Relațiile de cuplu sunt un parteneriat și, ca în orice alt parteneriat, cei doi oameni implicați trebuie să aibă ÎNCREDERE unul în celălalt dacă vor ca relația să funcționeze. Într-adevăr psihologii au considerat încrederea ca fiind piesa de temelie a unei relații ideale.

În ciuda importanței pe care atâți filosofi și, deopotrivă, clinicieni au atribuit-o rolului încrederii în relații, abia recent cercetătorii din domeniul psihologiei au devenit cu adevărat interesați de această calitate crucială. John Rempel și John Holmes au fost printre primii care au încercat să cuantifice încrederea. Din munca lor a rezultat o ”scală a încrederii”, construită anume pentru a măsura nivelul de încredere dintre partenerii aflați într-o relație de cuplu.

Ei au argumentat că încrederea este compusă din trei mari părți. Mai întâi este vorba de predictibilitate. Putem avea încredere într-un partener previzibil deoarece putem anticipa ce va face în viitor. Deși partenerii imprevizibili pot face viața interesantă, mai au și obiceiul nefericit de a face viața neplăcută. Dacă nu poți conta pe partenerul tău să plătească factura la electricitate sau să vină acasă la părinții tăi pentru cină, ar fi imposibil să împărțiți orice responsabilități sau să vă faceți planuri. Predictibilitatea ca element al încrederii reprezintă mai mult decât constanța. Așa cum subliniază Rempel și Holmes, mulți oameni au parteneri extrem de constanți, și drept rezultat, sunt foarte nefericiți. Partenerul care bea prea mult la petreceri și își pierde cunoștința este constant, dar are șanse mici de ainspira încredere. Încrederea se naște din siguranța că poți conta pe partenerul tău pentru a aduce contribuții pozitive la relație.

Seriozitatea sau siguranța că poți conta pe partenerul tău când chiar ai nevoie de el este cea de-a doua componentă a încrederii. Oamenii care au lângă ei o persoană statornică și serioasă își permit să fie vulnerabili. Ei știu că, atunci când se simt răniți sau respinși, se pot destăinui partenerului, care îi va susține. Un partener serios este un partener care își ține mereu promisiunile.

Cele două variabile menționate până acum, predictibilitatea și seriozitatea, cresc odată cu experiența. Dacă descoperi de-a lungul timpului că poți conta pe partenerul tău pentru a împărți responsabilitatea în relație, dacă experiența îți dovedește că partenerul tău este sincer cu tine și că își ține toate promisiunile, atunci ai motive bune să crezi că se va comporta la fel și în viitor. Dar realitatea este că, atât oamenii, cât și contextele, se schimbă. Multe case au fost cu adevărat de piatră ani întregi, chiar zeci de ani, pentru ca mai apoi ceva să se întâmple. Unul dintre parteneri ar putea avea o criză a vârstei de mijloc sau ar putea cunoaște pe altcineva și, brusc, acea persoană pe care ai contat mereu s-ar putea să nu mai fie acum disponibilă și prezentă pentru tine. Capacitatea de a da la o parte asemenea incertitudini reprezintă cea de-a treia componentă a încrederii: credința. Ea ne permite să pășim mai departe de ceea ce ne spune experiența și ne oferă siguranța de a ști că ne putem plănui un viitor împreună.

Rempel și Holmes au descris natura relațiilor cuplurilor plecând de la felul în care variază încrederea reciprocă. Cei cu un nivel înalt al încrederii, reflectat într-un scor care atingea percentila 70 sau chiar mai mult, considerau că ei erau implicați într-o relație de mare succes și că dragostea pentru partenerii lor era foarte puternică. Ei credeau că se acceptau reciproc, că erau drăgăstoși și toleranți și că, în ciuda conflictelor pe care le aveau, partenerii lor vor asculta ce au de zis și vor răspunde într-un mod pozitiv. Este interesant faptul că, inclusiv după ce au avut conflicte serioase, au conchis că partenerii reacționează pozitiv. Pare că subiecții erau aproape imuni la orice dovezi negative despre partenerii lor. Rempel și Holmes au speculat că acest lucru era posibil pentru că încrederea lor, și în special credința în relație, îi oprea de la a acorda semnificații prea mari oricâror evenimente cu încărcătură negativă. Erau mereu dispuși să se îndoiască de potențialul negativ al partenerului și chiar și atunci când acesta reacționa într-un mod neplăcut, acest lucru nu era luat drept dovadă a nepăsării acestuia față de relație.

Grupul cu încredere scăzută, caracterizat de scoruri care atingeau percentila 30 sau chiar mai puțin, avea relații fragile. Ei acuzau numeroase probleme, erau slab adaptați și nu erau satisfăcuți cu relațiile lor. Constrastând cu grupul cu un nivel înalt de încredere, acești oameni nu își percepeau partenerii ca nefiind egoiști și, în fața conflictelor, ei anticipau că partenerii vor reacționa într-un mod critic, defensiv și agresiv. Aceste persoane au destăinuit că istoria lor era plină de promisiuni nerespectate și dezamăgiri emoționale, astfel încât aveau puține motive pentru a crede că relațiile lor ar putea fi vreodată satisfăcătoare. Ajunseseră să se aștepte mereu la ce e mai rău de la partenerii lor.

Grupul de mijloc, cel cu scoruri între percentilele 30 și 70, cuprinde cele mai interesante persoane, după Rempel și Holmes. Relațiile lor pot fi caracterizate ca fiind bune în general, dar cu destul loc de îmbunătățiri. Ei considerau că partenerii lor erau mânați de motivații pozitive, dar când aveau divergențe, la fel ca persoanele din grupul cu un nivel scăzut de încredere, nu se așteptau ca partenerii lor să răspundă într-un mod binevoitor sau pozitiv. Însă, în mod curios, chiar și atunci când partenerii lor adesea răspundeau în mod defensiv și agresiv, acești oameni încă păstrau credința că motivațiile bazale ale partenerilor lor erau pozitive. Acești oameni erau deosebiți de pricepuți în a găsi indicii care să arate ce simțeau ”cu adevărat” partenerii lor despre relație. erau deosebit de rapizi în a atașa un sens actelor cu conotație negativă, cât și celor cu conotație pozitivă. Rempel și Holmes au caracterizat acest grup ca fiind unul al ”încrederii optimiste”. Ei vedeau ce e mai bun la partenerii lor, dar, cumva, nu erau complet siguri de ceea ce voiau să vadă. Era ca și cum își spuneau ”sigur partenerul mă va iubi mereu…mă rog, așa sper.”

Ce se întâmplă când se pierde încrederea? După Rempel și Holmes, încrederea e deosebit de greu de recăpătat odată ce a fost pierdută. Chiar și atunci când partenerul care s-a comportat în mod necorespunzător își revizuiește purtarea și se dedică din nou relației, celălalt partener va fi, de regulă, foarte atent pentru a găsi indicii care să prevestească dezamăgiri ulterioare. Chiar și dacă există dovezi clare că relația se îmbunătățește, acest lucru rareori este văzut ca un semn că partenerul care a dezamăgit are acum alte intenții; chiar și cele mai mici greșeli vor fi percepute ca o dovadă a faptului că nimic nu s-a schimbat cu adevărat. Încrederea poate fi recăpătată, dar procesul are toate șansele să fie foarte lung și greoi. Morala e evidentă: n-ar trebui să riscăm niciodată pierderea încrederii partenerului. 

Încrederea este un lucru care rezultă, de regulă, din experiență, dar unii oameni sunt mai predispuși la a fi încrezători decât alții. Unii psihologi spun că abilitatea de a avea încredere în alții își găsește originile în primul an de viață, când ne dăm seama dacă ne putem încrede în părinții noștri pentru a avea grijă de nevoile noastre. Lăsând aspectele teoretice la o parte, persoanele care au dificultăți în a avea încredere în partenerul de cuplu îl pot îndepărta. De exemplu, bărbatul care nu se poate încrede în fidelitatea soției sale are toate șansele să facă acuzații nefondate de fiecare dată când ea ajunge acasă cu câteva minute mai târziu sau când se bucură de o conversație cu un alt bărbat. E de la sine înțeles că majoritatea oamenilor nu agreează să fie acuzați pe nedrept de răutăți născocite. Dacă aceștia conchid că partenerul nu va învăța niciodată (nici măcar în urma terapiei de cuplu) să se încreadă în ei, pot opta pentru părăsirea relației.

Rempel și Holmes au venit cu sugestii noi pentru asemenea persoane. Ele ar trebui să se ferească de o interpretare exagerată a comportamentelor negative. Dacă partenerul sau partenera uită de ziua ta de naștere și se duce să petreacă ziua cu prietenii, aceasta este dovada unui comportament neatent, dar nu este neapărat o dovadă a lipsei de interes pentru relație. Pe de altă parte ar trebui să sesizăm și să apreciem comportamentele pozitive ale partenerului. Oamenii care nu au încredere înclină să ignore zece dovezi de comportament pozitiv pentru un singur exemplu de comportament negativ.

Făcând efortul de a observa ce e bun la partenerul tău și de a-ți exprima aprecierea, ai putea deveni mai încrezător în relația voastră!

Autor: Louis Janda