Reflecții…

Ce bine că ni s-a oferit TIMP. Am tânjit atât de mult după acest timp… Nici nu știam câtă nevoie aveam de el. Iată că ni s-a dat… TIMP. Și ce binecuvântare este să te poți bucura de un asemenea dar, să îi găsești exact înțelesul, să mergi pe firul realizării sale, având ca scop…

Revenirea la Integritatea Emoțională

  Când ne naștem, suntem ființe întregi, unitare, în conexiune cu noi înșine și cu tot ceea ce există. Ne naștem cu simțirea că totul este un Întreg, neavând conceptul de separare. Suntem, în mod natural, prezenți, în perfectă armonie cu tot ceea ce este. Trăim sacralitatea existenței în mod autentic, fără a fi necesar…

Ce va conta pentru tine la sfârșitul vieții?

Nu știu care sunt valorile tale, nu știu ce te motivează să te trezești dimineața și să te dai jos din pat, nu știu ce te face să zâmbești sau să-ți tresară sufletul de bucurie, dar știu că fiecare dintre noi își dorește să se simtă fericit și împlinit și pentru fiecare există ceva ce…

Se întâmplă acum…

Trăim într-o epocă a trezirii, în care oamenii refuză să se mai lase teleghidați de societate, de dogme religioase ori politice. Avem parte de deschiderea conștiinței în fața Vieții, în fața Universului, în fața a tot ceea ce există. Chiar dacă mai este cale lungă până la a ne asuma cu toții ceea ce suntem,…