“Ești așa de deștept”, “te-ai descurcat foarte bine”, “mă bucur pentru succesul tău”, “ai făcut cele mai bune alegeri”… Cui nu îi place să audă aprecieri pozitive din partea partenerului de cuplu? Cui nu îi place să își impresioneze iubita sau iubitul prin capacitățile lui? Ne place atât de mult să demonstrăm ce oameni deosebiți suntem, ce valoroși suntem și ce norocoși sunt cei care ne au în viața lor. Vrem să fim validați și considerați valoroși. Să fim respectați și puși la loc de cinste. Atât de mult ne place lauda și avem nevoie de ea, încât de multe ori ne construim propria imagine exact pe spinarea celor a căror aprecieri le așteptăm.

”Ai greșit!”, ”Nu așa!”, ”Vezi? Eu am știut că nu o să îți iasă!”, ”Păi nu așa trebuia să faci”, ”Lasă-mă pe mine să îți arăt cum se face”, ”Vezi? Eu cum pot și tu nu poți?”…

Vă sună cunoscute aceste expresii? În toate dintre ele vrem să îi arătăm partenerului că noi știm. Dar știm…mai bine decât el. Aceste moduri de exprimare ne cresc pe noi, dar în detrimentul partenerului nostru de cuplu. Prin fiecare dintre ele îi spunem defapt că noi suntem mai buni decât ei, că din punctul nostru de vedere ei sunt mai slabi, mai neîndemânatici, mai puțin descurcăreți, mai proști. Sunt jigniri ascunse, subtile, sunt invalidări ale capacităților lor, diferite de ale noastre.

Chiar dacă nu îl jignim pe față folosind cuvinte umilitoare, starea emoțională pe care i-o creăm este aceeași. 

De ce se întâmplă asta? Pentru că avem nevoie de contrast pentru a ieși în evidență. Avem nevoie de termen de comparație pentru a ne diferenția. Și cine altcineva este cel mai la îndemână pentru a ne putea compara cu el decât partenerul nostru de cuplu?

De fiecare dată când el greșește avem o ocazie să strălucim. De fiecare dată când nu îi iese ceva, noi putem să îi spunem ce a greșit, ce ar fi trebuit să facă diferit. Toate aceste sfaturi, reproșuri și reclamații au un singur scop: să îi demonstreze cât de înțelepți și atotcunoscători suntem noi în comparație cu el. Cât de buni, tari, înțelepți, îndemânatici suntem noi… ÎN COMPARAȚIE CU EI.

Care este rezultatul acestui comportament? Noi suntem mândri de noi, dar începem să îl disprețuim pe celălalt. El devine prost, incompetent, neîndemânatic în comparație cu noi. Acest comportament repetat cu fiecare ocazie este printre cele mai distructive pentru relația de cuplu deoarece, pe lângă faptul că producem multă suferință partenerului, începem să îl percepem inferior nouă și să considerăm că merită să sufere, să fie umilit și înjosit, nu doar de noi ci și în rest.

De ce facem asta? Pentru că avem nevoie de validare, avem nevoie să ne simțim bine cu ceea ce facem, avem nevoie de confirmarea că avem valoare și suntem minunați. De ce avem nevoile acestea? Pentru că societatea în care am crescut a adoptat un stil de educație în care se considera că motivația vine din competiție. Critica, pedeapsa, comparația, umilirea și rușinea au fost sute de ani instrumente educaționale. Aprecierile pozitive sunt considerate răsfăț și trebuie evitate. Comportamentul dezirabil nu era apreciat și nici încurajat, ci impus cu forța.

Rezultatul este o întreagă populației de oameni care nu au simțul propriei valori, care trebuie întotdeauna să demonstreze cât sunt de buni, de deștepți, de capabili prin singurul mod pe care îl cunosc: prin comparația cu ceilalți.

Acum dacă ne gândim la cuplul heterosexual, bărbatul și femeia au abilități diferite. El este mânat în general de rațiune și logică, ea este mânată de intuiție și simțire. Este imposibil ca cei doi să procedeze la fel deoarece modul de abordare este complet diferit. Fiecare aduce în cuplu un set de valori și abilități diferite. Nu opuse, ci complementare!

Dar, atâta timp cât nu îi permitem partenerului să își manifeste personalitatea, și mai mult, îl denigrăm și îl disprețuim pentru modul lui diferit de a aborda un subiect, nu vom putea beneficia niciodată de plusul valoare pe care îl aduce el în viața noastră.

Acum, ce trebuie să facem pentru a schimba acest lucru? Cum facem ca cel puțin noi să nu cădem în capcana acestui comportament, atât de dăunător vieții noastre de cuplu?

1. Primul pas este observarea. Păstrați 10 % din conștiința voastră pe post de observator a tot ceea ce se întâmplă. Observați în ce situații faceți comparații între voi și partenerul vostru. Când îi spuneți sau vă ziceți în gând “nu așa trebuia, eu aș fi făcut altcumva, de ce ai făcut asta, nu e bine” etc. Fiți sinceri cu voi înșivă. Care este scopul adevărat al acestor afirmații? Ajută ele pe cineva cu adevărat? Îl susții pe partenerul tău prin ceea ce spui? Îl va face să se simtă bine? Te simți superior lui spunându-i acestea?

2. Al doilea pas este să înțelegeți faptul că suntem diferiți, nu doar fiziologic, ci și emoțional și mental. Fiecare dintre noi am fost expuși la altfel de experiențe. Fiecare am reușit să supraviețuim folosind cele mai bune metode pe care le-am văzut în jurul nostru. Dar mai important, fiecare dintre noi este mânat de lucruri diferite și avem așteptări diferite, chiar de la același eveniment. După ce avem această conștientizare putem să ne relaxăm puțin, să privim totul în jurul nostru cu o altă optică. Putem să discutăm cu partenerul nostru despre ce anume vrea el, ce îl motivează, ce emoții îl încearcă legat de subiectul cu pricina. Nu pentru a-l invalida sau pentru a-i arăta unde greșește, ci pentru a-l înțelege, a-l simți mai bine, a-l cunoaște și a-i valida modalitatea proprie de experimentare a vieții.

3. Al treilea pas este să putem să îi spunem și noi ce așteptări avem de la acel eveniment. Ce ne motivează, ce vrem să obținem, ce nevoi avem, ce valori vrem să ne fie respectate?

4. Al patrulea pas este să distingem ce anume aduce nou partenerul prin modul lui unic de vedere. Ce aspecte am scăpat, ce nu am știut până acum despre acel subiect? Cu ce sunt în avantaj datorită prezenței partenerului în viața mea?

5. Al cincilea pas este ca cei doi să își împărtășească din experiențe și să conștientizeze că doar asta sunt, NIȘTE EXPERIENȚE, nu adevăruri absolute! Vom înțelege motivația partenerului mult mai bine, dacă știm prin ce a trecut legat de subiect. Vom fi empatici la doleanțele sau pretențiile lui pentru că știm de unde provin. Vom avea compasiune pentru eventualele motive de a face sau a nu face un anumit lucru, pentru că acum are sens și pentru noi.

6. Al șaselea pas este să găsim o formulă îmbunătățită a modului în care vom rezolva acest lucru de acum încolo, astfel încât amândoi să ne simțim împăcați cu rezultatul. Nevoile amândurora să fie satisfăcute. Asta înseamnă cu adevărat o colaborare, în care amândoi avem de câștigat prin parteneriatul dintre noi. Asta înseamnă să fim o echipă.

7. Al șaptelea pas – și printre cele mai importante – este exprimarea aprecierii pentru toată contribuția partenerului, pentru deschiderea de a ne împărtăși ceea ce simte și știe el. ”Îți mulțumesc că mi-ai arătat ceva nou”, ”îți sunt recunoscătoare pentru că m-ai ascultat și ai ținut cont de mine”, ”îți mulțumesc pentru că mi-ai deschis ochii la ceea ce eu nu puteam vedea”. De fiecare dată când ne exprimăm recunoștința pentru partenerul nostru, îl susținem să crească, îl încurajăm să aibă încredere îl el, îl ajutăm să rescrie acea educație spartană la care am fost cu toții supuși, nu din reaua intenție a părinților, ci din necunoaștere. Fiecare apreciere este o mângâiere a acelui copil care avea nevoie de un cuvânt cald și bun, exact atunci când greșea sau nu făcea lucrurile așa cum se așteptau cei din jur.

Astfel, nu vom beneficia doar noi de o perspectivă diferită, ci va beneficia și partenerul nostru de încurajare și validare. Recompensați întotdeauna cu aprecieri pozitive comportamentul pe care vreți să îl cultivați la partenerul vostru.

Și, ca să fim sinceri, dacă îi spui partenerului tău cât e de important, valoros, inteligent, frumos, descurcăreț și chiar simți asta, deoarece vezi beneficiile parteneriatului… ce spune asta despre tine? Că ești un om minunat ca să meriți un asemenea iubit/iubită. Deci fiecare apreciere a lui este o apreciere și a ta, prin faptul că sunteți împreună.

Abordând în acest fel relația de cuplu, aceasta nu va mai produce lupte de putere între parteneri, ci colaborare și avantaj reciproc. Ar fi chiar absurd să nu beneficiem de un punct de vedere nou și o experiență diferită, nu-i așa?