În ultimele luni, contrar așteptărilor pe care ni le-am creat în martie, am trăit mult, intens, am călătorit, ne-am îmbogățit experiența de viață și tolba cu amintiri în diferite moduri, contexte, locuri. Pentru noi a fost un an plin. Pe când credeam că lumea s-a oprit în loc, pentru noi adevărata viață s-a pus în mișcare. Ce credeam altădată ca fiind important s-a dovedit în ultimele luni a fi aproape fără sens. Unele valori s-au dat peste cap, iar planurile de viitor s-au reconfigurat, în sensul în care nu prea se mai pot face planuri. Cel puțin nu în sensul în care eram noi obișnuiți să considerăm planurile.

August, septembrie și octombrie au fost pentru noi luni magice trăite într-o altfel de lume decât cea prezentată la știrile actuale. Chiar și pe planner-ul pe care îl avem în bucătărie, pe cele trei luni scrie mare „Zanzibar”. Nu a mai existat nimic altceva, nimic solid, nimic inebranlabil, nimic de organizat, nimic de planificat sau de pus la punct. Zanzibar și atât. Acum cu ce a venit experiența asta pentru noi am putea umple cele 3 coloane de zile din planner… Călătoria în sine, zborul, insula, programul de pe insulă, mareea, parentingul eșuat, excursiile, animalele, apoi snorkelling, soare, mare, nisipul fin și alb, party-uri, massai, localnici, români, oameni și locuri, locuri și oameni, o minunată nebunie în desfășurare care se întâmplă, pur și simplu, pe măsură ce ziua se pierde în noapte și noaptea se sfârșește cu un minunat răsărit din mare.

Este interesant să te lași ghidat de ceea ce simți, având claritate cu privire la direcție, chiar dacă pare de neimaginat. Apropos de dorințele pe care nu îndrăznim să ni le punem…

Ne-am dorit să ajungem în Zanzibar de la începutul anului, când nici nu știam de virus sau alte opreliști ori contexte care aveau să pună pe pauză modul în care decurgea existența noastră de până acum. Contextul inițial, înainte de intrarea efectivă în carantină, ne-a ambiționat. Iar carantina și statul acasă din martie până în iulie ne-au determinat să ne facem bagajele și să plecăm efectiv.

Am și fost foarte norocoși. Așa se întâmplă când lași lucrurile să se așeze cum este mai potrivit pentru tine și pentru toți cei implicați. Inițial trebuia să mergem într-o altă zonă de pe insulă, la un alt resort, cu alți oameni. Dar printr-un concurs de împrejurări, întregul plan a căzut și ne-am trezit într-o cu totul altă vacanță față de cum ne plănuisem noi inițial. Inițial am mers pentru o lună. Am sfârșit prin a sta trei. Și tot ce am lăsat să se întâmple, să curgă, fără să opunem niciun fel de rezistență, mergând odată cu valul (adică făcând un fel de surfing) s-a dovedit a fi cel mai frumos lucru pe care îl puteam experimenta. Parcă odată ce nu mai încerci să controlezi unde, cum, cu cine, vine Universul și te mângâie pe cap, în semn de „bine că te-ai potolit, ca să te pot surprinde”. Și te surprinde în cel mai frumos mod posibil – cu oameni, cu locuri, cu trăiri – cum, poate, nici n-ai fi avut cum să-ți imaginezi.

Zanzibar are ceva particular, o energie aparte care te atrage… te prinde ca o bandă din aia lipicioasă pentru muște și nu mai poți pleca fără să simți că te rupi în bucăți. Așa am pățit și noi. Și, colac peste pupăză, am mai dat și peste oameni minunați. Cipri (alias Zanzibarezul) și Elena ne-au primit nu doar în resortul lor, ci și în viața lor. Dincolo de gazdele primitoare care s-au dovedit a fi, au devenit între timp și prietenii noștri. Iar mai târziu a venit și Petro, care descrie pe larg experiența din Zanzibar pe site-ul ei. Și pentru orice detalii sau informații de care sunteți interesați cu privire la cum se poate ajunge și la ce să te aștepți în Zanzibar, vă recomand articolul „Zanzibar – cu cine, unde, când, cum” de pe blogul ei.

Așa că, după 3 luni de stat cu prietenii și cu copiii într-un paradis tropical, este destul de dificil să te readaptezi la viața de „acasă”. Pun acasă între ghilimele, pentru că după o vizită în Africa, stai puțin pe gânduri cu privire la acest aspect. Acasă capătă alt sens, unul mai profund, ca o moștenire genetică neidentificabilă în laborator, ascunsă în cel mai sacru loc al ființei tale, pe care numai esența ta o poate simți. Mama Africa… o expresie care redă foarte bine sentimentul de apartenență și regăsire pe care îl poate experimenta omul ajuns în Africa.

Dar iată-ne acum în Cluj (am ajuns de mai bine de o lună, dar efectiv nu am avut un răgaz să scriem), la casa noastră din România, înfruntând frigul, mergând la cabinet, făcând teme cu copiii și petrecând foarte mult timp în fața ecranelor (copiii au școala și grădința(!) online, noi avem cursuri, ședințe, interviuri etc.). Omul este făcut să se adapteze și readapteze. Cum discutam cu Elena chiar înainte să revenim în țară, schimbăm o iluzie cu alta. Ideea este să te decizi care iluzie este mai frumoasă și pe aceea să alegi să o trăiești.