sufletul nostru nu este mulțumit de nota de la empatie și alege să mai rămână puțin în urmă, pentru a învăța cu adevărat tot ce trebuie să știe pentru a primi un 10.

Sufletele noastre evoluează cel mai mult prin ceea ce facem în cadrul celor mai personale relații ale noastre. Învățăm cel mai mult și evoluăm cel mai bine prin dificultăți, suferință și durere și poate de aceea se și spune că în spatele unui aparent rău se ascunde întotdeauna un bine. Mulți dintre noi își aduc aminte de momentele fericite, pline de bucurie, dar la fel de multe dintre astfel de momente se șterg din memorie. Totuși, nu uităm niciodată crizele prin care trecem, pentru că ele ne schimbă în profunzime. Dacă viața voastră pare a fi marcată de o succesiune de astfel de crize, încercați să înțelegeți că atunci când vă confruntați cu astfel de dificultăți, sufletul vostru a ales să avanseze spre un nivel superior sau a ales să se purifice.

Din dragoste

Multe suflete fac înțelegeri cu sufletele pe care le iubesc, pentru a se reîncarna din nou împreună, doar pentru că dragostea lor este atât de puternică și intensă. Nu pot suporta gândul de a fi despărțite și, adesea, continuă să aleagă să fie împreună sau să se căsătorească în fiecare viață. O astfel de iubire este atât de puternica, încât energia pe care o creează ține oamenii împreună, pe durata mai multor vieți. Este un tip de iubire care rupe lanțurile convenționalului, care extinde conștiința celor doi spre nivele superioare de înțelegere și relaționare.

Apoi mai este și legătura mamă-copil. Este o legătura atât de puternică, încât poate transcede, de asemenea, mai multe vieți. Iubirea reală a unei mame este, poate, cea mai puternică dintre toate, pentru că este necondiționată. Multe mame doresc să fie din nou împreună cu copiii lor, pentru că îi iubesc foarte mult. Dacă un suflet simte o astfel de necesitate, va găsi o cale de a se întoarce pe Pământ, pentru a face parte din viața copiilor, jucând, eventual, un rol diferit.

În loc de încheiere

Este esențial de știut că întâlnirile karmice importante pentru evoluția noastră sunt planificate de noi înșine în universul spiritual, în perioada dintre două vieți. Putem alege între a le suporta în mod inconștient sau, dimpotrivă, a încerca să înțelegem rațiunea spirituală de a fi, a fiecărei relații. Indiferent de rolurile pe care le-am jucat unii în viețile altora, relațiile în care suntem implicați ne vorbesc, uneori mai șoptit sau cifrat, despre ceea ce avem de scos la lumină din noi, pentru a ne înțelege, a ne echilibra, armoniza și pentru a păși în continuare pe calea desăvârșirii spirituale.

sursa – http://www.totulpentrunoi.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s