Pe parcursul stării de urgență, cu ale sale măsuri impuse de izolare sau chiar carantină, o oarecare oboseală aparent inexplicabilă a început să dea târcoale unora sau altora. Insist pe cuvântul „inexplicabilă” pentru a scoate din discuție: părinții care au fost (și sunt în continuare) nevoiți să lucreze de acasă și în paralel să se ocupe de copii, cazurile de burnout datorate unei munci mai intense decât cea de dinaintea stării de urgență ori oboseala ca simptom al unei răceli/boli.

Probabil că prima săptămână de izolare a părut pentru unii ca fiind o adevărată binecuvântare, în special pentru cei care simțeau de ceva timp nevoia de o pauză de la agitația de zi cu zi sau, pur și simplu, doreau să petreacă mai mult timp cu familia. Pentru alții, prima săptămână a reprezentat o perioadă de adaptare la noile condiții de muncă și chiar de trai, iar pentru persoanele singure sau outgoing a reprezentat o adaptare la statul cu sinele și acceptarea și gestionarea singurătății. Indiferent de felul în care a fost trăită și interpretată prima săptămână,  a existat o activare interioară de energie. În cazul atacurilor de panică ori anxietate, la fel, discutăm despre o activare a componentei simpatice a sistemului nervos periferic și eliberarea adrenalinei în sânge. Expunerea la știrile panicarde a creat un răspuns inerent simpato-adrenal, adică inevitabila reacție emoțională luptă sau fugi.

După a doua, a treia săptămână, oamenii încep să se liniștească sau să se plictisească și timpul petrecut în izolare devine insuportabil pentru unii. Așa că apar primele simptome depresive. Chiar și persoanele introverte, cărora le place să stea în casă sau care, de fel, evită socializarea, pot începe să manifeste anumite simptome.

Printre simptomele oboselii cauzate de carantină se numără: demotivare, lipsă de chef, productivitate scăzută, iritabilitate, anxietăți sub diferite forme, insomnii sau alte probleme de somn, lipsă de energie, mâncatul compulsiv sau exact opusul – lipsa poftei de mâncare, ruminații intense, stări schimbătoare, marasm. Mai pot apărea sentimente de neputință în fața incertitudinii create de această pandemie, precum și sentimente de vinovăție datorate manifestării simptomelor menționate mai sus. Așa că riscăm să ne trezim într-un cerc vicios greu de combătut, datorită rutinei adoptate pe timp de izolare/carantină.

Mintea noastră se dresează repede. În 21 de zile poate adopta cu ușurință obișnuințe noi. Astfel, pe măsură ce omul stă fără să facă nimic, și creierul său se adaptează și caută să stea și să nu mai facă nimic. Din acest motiv este important să ne reactivăm singuri motivația și pofta de viață, oricât de dificil ar părea în unele situații.

Perioada de doliu pe care se poate ca unii să o fi simțit se datorează acestei schimbări majore a ceea ce cunoșteam. Oamenii poartă doliu după viața de dinainte de pandemie. Exact ca în fazele doliului, omul aflat în carantină a trecut prin negare, acceptare, negociere, depresie, acceptare. Or știm foarte bine că o stare de doliu secătuiește de energie și apare un sentiment general de vid, prostrație sau apatie, factori care contribuie din plin la starea de oboseală.

Prin urmare acest subiect nu mai poate fi amânat. Oboseala cauzată de carantină trebuie abordată imediat. Ieșirea din această stare de decrepitudine se face treptat, cu consecvență, răbdare și dedicare.

Deși par activități firești, dușul, băile, cititul, mișcarea – s-ar putea să nu mai fie atât de regulate precum erau înainte. Un prim pas ar reprezenta reluarea acestor activități. Probabil odată cu ieșirea din izolare, oamenii au fost forțați să se activeze oricum. Dar eu discut acum despre cei care încă nu au revenit la birou sau încă preferă confortul casei decât ieșirile la plimbăre, în ciuda relaxării măsurilor de siguranță.

Respirația conștientă ajută la reducerea ruminațiilor intense. Vizualizarea unor planuri de viitor sub forma ce frumos o să fie… poate ajuta în anumite cazuri, însă nu în toate. Oricum merită încercat. O convingere care ar trebui schimbată este aceea de revenire la normal. Aceasta creează un atașament față de un scenariu care s-ar putea să nu mai aibă loc niciodată. Prin urmare, ar fi util ca această convingere să fie înlocuită de deschiderea către nou, către surpriză. Sțiu că pentru unii poate părea imposibil, însă prin antrenament, prin schimbarea a câte unui gest minor zi de zi, putem ajunge să devenim stăpâni și pe propria minte.

Reluarea socializării (bineînțeles cu respectarea măsurilor de siguranță) ar ajuta mult pentru ieșirea din această stare de introvertire și oboseală. Orice activități în afara casei ne pot reenergiza, mai ales dacă sunt practicate împreună cu cineva.

Plimbările în natură sunt cel mai eficient tratament. Lipsa expunerii la soare din perioada izolării a contribuit la deficitul de vitamina d din organismul nostru, fapt care a cultivat starea de depresie. În plus, simpla conexiune cu natura, prin îmbrățisarea unui copac sau mersul desculț pe pământ, are beneficii semnificative vindecătoare.

Mișcarea sau sportul de orice formă ajută la secretarea endorfinelor necesare în organism, astfel încât să ne reactivăm energia și pofta de viață. În plus, dacă pe perioada carantinei/izolării am și adoptat simptomul mâncatului compulsiv, puțină mișcare ne va ajuta să ardem din calorii și să topim puțin din masa de grăsime, revenind la o formă fizică mai bună.

În loc de concluzie…

Nu ai de ce să te simți aiurea sau vinovat pentru stările prin care treci. Există o explicație de fiecare dată. Fii mai îngăduitor cu tine și manifestă compasiune față de tine în momentele tale dificile. Nimic nu este permanent. Totul trece. Va trece și asta.