Când ne naștem, suntem ființe întregi, unitare, în conexiune cu noi înșine și cu tot ceea ce există. Ne naștem cu simțirea că totul este un Întreg, neavând conceptul de separare. Suntem, în mod natural, prezenți, în perfectă armonie cu tot ceea ce este. Trăim sacralitatea existenței în mod autentic, fără a fi necesar să o căutăm. Suntem, pur și simplu, compleți.

Dar venirea pe lume aduce după sine prima ruptură emoțională: pe lângă separarea fizică de mamă, nou-născuții încep să uite această conexiune sacră cu tot ceea ce este. Primele luni sunt o continuă adaptare la viața extrauterină, la provocările senzoriale ale mediului înconjurător și o cunoaștere a lumii prin prisma prezenței adulților din viața noastră. Din fericire, ne naștem mici și neputincioși, fapt care, oarecum, îi forțează pe adulții din jurul nostru să aibă o permanentă grijă față de noi. Iar această grijă ajută, chiar dacă poate doar vag, la păstrarea conexiunii sacre.

Integritatea emoțională există acolo unde copilul este ajutat să își păstreze toate acele părți din sine, pe măsură ce el crește și evoluează într-o lume vitregită de separare. Din păcate, prea puțini oameni se pot lăuda în zilele noastre cu integralitatea ființei proprii. De conștiința sacralității nici nu mai pomenim… Trăind într-o lume imperfectă, cu o istorie zbuciumată, este foarte puțin probabil să ne bucurăm de o conștiință de sine naturală, completă și sănătoasă. Suntem cu toții oameni incompleți, cu experiențe mai mult sau mai puțin plăcute și cu un bagaj emoțional moștenit din generație în generație.

Având o copilărie susținută (sau, mai degrabă, creată) de către părinți inconștienți, cel mai probabil, avem o relație de cuplu inconștientă, iar mai târziu, adoptăm un stil de parenting inconștient. Când spunem inconștient, ne referim la acel tipar automatizat pe care îl abordăm în comportamentele noastre, fără a reflecta asupra condițiilor, cauzelor sau efectelor acestuia.

Așadar, cum și când devenim ființe incomplete? Încă din primele luni de viață suntem expuși la stresul existenței. Părinții noștri sau cei care au grijă de noi, poate din oboseală, din teamă sau dintr-o suferință proprie, acționează în mod inconștient: ne resping, nu răspund nevoilor noastre, se manifestă violent sau distant, ne compară cu alți copii, ne critică, ne ignoră sau ne acuză pentru propriile lor neputințe etc. Cu fiecare asemenea comportament al părinților, integritatea noastră emoțională se pierde treptat, iar aceste rupturi produse ne degradează lumea interioară.

Un copil care își pierde sentimentul de siguranță în preajma părinților săi devine un adult nesigur și confuz, care nu se cunoaște pe sine, deoarece în perioada în care ar fi trebuit să se exploreze pe sine, prin prisma mediului înconjurător, părinții nu i-au asigurat spațiul emoțional potrivit. Un copil ai cărui părinți îl compară în permanență cu alți copii va deveni un adult care nu se va simți niciodată suficient de bun, care se va simți mereu inferior celorlalți. Un copil criticat de părinți va deveni un adult fără încredere în sine ș.a.m.d.

Primul pas către revenirea la integritatea emoțională îl presupune exact faptul de a deveni conștienți: de sine, de ceilalți, de Univers, de conexiunea dintre noi… de tot ceea ce există, până la urmă. Dincolo de a ne vedea pe noi înșine ca fiind centrul Universului, devenim conștienți de această matrice universală existentă, în care noi suntem doar noduri de conexiuni. Însă Întregul este format din fiecare dintre noi și din interacțiunile pe care noi le avem unii cu alții. Deși făcuți din același material, diferim prin prisma experiențelor trăite, nu doar ale noastre, ci ale întregii noastre familii. În acest proces de a deveni conștienți, ne asumăm o scufundare în istoria noastră familială și emoțională, care să ne ajute să ne răspundem la întrebarea pe care orice om pe drumul autodescoperirii și-o pune: „Cine sunt eu?”

Pe măsură ce continuăm să ne explorăm reacții, comportamente, dorințe, alegeri etc. putem identifica tipare, răni, obișnuințe sau reflexe pe care le-am moștenit. În acel moment, înțelegem că fiecare dintre aceste lucruri poate fi schimbat, iar asta ține doar de noi.

În relația de cuplu, revenirea la integritatea emoțională presupune, înainte de toate, acceptarea faptului că noi toți suntem ființe incomplete, cu istorii proprii și bagaje de răni emoționale. Când ne alegem partenerii, îi alegem în așa fel încât să ne poată aduce înapoi acel lucru care ne lipsește, acele părți de sine pierdute în timp, fără ca măcar să știm. Așadar, înțelegând motivele pentru care am ajuns să fim împreună, precum și cunoscând trecutul emoțional al familiilor de proveniență, putem înțelege care sunt lucrurile/rănile la care ne putem aștepta să fie scoase la suprafață în cadrul relației noastre și putem crea spațiu pentru a ne susține reciproc în vindecarea acestora.

Pentru ca să putem aduce înapoi acele bucăți pierdute din sufletul și sinele nostru, este important să existe un spațiu de siguranță, pe care partenerii îl pot crea în cuplul lor prin prezență, iubire și acceptare. Pe măsură ce fiecare învață să fie atent la nevoile celuilalt, devenind conștient totodată de trăirile interioare ale acestuia, toate acele lipsuri se pot recupera și cei doi pot redeveni compleți.

Este de ținut cont că revenirea la integritatea emoțională este un proces care necesită o perioadă mai lungă de timp. Nu este ușor să reconfigurezi trasee, dărâmând și recreând tipare emoționale și comportamentale. Așadar acest proces necesită răbdare și prezență continuă din partea ambilor parteneri și o dorință puternică și autentică a acestora de vindecare și evoluție.

Succesul transformării personale depinde și de oamenii pe care îi avem alături în acest proces. Poate porni de la noi, dar susținerea vine, de obicei, de la celălalt. Într-un cuplu este sănătos ca angajamentul asupra procesului de vindecare și evoluție să fie aprobat și asumat de ambii parteneri. Iar pentru asta, cei doi au nevoie să își stabilească prioritățile, motivațiile și să înțeleagă impactul pe care viața lor emoțională îl are asupra mediului în care ei trăiesc… mai ales dacă există și copii în discuție.

Integritatea emoțională a copiilor depinde de integritatea emoțională a părinților. Într-o familie, relația dintre părinți va afecta mereu creșterea și dezvoltarea copiilor acestora.

O modalitate prin care ne putem reîntregi din punct de vedere emoțional și spiritual este să oferim exact acel lucru de care avem noi nevoie. Asta poate reprezenta o adevărată provocare, în sensul că putem întâmpina dificultăți în a oferi ceva ce noi nu am primit nici în copilărie nici de-a lungul vieții. Fiind expuși la anumite neajunsuri psihologice, copii fiind, vom fi tentați să urmăm acel tipar pe care îl cunoaștem, astfel devenind incapabili să satisfacem nevoile celor din jur – parteneri sau copii. Dar, cum o înțeleaptă vorbă spune: Dăruind vei dobândi! Astfel, oferindu-le celor din jur exact acele lucruri care simțim că ne lipsesc nouă, ne îmbogățim pe noi înșine. Până la urmă, așa cum spuneam mai sus: suntem interconectați și primim ceea ce oferim în exterior.

Apoi un alt mod prin care putem reveni la integritatea emoțională este acela prin care învățăm să impunem limite sănătoase în relațiile noastre, fie ele cu necunoscuți, colegi, prieteni, parteneri sau copii. Făcând acest lucru, ne creăm singuri un mediu de securitate și sănătate emoțională. În acest mod vom învăța să respectăm și limitele celorlalți, neatentând la integritatea lor emoțională. A ne înțelege și respecta propriile nevoi și limite reprezintă fundamentul integrității emoționale.

Scopul nostru, ca ființe umane și spirituale, este acela de a reveni la sentimentul primordial de Întreg și apartenență. Suntem cu toții parte din același Univers! Să redevenim, așadar, întregi!

 

Imagine preluată de pe Youtube – by Sevenstyles