Reflecții…

Ce bine că ni s-a oferit TIMP. Am tânjit atât de mult după acest timp… Nici nu știam câtă nevoie aveam de el. Iată că ni s-a dat… TIMP. Și ce binecuvântare este să te poți bucura de un asemenea dar, să îi găsești exact înțelesul, să mergi pe firul realizării sale, având ca scop să faci tot ce poți mai bun cu el, din el.

Pentru prima oară, după o vreme îndelungată, mă simt odihnită. Am avut timp pentru toate, inclusiv pentru găsirea liniștii interioare. Nu a venit natural, nu a venit ușor, însă atunci când a venit, a adus cu sine o întreagă schimbare a percepției proprii asupra existenței, asupra a ceea ce este cu adevărat relevant ori important pentru mine. O să mă opresc din a expune lucrurile în mod impersonal sau generalizat, deoarece tot ce urmează să împărtășesc descrie numai și numai experiența mea.

Analiză, autoanaliză, critică, judecată, întoarcere la sine, lucru cu sine, acceptare, adaptare… iată procesele cu care îmi ocup timpul zilele astea. După cum spuneam, pentru prima oară, după foarte mult timp, mă simt odihnită. Iar asta îmi permite să mă ocup mai mult de lumea mea interioară. Trigger-e exterioare sunt din plin, însă percepția mea este cea care definește forma realității pe care o experimentez. Nu mai sunt pe pilot automat și am timp – să gândesc, să văd, să aud, să simt, să trăiesc, să exist, pur și simplu. M-a surprins să constat că, de fapt, cauza oboselii mele cronice nu erau copiii, nici partenerul, nici ședințele. Sunt, în continuare, cu toate acestea chiar și acum, în izolare. Singurele lucruri pe care le-am exclus, în realitate, au fost ieșitul în oraș, la restaurant, mersul la cumpărături, mersul la cabinet, viața socială, dusul la școală/grădiniță al copiilor. Și iată-mă, mai odihnită decât am fost în ultimii… probabil 15 ani. 😜 De unde înțeleg, în sfârșit, că viața socială nu este punctul meu forte. Dacă vreau să schimb asta? Nu. Sunt fericită doar că am conștientizat acest lucru și pot continua acum să mă bucur de această izolare, fără urmă de vinovăție ori obligație.

La baza unora dintre procesele enumerate în paragraful anterior se află și expunerea la știri, articole, postări pe Facebook ale diferitor persoane etc. Cu alte cuvinte, trigger-e exterioare care contribuie la această oportunitate extraordinară de a mă autoanaliza și a mă cunoaște la un nivel diferit față de ce am avut șansa să experimentez până acum. Dincolo de tot ce se manifestă în exteriorul nostru, suntem tot noi, în diferite alte forme de manifestare.

Din nefericire, ce am observat în aceste zile, raportându-mă la diverse știri și postări pe rețele sociale, a fost că evenimentele majore și grave nu scot întotdeauna ce este mai bun din om. Și chiar dacă există multe cazuri de solidaritate (văd multe acțiuni de caritate și voluntariat în aceste zile), mult mai multe sunt comportamentele agresive, chiar și verbal manifestate. Oamenii jignesc, rănesc cu o ușurință dezarmantă. Potrivit unei metafore de-a lui Wayne Dyer, când storci o portocală, nu poți obține altceva decât suc de portocale. Tot așa, forțele exterioare care pun presiune asupra omului în aceste zile – frica, singurătatea, angoasa, frustrarea etc. – vor scoate din om tot ce acesta a ascuns pe timp de „pace”. Într-o Cocagne, unde toate sunt lapte și miere, omului îi este foarte ușor să se identifice cu frumusețea păcii, cu răsfățul abundenței și cu bucuria existenței. Însă odată ce existența este pusă în pericol și umanitatea trece pe sub furcile caudine, provocările scot la suprafață toată întunecimea sufletului uman. Repet, nu este o generalizare, întrucât am văzut și oameni care în aceste zile se implică și dau tot ce e mai bun din ei. O fac pentru simplul fapt că o pot face și este demnă de toată admirația această atitudine altruistă pe care o manifestă și o lasă să se vadă. Însă cei neputincioși, mânați de lipsuri, de foame, de teroare, rămân cu disperarea și angoasa interioară accentuată, în care, treptat, se tot cufundă. Pentru că asta au trăit, doar asta au cunoscut. Astfel, storși de teamă și disperare, scot la suprafață toată aversiunea ființei lor, fie față de sine, fie față de alții. Lipsa de empatie sau chiar mizantropia ascunsă de unii pe timp de pace, se manifestă în toată splendoarea sa în aceste zile.

Am avut ani de zile dorința de a vedea doar binele din oameni și am ales, de fiecare dată, să închid ochii la rău, având convingerea că toți cei răniți vor alege, la un moment dat, să se vindece. În continuare sunt de părere că nu există, neapărat, oameni răi, ci numai oameni răniți, însă, cu mare tristețe, constat că alegerea de a se vindeca rămâne de către mulți, neluată. Am ales să dau la o parte vălul croit de către toate marile teorii de tip new-age și să privesc în față neputința sau rana umanității, așa cum supură ea prin diferite forme. Nu judec, nu generalizez, însă îmi acord dreptul de a interpreta lucrurile cu bune și cu rele. Nu ne scăldăm în bine, nu totul este perfect sau, cel puțin, nu poate fi interpretat, cu ușurință, a fi perfect. Și nu toate comportamentele au scuze valide. Viziunea unei lumi perfecte, de conexiune permanentă și grijă neîncetată față de ceilalți este o utopie. Pentru că lumea asta are de toate. Fără judecată, fără critică, chiar și fără a mă simți dezamăgită de ceva anume, trebuie să accept că lucrurile sunt cum sunt și nicio pandemie sau altă criză existențială nu poate stoarce o portocală și să obțină suc de mere din ea. Dar, până la urmă, dacă e să privesc dintr-o perspectivă mai largă, de undeva mai din Cosmos, totul se întâmplă cum e mai potrivit pentru toți cei implicați.

Apropos de ultima frază, aceasta reprezintă chiar stâlpul propriei mele credințe.

De-a lungul timpului mi-am tot schimbat convingerile religioase, am explorat diferite forme de spiritualitate, până când am înțeles că toate vorbesc, de fapt, despre același lucru. Astăzi am, pur și simplu, credință. Unii îi spun Dumnezeu, alții îi spun Univers, alții Energie Supremă sau Forță Superioară. Indiferent de forma cu care ne adresăm acestei forme infinite, fără de început și fără de sfârșit, faptul de a crede în ceva se numește Credință.

Nevoia omului de a crede în ceva superior, într-o ordine spirituală a lucrurilor, s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, o resursă interioară, un izvor de liniște și pace. Atenție! Nu vorbesc despre nevoia omului de a-și impune propriile convingeri asupra celorlalți, ci despre procesul individual al ființei de a ajunge la o anumită liniște interioară prin credință. În asemenea situații, ca cea prin care trecem acum cu toții, credința ne poate aduce un oarecare echilibru. Pentru mine, o mantră a credinței mele sună așa: “Lucrurile se întâmplă așa cum e mai potrivit pentru toți cei implicați”. De fiecare dată, rezultatul se concretizează în acceptare. A se face aici diferență între “acceptare” și “resemnare”! Credința, în cazul meu, vine cu acceptarea tuturor lucrurilor exact așa cum sunt, exact așa cum vin, știind că toate aduc cu ele daruri ori lecții, adică binecuvântări ascunse pe care, poate, mintea rațională nu le poate vedea, însă sufletul le simte. Mulți numesc această gândire ca fiind gândire magică. Însă magia nu este nimic altceva decât știință nedemonstrată încă. Deci credință. A avea credință este probabil ceva ce se poate cultiva în această perioadă, fie prin meditație, fie prin rugăciune, fie prin alte modalități personale ale omului. Ni se dă timp. Însă omul alege ce face cu timpul care i s-a dat. Omul alege dacă și-l umple cu acțiuni umanitare, cu lucru cu sine, cu teamă, cu știri sau cu împrăștierea de invective în stânga și-n dreapta. Fiecare este responsabil pentru propriile sale alegeri.

Pentru a încheia într-o notă pozitivă, vă mai împărtășesc o conștientizare proprie. Teoria o știam, dar pe pielea mea abia acum am simțit-o. Energia cuvintelor pe care le folosim are o influență puternică asupra stării noastre de spirit. Cu mai multă atenție îndreptată către propriul vocabular, ne putem face curățenie printre fobiile noastre, accesând o nouă lume interioară, poate nu neapărat mai bogată, dar cu siguranță mai calmă. Un exemplu mai jos:

Vă mulțumesc că m-ați ascultat (citit). Mi-e sufletul mai ușor și ziua mai senină. Și așa vă doresc să fie și a voastră!

Cu drag,

Raluca

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.