Sexualitatea Sacră în Istoria Umanității

În inima fiecărei tradiţii mistice şi religioase există un secret, un adevăr universal: Marea Arcană. De-a lungul istoriei a fost interzisă revelarea ei tuturor oamenilor. Astfel, misterele sale au rămas o moştenire ascunsă, înveşmântată în povestiri mistice şi în mesajele transmise prin artă şi literatură pentru ca toţi să o admire, câţiva să o imite, însă puţini s-o înţeleagă.
Ce înseamnă cuvântul arcană? Provine din latinescul „arcanum” şi înseamnă un mare secret; un mister; o cunoaştere enigmatică pentru omul de rând; o esenţă secretă sau remediu, un elixir.

Ascunsă pe feţele tăcute ale monumentelor egiptene, sub privirile zeilor vedici, printre rândurile vechilor cărţi de alchimie şi ademenindu-ne prin miturile aztecilor şi mayaşilor, esenţa doctrinei secrete a fost mereu acolo. De-a lungul istoriei omenirii, doar câţiva au fost iniţiaţi în misterele acestui mare adevăr universal. Iar aceştia au îndrumat restul umanităţii, oferindu-le simboluri care să-i ghideze. Secret al secretelor, această Mare Arcană a fost păstrată cu devotament şi oferită doar celor ce au dovedit puritate morală şi au fost demni de încrederea acordată. Însă pe măsură ce umanitatea a degenerat în barbarism şi cruzime, cunoaşterea divină s-a ocultat, pentru a supravieţui în locuri izolate din întreaga lume.

De-a lungul multor secole, Marea Arcană a fost transmisă umanităţii cu ajutorul povestirilor şi miturilor ce o învăluie. Cunoaşterea pe care o aduce este universală şi se aplică tuturor adevăratelor religii şi tradiţii mistice. Fie că este vorba despre şarpele lui Adam şi Eva sau despre şarpele lui Quetzalcoatl din tradiţia aztecă, despre şerpii ce urcă pe caduceul zeului grec Hermes sau despre şerpii tradiţiilor hinduse sau budiste, toate aceste simboluri conţin aceleaşi învăţături. În sfârşit, după secole de întuneric şi ignoranţă, a venit vremea ca această ştiinţă ocultă să fie dezvăluită.

Calea
„Toate religiile sunt pietre preţioase în şiragul de aur al divinităţii.” (Samuel Aun Weor)
Cuvântul „religie” derivă din rădăcina latină „religare” (uniune), cuvântul „yoga” derivă din rădăcina sanscrită „yug” (tot uniune). În esenţa lor, diferitele tradiţii din Orient şi din Occident descriu acelaşi ţel, uniunea cu divinitatea.
Tradiţiile religioase oferă harta pe care cineva trebuie să o urmeze pentru a ajunge la uniunea cu Divinul. Fiecare religie caută să exprime aceeaşi cunoaştere esenţială, însă omul are nevoie de instrumentele potrivite pentru a citi harta.
Cu instrumentele potrivite şi cu o utilizare adecvată, un aspirant al oricărei religii sau tradiţii poate realiza cunoaşterea directă a Divinului. Se poate vedea deci că există în esenţă o singură cunoaştere, o singură cale, ce apare însă sub diferite forme şi faţete.
„Căci strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află.” (Matei 7:13-14)
În limba greacă această cale îngustă a fost numită „gnosis” (cunoaştere). În ebraică aceeaşi cale îngustă se numeşte „daath” (tot cunoaştere). Această cale este reprezentată de faimosul copac al cunoaşterii binelui şi răului din cartea Genezei.
Indicaţiile în vederea realizării experienţei directe a Dumnezeirii pot fi găsite descifrând simbolurile Copacului Cunoaşterii. Geneza, învăţătura iudeo-creştină despre creaţie, a fost scrisă ca un mijloc de a transmite cunoaşterea Marii Arcane acelora înzestraţi cu ochi de văzut şi urechi de auzit.
Conţinutul ei a fost influenţat atât de tradiţiile din răsărit, cât şi de cele din apus, pentru a furniza umanităţii o cheie prezentă la temelia fiecărei mari religii a lumii.

Cuvântul
Vechiul Testament pare a fi o serie de instrucţiuni spirituale de bază sub formă de povestiri şi istorisiri, însă în esenţă este un vehicul al cunoaşterii secrete. Pentru a înţelege mai bine originea iudeo-creştină a Genezei este necesar să aruncăm o scurtă privire asupra vieţii autorului ei, Moise. Deşi evreu de origine, Moise a fost crescut să fie un faraon egiptean. Şi a fost iniţiat nu numai în înţelepciunea ascunsă a Egiptului, ci şi în cea natală, iudaică.
Civilizaţia Egiptului antic a fost una dintre cele mai durabile din istoria omenirii şi a lăsat moştenire o imensă cunoaştere în lumea antică. Iudaismul a fost direct influenţat de două dintre cele mai vechi civilizaţii cunoscute, cea sumeriană şi cea babiloniană, renumite pentru şcolile lor de mistere.
Iniţiat în învăţăturile ascunse ale acestor tradiţii străvechi, Moise a scris primele 5 cărţi ale Bibliei în limba ebraică şi le-a codificat, aşa cum era tradiţia. De aceea fiecare povestire şi nume conţinute în cărţile lui Moise ascund un înţeles profund.
Aşa cum se spune în cartea mistică ebraică, Zoharul: „Aspectele narative ale doctrinei sunt mantia sa. Cel superficial priveşte doar veşmântul, aspectul narativ al doctrinei; puţine ştiu ei însă. Cel iniţiat, pe de altă parte, nu vede doar mantia, ci şi ceea ce acoperă aceasta.”
Biblia este simbolică. Personajele şi evenimentele Bibliei sunt „mantia” ce acoperă mesajul real. Această cunoaştere interioară a fost ascunsă sau, în cazul creştinismului, respinsă în întregime. Biblia, la fel ca toate marile cărţi religioase, a fost interpretată literal. Chiar şi Iisus din Nazaret a oferit atât o învăţătură publică, cât şi una secretă.
„Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat…” (Matei 13:11)
Cei care primeau învăţătura secretă erau adesea persecutaţi şi forţaţi să ia această cunoaştere cu ei în mormânt. Ca rezultat, biserica modernă a moştenit doar forma. Pe deasupra, Biblia a suferit modificări repetate din partea celor care nu aveau o cunoaştere reală a secretelor ei.

Crearea umanităţii
Deşi este în mare parte desfigurată, Biblia modernă conţine în continuare doctrina antică secretă. Totuşi multele înţelesuri ascunse în literele ebraice nu sunt vizibile în versiunile Bibliei în limbile moderne.
De exemplu, primele cuvinte ale Bibliei tradusă în ebraică sunt: „myhla arb tysarb”. Traducerea lor uzuală literală este: „La început Dumnezeu a creat…” Însă traducerea ebraică găsită în Zohar se citeşte: „În înţelepciune Elohim a creat…”
„Elohim” este un cuvânt ebraic. Rădăcina „El” este ebraicul pentru „Dumnezeu” sau „Zeu” şi este de gen masculin. Forma feminină pentru „El” este „Eloah” care înseamnă „Zeiţă”. „Elohim” este pluralul însemnând „Zei şi Zeiţe”, „Masculin/Feminin”.
În contrast cu imaginea familiară a unui bătrân cu barbă, Dumnezeu este descris în primele cuvinte ale Bibliei ca androgin, conţinând atât masculinul, cât şi femininul.
Cuvântul „Elohim” are multe înţelesuri, unul dintre ele se referă la îngeri, Guvernatorii Creaţiei. Aceste fiinţe divine sunt masculin-feminine, după imaginea Creatorului lor. Faptul este ilustrat fără echivoc în vechile lor reprezentări care îi înfăţişează cu trăsături atât masculine, cât şi feminine. În Biblie, îngerul ce a vestit crearea umanităţii se numeşte Jehovah Elohim.
„Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Geneza 2:7)
Jehovah este un alt nume important al lui Dumnezeu. A nu se confunda cu Yahve. Numele Jehovah sau Iehova este compus din 4 litere ebraice: „yod”, „he”, „vau”, „he”. „Yod” poate fi tradus ca masculin sau falus, Adam. „Heva” este feminin, mamă sau uter, Eva. Însuşi numele Jehovah are deci conotaţii masculine, şi feminine.
„Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; l-a creat bărbat şi femeie.” (Geneza 1:27)
Elohim, îngerul Jehovah, l-a format pe om după forma Sa, androgin. Şi, aşa cum este consemnat în esenţa fiecărei mari religii, umanitatea, simbolizată de Adam, a fost odată androgină, conţinând atât masculinul, cât şi femininul.

Grădina Edenului
„Jehovah Elohim a zărit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise.” (Geneza 2:8)
Edenul este un paradis al perfecţiunii. Edenul este simbolul inocenţei şi fericirii, care reprezintă starea naturală a umanităţii. Umanitatea în Eden era pură, deoarece cunoaşte doar bunătate şi virtuţi. Ca oglindire a lui Dumnezeu, omenirea întrupa cele 7 virtuţi ale sufletului.
Deşi Edenul lui Adam şi al Evei nu a existat în plan fizic, conform înţelepciunii esoterice, a existat un loc fizic numit Eden, localizat în Mesopotamia, între râurile Tigru şi Eufrat. Caldeenii au înfiinţat în acest loc o şcoală de mistere cu acelaşi nume, însă nu aceasta a fost grădina Edenului a lui Adam şi a Evei. Potrivit învăţăturii esoterice există 7 dimensiuni fundamentale.
„Nu ştii oare cum a creat Allah cele 7 ceruri unul deasupra celuilalt?” (Coran 71.15)
Ascensiunea şi coborârea prin aceste împărăţii ale fiinţelor ce le locuiesc este reprezentată în Biblie prin scara lui Iacob.
Biblia susţine că atunci când Jehovah Elohim l-a creat pe Adam, l-a aşezat în grădina Edenului. Tradiţia gnostică susţine că aceasta este cea de-a patra dimensiune, lumea energiilor vitale, care în tradiţia cabalistică se numeşte Yesod (fundaţia). Astfel strămoşul androgin al umanităţii a existat pe un nivel mai subtil al naturii.
De aceea antropologii moderni nu cunosc aproape nimic despre adevăratele noastre origini.
Cu toate acestea, fericită în inocenţa ei, umanitatea simbolizată de Adam avea nevoie să evolueze spiritual, şi pentru asta Eva a fost separată din trupul lui Adam.
„Jehovah Elohim a luat una din coastele bărbatului, a închis carnea, apoi Jehovah Elohim a făcut o femeie din coasta pe care a luat-o din bărbatul hermafrodit; ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din bărbat.”
Acest proces al separaţiei prezentat simbolic în Biblie a fost gradat. Bărbatul hermafrodit a fost separat în două sexe, masculin şi feminin, pentru a se vedea pe ei înşişi mai bine, ca să se cunoască. De atunci bărbatul şi femeia au căutat să refacă unitatea pierdută, aceasta stând la baza atracţiei erotice.
„De aceea bărbatul va lăsa pe mama şi pe tatăl său şi se va uni cu soţia lui, iar ei vor fi un singur trup.”

Cei doi arbori
„Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar la mijlocul raiului erau pomul vieţii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului.” (Geneza 2:9)
Există doi copaci cărora li se acordă importanţă în grădina Edenului. Aceşti doi copaci sunt simbolici. Copacul vieţii este un simbol străvechi cu o semnificaţie universală care se regăseşte în toate culturile ce au deţinut cunoaşterea esoterică. Este (simbolic) acelaşi copac pe care Moise l-a găsit arzând pe muntele Sinai, este (simbolic) copacul sub care Buddha Shakyamuni a găsit iluminarea. Este copacul lumii al mayaşilor, copacul vieţii al aztecilor, marele copac al nordicilor, Ydrasil, care susţine existenţa cu puternicele lui crengi. În tradiţia mistică iudaică, ştiinţa copacului vieţii este numită Cabala. Această înţelepciune este universală şi poate fi regăsită în fiecare mare tradiţie spirituală, deşi apare sub diferite nume. Ştiinţa copacului vieţii este o hartă a universului şi a sufletului uman.
Aşa cum copacul vieţii simbolizează Macrocosmosul, expansiunea universului, la fel simbolizează şi microcosmosul, omul, reflexia universului.
Aşa cum spune indicaţia plină de înţelepciune înscrisă pe piatra de la intrarea celebrului oracol din Delphi: „Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi şi astfel vei cunoaşte universul şi zeii care îl guvernează.”
Copacul vieţii simbolizează structura sufletului şi structura creaţiei, rădăcinile sale se află în dimensiunile superioare, iar ramurile şi frunzele sunt toate lumile şi nenumăratele fiinţe ce există.
Acest copac dă următoarele fructe: viaţă, susţinere şi înţelepciune. În Biblie Moise a scris că Adam şi Eva erau liberi să mănânce din copacul vieţii. Asta înseamnă că Adam şi Eva erau liberi să se hrănească cu ştiinţa copacului vieţii, ştiinţa lui Dumnezeu, Cabala. Şi, aşa cum copacul vieţii simbolizează sufletul, lui Adam şi Evei (umanităţii) le era permis să se bucure de beneficiile înţelepciunii într-o stare de perfecţiune, cu o conştiinţă trează.
O conştiinţă complet iluminată este reprezentată şi în tradiţia pomului de Crăciun, simbol al copacului vieţii transmis prin intermediul tradiţiei germanice. A poseda un copac iluminat în interior înseamnă că simţurile interne ale fiinţei sunt complet deschise şi active, oferind o legătură directă cu Dumnezeu.
Din acest copac Adam şi Eva puteau mânca în voie, însă exista încă un copac în Eden: Copacul Cunoaşterii.
„A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: «Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!»” (Geneza 2:6-17)
Este clar că acest copac al cunoaşterii le era interzis lui Adam şi Evei. Cu toate acestea ei erau tentaţi de unicul lucru din paradis ce le-a fost interzis. Cuvântul „cunoaştere” în greacă este „gnosis”, iar în ebraică este „daath”.
„Daath” este sfera de putere ascunsă, ce se regăseşte în Cabala, despre care în mod normal nu se vorbeşte niciodată, nu este dezvăluită. „Daath” sau „gnosis”, este ştiinţa Marii Arcane, acea cunoaştere secretă ce a fost ascunsă umanităţii timp de secole. Totuşi, o analiză amănunţită a cuvântului „cunoaştere” în Biblie oferă indicaţii importante asupra naturii lui „daath” sau „gnosis”.
„Adam a cunoscut iarăşi pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut un fiu…” (Geneza 4:25) „Aceasta era foarte frumoasă la chip, o fecioară pe care nu o cunoscuse încă vreun bărbat.” (Geneza 24:16)
Este clar cititorului atent cum cunoaşterea din Biblie face referire la sexualitate. De aici copacul cunoaşterii, „daath”, „gnosis”, este o referire directă la sexualitate. Care este atunci scopul acestei referiri la sexualitate şi rolul ei în destinul lui Adam şi al Evei?

Caduceul
Când umanitatea a fost despărţită fizic în două sexe, bărbat şi femeie, încă purtau în interior reflexia Creatorului lor. Astfel că în fiecare bărbat există un aspect feminin şi în fiecare femeie există un aspect masculin. Înţeleşi astfel, Adam şi Eva simbolizează o subtilă fiziologie energetică a fiinţei.
Adam şi Eva ca energii polarizate sunt reprezentaţi în vechiul simbol al caduceului, asociat în mod normal zeului grec Hermes. Simbolul caduceului este vizibil în nenumărate vestigii antice din întreaga lume: caduceul aztec născut din foc, în Persia, în Egipt, în India etc.
Cei doi şerpi au simbolizat mereu cele două canale energetice, masculin şi feminin, ce se încolăcesc în jurul coloanei vertebrale. De vreme ce sunt energetice şi nu fizice, niciun bisturiu nu le va găsi vreodată. Rădăcina lor este „yesod” sau fundamentul, organele genitale alimentate de energia sexuală. Aceste două canale energetice se numesc Ida şi Pingala în sanscrită, în Cabala se numesc Odd şi Ogg, iar în creştinismul esoteric se numesc Adam şi Eva.
În Biblie se mai numesc şi cei doi măslini sau cele două lumânări ce stau de-o parte şi de alta a Domnului Pământului. Cei doi şerpi se încolăcesc în jurul coloanei vertebrale a trupului. Coloana este adesea simbolizată de un toiag sau un sceptru. Coloana este toiagul Maestrului şi coloana centrală a templului uman. Coloana se sprijină pe piatra de fundaţie, „yesod”, energia sexuală.
Coloana are 33 de vertebre, simbolizate de cei 33 de ani ai vieţii lui Iisus. De-o parte şi de alta a acestui toiag (coloană) se află 2 şerpi. Pingala este aspectul masculin, Adam, iar Ida este aspectul feminin, Eva. Această energie a Evei din psihicul nostru este cea care ne împinge la procreare, când Eva este tentată să mănânce fructul copacului cunoaşterii. Acesta este un simbol al umanităţii râvnind la fructul sexualităţii, copiii. Până atunci umanităţii nu-i era permis să aibă copii, nu-i era permis să mănânce acel fruct.
„Atunci şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi întocmai ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.»” (Geneza 3:4-5)
Tentaţi de şarpe, oamenii au ales să procreeze după bunul lor plac. În inocenţa lor ei nu au înţeles că legile ce le-au fost date era pentru binele lor. A învăţa să procreeze fără îndrumarea lui Elohim i-a dus la descoperirea orgasmului cu descărcare.

Fructul oprit
Copacul cunoaşterii sau sexualitatea a fost mereu prezent alături de toate celelalte aspecte ale existenţei. Este chiar recunoscut de o importanţă majoră în Eden, alături de copacul vieţii. Iar în tradiţia Cabalei se spune că aceşti doi copaci au aceleaşi rădăcini. Totuşi, spre deosebire de orice alt copac din Eden, lui Adam şi Evei le-a fost permis să se bucure doar de copacul cunoaşterii, fără a se înfrupta cu fructele sale. „…căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri”.
În Eden Adam şi Eva cunoşteau doar divinitatea şi inocenţa şi astfel respectau legile creaţiei. În inocenţa lor ignorau consecinţele înfruptării cu fructul sexualităţii. O enormă energie rezultă din unirea erotică dintre un bărbat şi o femeie.
În timpul fuziunii amoroase umanitatea capătă puterea dumnezeiască de a crea: bărbatul ca forţă activă, reflexia lui Dumnezeu Tatăl, femeia ca forţă receptivă, reflexia lui Dumnezeu Mama şi erosul ca forţă care îi unifică. Acestea sunt cele 3 forţe ce cristalizează întreaga Creaţie şi fundamentul simbolului universal al Trinităţii Divine.
Trinitatea este unitatea a trei aspecte ce se exprimă ca unul. Însă pentru a crea, acest unu se divide în doi, masculin şi feminin. Acesta este misterul Sfântului Duh, focul fecundator al lui Dumnezeu, simbolizat în India ca Shiva-Shakti, puterea de emanaţie şi de resorbţie a lui Dumnezeu.
Unul dintre cele mai sacre simboluri ale lui Shiva şi Shakti este yoni-lingam, uniunea dintre falus şi vagin. Acelaşi simbol este regăsit în cealaltă parte a lumii, în tradiţia alchimică.
Forţa care mişcă toată creaţia pe toate nivelurile de existenţă este energia sexuală. Energia sexuală este simbolizată de foc, de apă (Iisus dovedind măiestria pe apele-sferei sexualităţii) şi de lumină (aura de lumină ilustrând puritatea sexuală). Iluminarea se naşte din apele sexualităţii. Focul sexual este puterea creaţiei. În tradiţia alchimiei energia sexuală este simbolizată de Mercur.
Când lovim peste piatra de temelie, stânca, găsim apele vieţii. Iar aceasta este simbolizată prin lovirea stâncii de către Moise cu toiagul său. Vechiul ritual al botezului este un simbol al transmutării şi sublimării energiei sexuale, sursa salvării. Aceasta este simbolizat în diverse desene atât la egipteni, cât şi la tibetani prin apele care curg din Copacul vieţii.
Toată viaţa se naşte din apele sexualităţii, puterea creaţiei. Stăpânirea acestei energii implică o mare responsabilitate. Pe vremea lui Adam şi a Evei amorul sacru era practicat în temple, sub îndrumarea lui Elohim. Gabriel şi legiunea sa de îngeri ghidau umanitatea în acest ritual sfânt aşa cum se indică în Biblie, anunţând venirea copiilor.
Gabriel este guvernatorul Lunii şi influenţează direct toate formele de procreere. În anumite perioade ale anului, cei doi iubiţi călătoresc la distanţe mare pentru a fi iniţiaţi în tainele erosului sacru. Acesta este demult uitatul obicei al lunii de miere. Astfel îngerii supraveghează legământul cel sfânt şi ghidează un singur spermatozoid pentru a întâlni un ovul exact în clipa necesară pentru a zămisli un copil divin şi dorit şi de Dumnezeu.
Inutila risipă de energie şi sămânţă prin orgasmul cu descărcare nu a fost şi nu este necesară însă pentru a crea un copil. Acesta este de fapt înţelesul real al expresiei „Concepţie Imaculată”. Imaculată însemnând perfect curată.
„Dacă la un bărbat va apare accidental curgerea seminţei (spermei), el va trebui să-şi spele cu apă tot trupul şi va rămâne impur până seara.” (Leviticul 15:16)
„Energia sexuală nu trebuie niciodată pierdută prin descărcare.” (Al 14-lea Dalai Lama).
A te înfrupta din fructul sexualităţii înseamnă a risipi energia sexuală prin orgasmul cu descărcare. Adică a gusta din energia divină care iluminează sufletul cu scopul de a simţi senzaţii fizice grosiere. De aceea energia utilizată pentru a menţine vitalitatea fizică şi spirituală a fiinţei este risipită prin orgasmul cu descărcare.
Adam şi Eva, ca simbol al bărbatului şi femeii din trecutul îndepărtat, au mâncat din fructul oprit al copacului cunoaşterii, sau din cunoaşterea secretă a sexualităţii. Au abuzat de energiile sexuale din trupurile lor prin orgasmul cu descărcare, iar prin asta au încălcat cea mai importantă lege care le-a fost dată.
Este foarte important ca imensa energie care oferă omenirii puterea de a crea să fie folosită eficient, pentru că este conectată la aceeaşi forţă uriaşă care susţine vitalitatea fiinţei. Este binecunoscut faptul că energia sexuală este strâns legată de sănătatea psihică, precum şi de cea a corpului fizic. Ea nu numai că este necesară pentru a susţine vitalitatea fizică şi implicit cele 5 simţuri fizice, dar şi vitalitatea celor 7 simţuri superioare care uneşte omenirea cu Divinitatea.
Fără aportul energiei sexuale, sufletul devine lipsit de putere, întrerupându-se astfel legătura noastră cu Dumnezeu. Când eliminăm energia sexuală, eliminăm şi energia care alimentează simţurile interne. De aceea cei desfrânaţi, care-şi risipesc energia sexuală prin orgasmul cu descărcare, ajung să nu-L mai poată percepe pe Dumnezeu în mod direct. Orgasmul cu descărcare este simbolizat şi de mărul otrăvit dat Albei-ca-zăpada. Deşi dulce la gust pentru simţuri, este otrăvitor pentru suflet. Mâncat, el duce la inconştienţă şi la o eternitate de somn.
Legendele universal răspândite despre fecioare şi eroi virtuoşi ce cad în adormire sunt alegorii ce ilustrează somnul conştiinţei, starea în care omul îşi pierde cunoaşterea directă a lui Dumnezeu şi a nivelurilor superioare ale manifestării.
De aceea fructul copacului cunoaşterii nu trebuia mâncat. Înainte de abuzul asociat copacului cunoaşterii, erosul era tratat cu respectul cuvenit, iar orgasmul cu descărcare era necunoscut omenirii şi totodată inutil.
Soţul se unea cu soţia în actul amoros conform legilor date de Jehovah Elohim. Se bucurau de copacul cunoaşterii, sexualitatea, însă nu mâncau din fructele sale otrăvitoare. Aceasta este geneza distincţiei dintre bine şi rău. O umanitate care cunoştea doar binele a mâncat din fructul oprit şi a descoperit astfel dorinţa animalică, ce duce la suferinţă şi durere.
Aceasta este Cutia Pandorei din mitologia greacă ce odată deschisă eliberează agenţii răului în lume. Frica, mândria, ruşinea…
„Atunci li s-a deschis ochii şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Răspuns-a Adam: «Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns».” (Geneza 3:7-10)
Prin descoperirea orgasmului cu descărcare Adam a învăţat să se teamă, să îi fie ruşine. Aşa cum a promis şarpele ce i-a tentat, umanitatea a dobândit o nouă cunoaştere. Cunoaşterea suferinţei.

Dorinţa şi suferinţa
Gustând din fructul oprit, Adam a cunoscut dorinţa inferioară. Din acest moment, binele şi răul sunt filtrate în mod subiectiv prin nevoia de a simţi plăcere şi de a evita suferinţa.
„Şi a zis Domnul Dumnezeu: «Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul».” (Geneza 3:22)
Umanitatea cunoscuse deja binele, inocenţa, puritatea şi simplitatea. Acum umanitatea cunoştea şi răul, ruşinea, frica, durerea, deznădejdea. Acum umanitatea cunoştea ceea ce ştia Elohim, şi anume că dorinţa inferioară conduce la suferinţă.
„Dorinţele inferioare îi fac şi pe zei să cadă din lumea lor, dorinţele inferioare sunt cele care pot conduce fiinţele către iad.” (Skanda Purana 1.1.21)
Dorinţa inferioară este un ataşament, iar ataşamentul este suferinţă. Dorinţa inferioară conduce mereu la suferinţă. Acesta este mesajul moştenit de fiecare mare religie. Sclavul dorinţelor este un sclav al păcatului şi doar suferinţa şi moartea îl aşteaptă.
„Prin transcenderea dorinţelor este obţinută starea de nemurire spirituală.” (Samyutta Nikaya XLVII27)
De aceea, lipsiţi de legătura cu divinul, Adam şi Eva ca simboluri ale umanităţii au fost alungaţi din Eden, pentru a rătăci în sălbăticia suferinţei şi a ignoranţei.
„Iar femeii i-a zis: «Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copiii».” (Geneza 3:16)
Respingând legile lui Jehovah şi îndrumarea lui Elohim, umanitatea a încercat să aibă copii după bunul ei plac. Atât concepţia, cât şi naşterea au ajuns în dezechilibru cu natura, iar asta a dus la suferință.
Folosind forţa sexuală pentru a stimula dorinţele inferioare, focul Evei a devenit inversat, curgând în direcţia opusă. Şarpele a căzut formând cunoscuta coadă a lui Satana, stimulând cele 7 virtuţi inversate, adică cele 7 păcate capitale.
„….şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă având şapte capete…” (Apocalipsa 17:3)
Desfrâu, mândrie, mânie (ură), lene, lăcomie, invidie, aviditate. „…mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.” (Apocalipsa 17:5)

Căderea omului
Edenul există în fiecare suflet care este unit cu Dumnezeu. Îndepărtarea luminii lui Dumnezeu din interior alungă sufletul din Eden şi creează un mare gol. Pentru a umple acest gol creat de desprinderea de Dumnezeu, omenirea a creat civilizaţii, idei şi religii, căutând bogăţie materială, putere şi satisfacţie sexuală.
Dorinţa de senzaţii plăcute a devenit noul zeu, slăvit pentru a face umanitatea să decadă, până când omul a rămas în interior doar cu o urmă a Divinului. Cunoaşterea secretă conţinută în povestea lui Adam şi a Evei poate fi găsită ascunsă în vechile povestiri mitologice şi religioase din întreaga lume.
Într-o mulţime de istorisiri cu tâlc găsim eroi puternici ce au fost distruşi de desfrâul lor. În credinţa iudeo-creştină părul lung era simbolul purităţii sexuale, al castităţii. De aceea, când Dalila îi taie părul lui Samson, acţiunea aceasta simbolizează seducţia şi desfrânarea. Samson şi-a pierdut puterile când nu a mai putut să-şi controleze dorinţa sexuală.
În epopeea clasică indiană Mahabharata, eroul nemuritor Pandu este avertizat ca niciodată să nu-şi piardă energiile sexuale (prin ejaculare), însă tentat de o femeie frumoasă se dovedeşte incapabil de a se controla, îşi pierde starea de nemurire şi moare.
Irosindu-şi energia sexuală, umanitatea şi-a pierdut intuiţia lăuntrică şi nu a mai fost capabilă să Îl perceapă pe Dumnezeu în mod direct. De aceea, când şi-a risipit de bună voie energia sexuală subtilă care susţinea o relaţie directă cu Dumnezeu, umanitatea a fost în acelaşi timp alungată din Eden, paradisul celei de-a patra dimensiuni şi omenirea a coborât în sălbăticie, lumea fizică tridimensională, lumea suferinţelor.
„Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus pe heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare să păzească drumul către pomul vieţii.” (Geneza 3:24)
Adam şi Eva au fost alungaţi din Eden, totuşi poarta spre rai şi copacul vieţii nu a fost nici închisă, nici încuiată. În loc de asta, Jehovas Elohim a plasat un heruvim cu o sabie înflăcărată să păzească intrarea. Intrarea în grădina Edenului este aceeaşi prin care Adam şi Eva au ieşit. Umanităţii nu îi este interzis Edenul, însă un heruvim permite intrarea doar celor care şi-au câştigat dreptul de a se întoarce şi doar aceia care au cucerit şarpele tentaţiei câştigă acel drept.

Şarpele
„Dacă scoţi la iveală ceea ce este în interiorul tău, ceea ce este în tine te va salva. Însă dacă nu scoţi la iveală ce este în tine, ceea ce este în tine te va distruge.”
Şarpele din interior este focul erosului, este o energie atomică foarte puternică ce poate fi folosită fie pentru a crea, fie pentru a distruge. Pentru că această energie este atât de puternică, omul are nevoie de o mare voinţă pentru a face faţă tentaţiei şarpelui, care apare prin plăceri materiale şi orgoliu. Acest aspect al şarpelui tentaţiei este Lucifer sau ceea ce în ebraică este denumit Shaitan, duşmanul.
Deoarece este un şarpe de foc care este aprins şi alimentat de actul sexual cu descărcare, Shaitan a tentat şi tentează mereu omenirea spre a avea relaţii sexuale cu descărcare. Şarpele în esenţa sa este însă o putere neutră, fiecare decide prin acţiunile sale dacă aceasta va fi o forţă a binelui sau a răului. Este o mare diferenţă între a te supune şarpelui sau a-l controla.
Lecţia conţinută în povestea şarpelui spune că doar cei capabili să-şi controleze ataşamentele minţii prin puterea voinţei lor pot înălţa şarpele energetic pentru a se transforma din animale intelectuale în Oameni Adevăraţi. Este necesar să învingem dragonul ce se află în interiorul nostru, aşa cum toate religiile şi tradiţiile mistice au spus secole la rând. Dragonul este în fiecare dintre noi: desfrâul, pasiunea, lenea, mânia, mândria, frica şi invidia. Astfel există Hidra cu multe capete şi Meduza, iar înşelătoriile şi capcanele şarpelui sunt nenumărate.
„Divina mamă Atena şi al său şarpe mereu ajută eroii.” Marii eroi şi zei au mereu şarpele sub control. Şarpele este cel care îi protejează pe ei şi îi înfrânge pe inamici.
În contrast cu şarpele care a tentat-o pe Eva şi i-a cauzat căderea este şarpele pe care Moise îl comandă şi cu puterile căruia i-a cucerit pe egipteni, realizând mari miracole. Egiptenii au degenerat în magie neagră, iar Moise părea să aducă adevăratele învăţături. Ebraicul „M” reprezintă apa, „S” este focul iar „H” este pântecul. Astfel Moshe (Moise) înseamnă „născut din apă şi foc”. Mesia aztec Quetyalcoatl şi tibetanul Padmasambhava au fost de asemenea născuţi din ape.
„De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:5)
Moise s-a născut din nou, ceea ce înseamnă că şi-a revelat Sinele simbolizat de copacul iluminat al vieţii, tufişul arzând pe care l-a văzut în sălbăticie. Arborele iluminat l-a unit cu Tatăl interior, astfel a primit poruncile lui Dumnezeu direct. Moise avea de salvat poporul lui Israel din Egipt. Egiptul simbolizează aici mintea inferioară a omului. Iar faraonul este tiranul a cărui infatuare conduce această civilizaţie umană a puterilor materiale şi a dorinţei.
Israel este un cuvânt compus. „Is” vine de la Isis, Mama Divină egipteană, „Ra” semnifică” Tatăl Divin egiptean, iar „El” înseamnă Dumnezeu în ebraică. Aşa că atunci când poporul lui Is-ra-el este dus în sclavie, asta simbolizează faptul că divinitatea din noi este captivă în mintea inferioară.
Lui Moise i s-a spus să ia toiagul – coloana vertebrală, copacul vieţii din propriul corp şi să îmblânzească şarpele, şarpele lui Kundalini. Acesta era mai puternic decât şarpele malefic al egiptenilor. De aceea povestea respectivă simbolizează dualitatea forţei sexuale. Numai şarpele cel bun şi supus lui Dumnezeu poate elibera sufletul de suferinţă. Acest lucru este limpede reprezentat în arta egipteană, şarpele pozitiv ocroteşte în vremuri grele, cel negativ trebuie dominat şi cucerit.
Erosul poate fi desfrânat sau cast. Erosul şi sexualitatea pot crea sau distruge. Erosul poate fi animalic sau transcendental. Erosul poate înălţa un car înflăcărat înspre Dumnezeu sau poate pava drumul către abis. Sexualitatea este o funcţie naturală a omului, însă trebuie practicată numai sub îndrumarea voinţei divine.
Practicată sub îndrumarea minţii inferioare, creează suferinţă, durere şi moarte spirituală. Acest lucru este evident în cazul celor ce caută fericirea în sexualitatea cu descărcare. La fel ca orice altă dorinţă a minţii obişnuite, dorinţa sexuală nu poate fi niciodată satisfăcută.

Nunta alchimică
„Atunci şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri! Vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu cunoscând binele şi răul.»” (Geneza 3:4-5)
Fie că un om iubeşte în mod pur, fie că este desfrânat, şarpele este puternic pentru că tot sângele lui circulă prin acel foc tainic în trup. Iar când bărbatul şi femeia se unesc erotic, polarităţile lor interioare sunt echilibrate şi dinamizate. O energie uriaşă este trezită şi oferă cuplului puterea de a crea.
Acesta este focul Duhului Sfânt, aşa cum o arată flăcările ridicate deasupra apostolilor. Aceasta este litera ebraică „Shin” ce reprezintă focul lui Dumnezeu. Focul Duhului Sfânt şi focul lui Christos, „Shin” cu cele 3 puncte simbolizează cele 3 forţe esenţiale ale creaţiei.
În această formă de uniune cuplul se poate raporta liber la copacul cunoaşterii – a şti. A stăpâni dorinţa orgasmului cu descărcare înseamnă a domina şarpele tentaţiei al Evei. De vreme ce şarpele se află mereu în copacul cunoaşterii binelui şi răului acesta este singurul mod pentru a-l domina şi a dobândi cunoaşterea divină, prin sexualitate.
„Când veţi uni masculinul cu femininul într-unul singur (androginul), atunci veţi intra (în Împărăţie).”
Împărăţie în ebraică se spune „Malkuth”, acesta este primul fruct din copacul vieţii. Aici începe adevărata cale (alchimică) a cuplului. Umanitatea a părăsit Edenul ca un cuplu androginal şi tot aşa trebuie să se întoarcă. Acest lucru este ilustrat în cunoaşterea străveche ce spune că trebuie să existe atât preoţi cât şi preotese, cuplul ce trebuie să acţioneze împreună pentru a atinge perfecţiunea. Cuplurile care cuceresc dorinţa inferioară de a consuma fructul cunoaşterii acumulează interior toată această energie pe care o pot folosi treptat să construiască ceva lăuntric.
În loc să-şi alimenteze poftele trupeşti necontrolate, îşi pot reconstrui „Eva interioară”, şarpele căzut, iar de acolo îşi pot ridica şarpele energiei oculte Kundalini. Pot ilumina copacul vieţii care există în trupul uman, coloana vertebrală, şi pot crea lumină divină în ei înşişi, reîntorcându-se la cunoaşterea dumnezeiască lăuntrică. De aceea toate marile religii ale lumii pun accentul pe castitate.
Castitatea nu reprezintă însă abstinenţa de la actul erotic, ci abstinenţa de la orgasmul cu descărcare, ce risipeşte energia divină sau Duhul Sfânt.
„Actul sexual practicat în mod obişnuit ne poate da o idee despre această conştiinţă superioară, însă mai mult de atât nu ne poate da, pentru că în loc să fie păstrată şi utilizată în mod superior, energia este risipită, creând un nou corp fizic în loc de o conştiinţă spirituală.” (Thubten Jigme Norbu)
Erotismul nu este important doar pentru ascensiunea spirituală, ci este o necesitate, căci prin sexualitate ia naştere vehiculul sufletului uman (trupul). Acesta este tâlcul cuvintelor lui Iisus când îi explică lui Nicodim că trebuie să se nască din nou.
„De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, Duh este.” (Ioan 3:3-6)
Trebuie să trezească (să dea naştere) sufletului, din apă şi Duh Sfânt.
„Prin răbdarea voastră vă veţi trezi sufletele.” Iisus nu a spus niciodată că sufletul este deja trezit în om, în schimb a spus că el trebuie să se nască din apă şi din Duh. În întreaga creaţie totul se naşte din sexualitate, de aceea și sufletul, carul înflăcărat al raiului, trebuie să poată fi „renăscut” (trezit) prin sexualitate. Sufletul trebuie să se trezească în om, din apele erosului şi din focul Duhului. Când Iisus a întâlnit-o pe samariteancă la fântână, i-a vorbit de o apă ce dă viaţă veşnică.
„Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică.” (Ioan 4:14)
„Femeia a zis către El: «Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot»… Iisus i-a zis: «Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici».” (Ioan 4:16)
El era gata să îi reveleze secretul alchimiei, Marea Arcană. Acest secret alegorizat în nenumărate povestiri străvechi este acela că apele vieţii veşnice, fântâna tinereţii, sunt trezite de cei doi iubiţi prin continenţa amoroasă.
„Femeia a răspuns şi a zis: «N-am bărbat». Iisus i-a zis: «Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus».”
Ea nu era unită deplin cu un bărbat, de aceea nu era pregătită să primească adevărata învăţătură.
„Un om ce comite adulter nu are judecată, oricine face asta se distruge pe sine.” Iisus învaţă calea pe care o practică, calea căsătoriei perfecte. O căsătorie perfectă implică nunta alchimică între cei doi iubiţi.
„Şi perechea lui a fost Maria Magdalena. A iubit-o mai mult decât pe toţii discipolii şi obişnuia deseori să o sărute pe buze.” (Evanghelia lui Filip)
Din diferite motive aceste referiri directe la relaţia intimă a lui Iisus cu „perechea” lui au fost excluse din doctrina creştină, însă cei care au scris Biblia au anticipat asemenea modificări ale textului şi au învăluit adevăratele învăţături în povestiri şi alegorii.
Aşa că, deşi legătura intimă a lui Iisus cu Maria Magdalena a fost îndepărtată, învăţătura este menţinută prin faptul că primul miracol a fost realizat la o nuntă la care Iisus a celebrat nunta unui cuplu transmutând apa într-un vin delicios. Un miracol al alchimiei ce nu poate exista decât în căsătoria perfectă.
Caracterul ebraic „Shin” este simbolul focului. Este foarte important faptul că atunci când bărbatul şi femeia, Adam (Iod) şi Eva (Heve) sunt uniţi prin focul erosului, caracterul „Shin”, rezultatul este în limba ebraică „Yeshua”, Iisus, Mântuitorul. De asemenea, Christos derivă din rădăcina greacă „krestos”, al cărui sens esoteric este „foc”. Expresia Iisus Christos nu este un nume personal, este un titlu: Yeshua (mântuitor) Christ (foc). „Eu sunt Calea”.
Iisus din Nazaret împreună cu perechea lui au încarnat focul Christosului, aşa cum a făcut Moise şi mulţi alţii: Krishna şi Radha, Mohamed, Zoroastru, Profetul Ilie, Mithra cucerind pasiunile animalice.
Fiecare a acţionat împreună cu o contraparte feminină, fiecare dintre ei a cunoscut şi a revelat Marea Arcană. Energia christică este o energie universală, îi salvează pe cei suficient de puri să o primească. Soţul şi Soţia, prin sexualitate imaculată (continenţă amoroasă) şi voinţa lui Dumnezeu, creează Mântuitorul, Focul Christic.

Poarta către Paradis
Acumularea şi transmutarea energiei sexuale poate transforma şarpele căzut al Evei, de acolo focul Duhului Sfânt poate fi trezit. Ascensiunea şarpelui pe toiag, acesta este Kundalini, şarpele benefic dătător de viaţă, pe care cei doi iubiţi îl pot trezi prin continenţă amoroasă.
Cel ce-şi reprimă sexualitatea nu-şi poate trezi plenar energia Kundalini. Kundalini nu este o forţă mecanică oarbă, este inteligenţa activă a lui Dumnezeu şi se poate manifesta doar în cei ce se purifică total de tot ce este împotriva lui Dumnezeu. Mândrie, invidie, desfrâu, lăcomie. Focul lui Kundalini se trezeşte cu adevărat doar odată cu progresul spiritual.
„Căci vă zic vouă: până când dreptatea voastră nu o va depăşi pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi putea intra în Împărăţia cerurilor. Fiţi, dar, desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” (Matei 5:2048)
Apocalipsa lui Ioan explică ce este necesar pentru reîntoarcerea în paradis, însă indicaţiile lui sunt în mod deliberat învăluite în simboluri şi metafore. De aceea atât de puţini înţeleg această carte. Se spune că 144.000 vor fi salvaţi şi luaţi în paradis. Acest număr este simbolic.
Fiecare literă ebraică reprezintă de asemenea un număr. Literele ebraice ale cuvântului Adam (A-D-M) dau respectiv numerele 1-4-40. De aceea semnificaţia este aceea că doar cei ce au retrezit inocenţa lui Adam în ei înşişi se vor întoarce în Eden.
De asemenea, când însumăm cabalistic cifrele lui Adam, rezultatul este 9 (1+4+4+0=9), adică Yesod sau Fundamentul, sau energia sexuală.
Secretul pentru a deveni Adamul perfect rezidă deci în cea de a 9-a sferă subtilă de putere. Focul energiei sexuale trebuie să creeze, altfel va distruge. Această energie puternică nu poate fi închisă; dacă este reprimată va căuta o cale de a se manifesta în mod distructiv, prin gânduri murdare, mânie sau sexualitate inferioară. Acest lucru este confirmat de perversiunile multor preoţi din întreaga lume, în aproape toate religiile, şi de fanatismul exacerbat ce a distrus atât de multe mişcări spirituale.
Pentru a o utiliza eficient, energia sexuală, trebuie transmutată şi sublimată în energie spirituală. Acest lucru este realizat prin uniunea amoroasă cu continenţă, fără a risipi energia prin orgasmul cu descărcare. Iar cel care este abstinent trebuie să înveţe să-şi controleze energia prin metode străvechi, de mult uitate de preoţii contemporani ai tradiţiei occidentale.
„Adam trebuie să se nască din focul continenţei amoroase şi apa Duhului Sfânt, altfel nu poate fi vorba de reîntoarcerea în Eden. Niciunul dintre cei care au testiculele zdrobite sau membrul (viril) tăiat nu va fi admis în Împărăţia Tatălui.” (Deuteronomul 23:2)
Reintrarea în Eden, obştea lui Dumnezeu, se face prin utilizarea corectă a sexualităţii, iar intrarea în suferinţă şi durere este urmarea utilizării incorecte a sexualităţii. Erosul poate fi folosit pentru a amplifica binele într-o fiinţă sau pentru a hrăni răul.
Este numai alegerea noastră să adorăm fecioara sau desfrânata. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Dragostea divină şi desfrâul nu se pot amesteca niciodată, Dumnezeu nu se poate amesteca cu diavolul. Acest lucru este simbolizat şi de a şasea carte a Tarotului, Indecizia (sau Îndrăgostiţii).
Fiinţa îşi alege calea prin acţiunile sale. Marea Arcană este cunoaşterea secretă a Tantrei.
Există 3 tipuri de tantrism: negru, gri (sau roşu) şi alb. Stimularea necontrolată a senzaţiilor sexuale şi complacerea în descărcarea sexuală este tantrism negru. Orice „şcoală” sau „religie” care învaţă trezirea conştiinţei prin orgasmul cu descărcare practică de fapt tantrism negru. Acesta este răspunzător pentru toată suferinţa umanităţii.
„Atunci a trimis Domnul asupra poporului şerpi veninoşi care muşcau poporul şi a murit mulţime de popor din fiii lui Israel.” (Numere 21:6)
Şerpii de foc sunt şerpii focului lui Kunda-buffer (focul inversat). Suferinţa şi durerea cauzată de aceşti şerpi sunt rezultatul ataşamentului şi dorinţelor inferioare. Moartea atât de multor israeliţi se referă aici la moartea spirituală.
Tantra gri susţine că te mai poţi descărca (pierde energiile sexuale) din când în când. Această practică duce însă până la urmă la tantrism negru.
Tantrismul alb învaţă mereu 3 aspecte esenţiale:
Moartea = Transcenderea dorinţei
Renaşterea = Trezirea sufletului (revelarea Sinelui)
Sacrificiul pentru umanitate.
Întregul tantrism alb învaţă renunţarea la orgasmul cu descărcare.
„Oricine vrea să vină după Mine să se lepede de sine (ego), să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8:34)
Tantrismul alb, transcenderea dorinţei, este calea spre Eden. Omenirea trebuie să se întoarcă în Eden prin aceeaşi uşă prin care a ieşit, prin sexualitate. Trebuie să se întoarcă la starea de puritate şi inocenţă avută odată pentru a transcende suferinţa şi durerea, însă pentru început trebuie să-şi recunoască greşelile, apoi să acţioneze ferm pentru a se transforma. Aceasta este definiţia adevăratei penitenţe.
„A venit deci poporul la Moise şi a zis: «Am greşit grăind împotriva Domnului şi împotriva ta; roagă-te Domnului, ca să depărteze şerpii de la noi.» Şi s-a rugat Moise Domnului pentru popor.” (Numere 21:7)
Suferinţa este rezultatul căderii la tentaţiile şarpelui. Oricine doreşte să se vindece de şarpele tentaţiei trebuie vindecat asemeni israeliţilor de şarpele de bronz al lui Moise.
„Iar Domnul a zis către Moise: «Fă-ţi un şarpe de bronz şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi».” (Numere 21:8)
„Şi a făcut Moise un şarpe de bronz şi l-a pus pe un stâlp; şi când un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de bronz şi trăia.” (Numere 21:9)
Bronzul este un aliaj format din două metale: cupru şi cositor, masculin şi feminin. Şarpele de bronz este creat atunci când cele două polarităţi sunt unite în puritate. Acesta este marele secret al alchimiei, chimia lui Dumnezeu.
Prefixul „Al” vine din arabul „Allah”, ca în ebraică „El” (Dumnezeu). „Khem” înseamnă a fuziona sau a turna un metal. Astfel că alchimia este fuziunea eternă a Sinelui cu Dumnezeu.
„Vei reuşi dacă îţi vei asuma dificultatea de a fi ceea ce trebuie să fii, adică: pios, devotat, blând şi cu frică de Dumnezeu.”
Tantrismul alb, calea castităţii amoroase (continenţa sexuală), eliberează conştiinţa de ego, trezind conştiinţa divină din noi, care transcende toate dorinţele animalice. Tantrismul negru, calea ataşamentului şi a poftelor inferioare necontrolate, limitează tot mai mult conştiinţa, lăsând sufletul înlănţuit în suferinţă.
„Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărână se vor scula, unii la viaţa veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică.” (Daniel 12:2)
Pentru a obţine adevărata trezire spirituală este necesară învingerea şarpelui tentaţiei şi înălţarea focului Duhului Sfânt pentru a trezi plenar sufletul uman (Sinele). Aceasta este cheia misterului străvechi al alchimiei: să transmutăm plumbul egoului, dorinţa inferioară, în aurul spiritual al conştiinţei divine.
Când focul sexual al lui Yesod este înălţat prin cunoaşterea spirituală (Gnosis, Daath), Marea Arcană, cunoaşterea misterului tuturor misterelor, fiinţa se poate reîntoarce la cunoaşterea cea directă, asemănătoare luminii din inima noastră, lumina lumii (Sinele Divin, Atman).
„Şi a zis Dumnezeu: «Să fie lumină! Şi a fost lumină.».” (Geneza 1:2)
Toată manifestarea a fost făcută prin lumina Christosului Cosmic, focul Duhului Sfânt, energia erosului sublimat.
„Şi lumina a venit să lumineze întunericul, dar întunericul nu a înţeles-o (cuprins-o).”
Întunericul minţii materialiste nu poate înţelege lumina christică, este necesară trecerea dincolo de minte şi trezirea conştiinţei divine din noi. Lumina este necesară pentru a vedea în întuneric. Pentru a întrupa lumina este obligatorie transcenderea dorinţelor inferioare ce ocupă mintea comună. Astfel omul trebuie să înţeleagă astfel misterul lui Adam şi al Evei şi să acţioneze apoi potrivit acestuia.
„Intraţi prin poarta cea strâmtă, căci largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află, dar strâmtă este poarta şi îngustă calea care duce la viaţă veşnică şi puţini sunt cei care o găsesc.” (Matei 7:13 – 14)

Această sinteză a fost făcută de Carmina Voicu pentru Yoga Magazin 83/2014. Mai jos regăsiți documentarul (pe părți) din care este luată sinteza. Vizionare plăcută!

Partea I