Ne regăsim în partenerul nostru, fie că vrem, fie că nu vrem. Și de aici pornește conștientizarea motivului pentru care avem partenerii pe care îi avem.
Toate lucrurile care te deranjează la el sunt ale tale. Toate lucrurile pe care le admiri la el sunt tot ale tale. Tot ce vezi e o oglindă a ceea ce se află în interiorul tău. Relația de cuplu pe care o ai spune multe despre tine. Iar felul în care vorbești despre partenerul tău trădează aspecte ce țin de mulțumirea ta de sine. Este important să înțelegi de ce te afli în exact această relație. Ce îți scoate ea la iveală, ce răni sau traume ies la suprafață în cadrul ei? Ești conștient(ă), oare, de responsabilitatea imensă pe care o ai de a-ți vindeca relația sau , după caz, de a renunța la ea? Dacă nu, hai să-ți explic cum relația ta afectează lumea în care trăim și cum creează viitorul societății de mâine.
Ai creat lumea în care trăiești acum. Ești singurul responsabil de ce experimentezi în acest moment. E inutil să dai vina pe partenerul tău pentru eșecurile sau nereușitele tale, pentru ce-ar fi fost și nu e , pentru toate neîmplinirile de vise pe care le trăiești. Nu el este vinovat, ci TU! De ce? Pentru că în fiecare moment ai ocazia să schimbi tot! Ai șansa să alegi altceva clipă de clipă, dar n-o faci. Alegi să rămâi în continuare în aceeași situație. Și nu te învinovățești pe tine, ci pe el…crezând că ”din cauza lui” nu trăiești viața pe care ți-ai imaginat-o pentru tine. Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar viața ta nu depinde și nu a depins niciodată de partenerul tău. Dacă tu ai decis să îți construiești viața în jurul lui, a fost alegerea ta! Degeaba aștepți recunoștință din partea celuilalt, pentru că nu o vei primi.
Analizează-ți propria viață și întreabă-te care este șablonul pe care l-ai adoptat? Renunți de fiecare dată la tine pentru a-i mulțumi pe ceilalți? Este oricine altcineva (în afară de tine) mai important pentru tine? Iei decizii punând interesele celorlalți deasupra intereselor tale? Dacă ăsta este șablonul tău, pune-ți următoarea întrebare: ți-ai dori același lucru pentru copilul tău? Ți-ar plăcea să-l vezi renunțând la visele sale, la hobby-urile sale, la tot ce-i face plăcere…”din iubire pentru partenerul său”? Gândește-te că acesta este șablonul pe care tu îl perpetuezi. Acesta este modelul pe care îl oferi copilului tău. Ești responsabil să fii un model de urmat pentru copilul tău, nu prin vorbe, ci prin fapte. Copiii nu aud mereu ce le spui, dar văd întotdeauna ce faci.
Dacă în acest moment te afli într-o relație defectuoasă, copilul tău va crede că aceasta este normalitatea. Și atunci să nu te miri când peste 20-30 de ani, copilul tău se va plânge de lipsa de fericire sau de împlinire pe care o trăiește alături de partenerul său. Complăcându-te într-o relație lipsită de armonie, îți lipsești propriul copil de imaginea unei familii fericite. Dacă plângi pe ascuns și crezi că fiul/fiica ta nu te vede, te înșeli…deoarece copiii zilelor noastre sunt kinestezici și SIMT. Și dacă te întreabă de ce ești trist(ă) și tu negi că ai fi, faci o și mai mare greșeală, deoarece îl faci pe copilul tău să-și piardă încrederea în propria sa intuiție.
O relație nesănătoasă dăunează pe atât de multe planuri…încât destabilizează câteva generații următoare! Și dacă relația ta este așa, relația lui X este așa, relația lui Y este așa și tot mai multe relații sunt așa, atunci viitorul societății noastre sau, mai bine zis, al umanității, nu e unul tocmai strălucit.
Începe să construiești chiar AZI, chiar ACUM, viitorul copiilor tăi, chiar dacă îi ai sau nu îi ai deocamdată. Asumă-ți responsabilitatea modelului pe care îl oferi celorlalți și înțelege că nu doar viața ta depinde de alegerile pe care le faci, ci și alte întregi generații care vin după tine.
Fragment din cartea Ghidul Relației de Cuplu.
Dragii mei,
Ma adresez, deopotriva si in acelasi timp, celor doi. Si lui, si ei. Si invers.
E frumos ce si cum foarte frumos ati scris.
Uneori, cuvintele nu pot descrie frumusetea lucrurilor pe care ai dori sa le ai si sa le traiesti.
Nici visele nu sunt suficiente pentru a-ti umple dorintele…
Din pacate, insa, viata te aduce, nu de putine ori, cu picioarele pe pamant.
Si, abia atunci, realizezi cat de frumos este sa visezi.
Cu cat iti doresti mai mult, insa, cu atat ai senzatia ca ai cu mult mai putin.
Ceva, insa, pare a fi prestabilit.
Acel “ceva” se numeste ”viata”.
Indiferent ce ti-ai dori, “viata” va fi asa cum ti-a fost data.
Nu stii niciodata nici cum va fi clipa urmatoare si nici, dupa ce a trecut, de ce a fost asa cum a fost.
Acesta e cel mai frumos lucru….
Love to you both!
Nici viitorul, dar nici fostul vostru iubit.
Ci iubitul vostru etren prieten
Ion
LikeLike
Așa este Ion. Viața se întâmplă și dă de multe ori cu noi de pământ. Dar este prestabilită și capacitatea noastră de a conștientiza de ce se întâmplă asta, ce anume cauzează ca “viața să se întample așa”.
Ceea ce se întamplă în exterior nu putem schimba, dar putem schimba percepția noastră asupra acestora, putem lua decizii în ciuda fricilor și temerilor noastre, putem deveni proprii designeri ai vieții noastre, putem să ne îndepărtăm de postura de victimă și să ne asumam în totalitate această viață cu toate greutățile și obstacolele care vin la pachet.
Acesta este motivul pentru care facem ceea ce facem prin aceste articole. Încurajăm cuplurile către conștientizare, maturizare, evoluție și asumare. Atunci cand iți vindeci rănile, când conștientizezi de unde provin, când te eliberezi de “presetare” și de tiparele emoționale și comportamentale, când înlaturi convingerile limitative și construcțiile de apărare…abia atunci devii responsabil de trăirea propriei tale vieți, abia atunci deschizi ochii și poți să simți viața la intensitatea ei maximă, abia atunci poți aduce cu adevarat schimbarea în tine. Iar aceasta schimbare se va manifesta automat în exteriorul tău. Nu suntem victime ale presetării decât dacă noi alegem, în fiecare moment, în mod conștient sau nu, să fim victime.
Aceste lucruri nu sunt doar cuvinte frumoase pe care le scriem, sunt realitatea pe care noi o trăim după ani de evoluție și vindecare, de munca cu noi înșine și împreună.
Cu drag, echipa Jurnal de Cuplu (și el, și ea )
LikeLike
Pingback: Înainte de a te căsători | Jurnal de Cuplu
Pingback: Violența din familie se transmite în școală și apoi în societate. Opriți ciclul violenței emoționale, psihice și fizice prin videcare în relația de cuplu! | Jurnal de Cuplu
Pingback: Gestionarea problemelor în cuplu face diferența între o relație conștientă și una inconștientă | Jurnal de cuplu