A existat cândva o perioadă în viața noastră când eram stăpânii absoluți ai credinței noastre. După ce am trecut însă prin procesul de educație, puterea credinței noastre s-a divizat între simbolurile pe care le-am învățat, iar la un moment dat acestea au început să ne guverneze viața. De fapt, puterea credinței noastre s-a transformat în tot ceea ce cunoaștem, iar de atunci cunoașterea a ajuns să capete controlul asupra noastră. În mod firesc, copiii mici sunt copleșiți de convingerile celor din jurul lor. Simbolurile reprezintă o invenție minunată, dar copiii află de ele numai învățând opiniile și convingerile deja existente ale adulților. Ei acceptă cu ușurință aceste opinii, fără să se întrebe vreodată dacă sunt adevărate sau nu. Când ajung să stăpânească limbajul pe care l-au asimilat odată cu toate opiniile oamenilor mari, simbolurile capătă deja puterea credinței lor.

Acest lucru nu este bun sau rău în sine, corect sau greșit. Pur și simplu, așa se petrec lucrurile pe această planetă, iar mecanismul este universal. Prin intermediul lui, oamenii învață să se integreze în societate. Ei învață o limbă, o religie sau o filozofie, un mod de a trăi, și își structurează întregul sistem al convingerilor pe opiniile pe care le-au auzit de mici. Copiii nu au niciun motiv să pună la îndoială ce le spun adulții, până când suferinþa îi învață că nu tot ce au auzit în copilărie a fost adevărat.

De pildă, ei se duc la școală și îi aud vorbind pe copiii mai mari. Aceștia îi arată cu degetul și râd: „Îl vezi pe puștiul acela? Încă mai crede în Moș Crăciun.“ Mai devreme sau mai târziu, ei descoperã că Moș Crăciun nu există. Tu îți mai aduci aminte cum ai reacționat, cum te-ai simțit atunci când ai aflat că Moș Crăciun nu există? Desigur, părinții tăi nu au avut intenții rele atunci când ți-au spus că Moș Crăciun există. Această credință reprezintă o tradiție minunată în care cred milioane de oameni. Există chiar un colind care descrie perfect ceea ce li se spune copiilor despre Moș Crăciun: „Fii cu ochii în patru; nu mai plânge și nu te bosumfla. Am să îți spun de ce: Moș Crăciun vine în oraș!“ Copiilor li se spune că Moș Crăciun știe tot ce fac, dacă au fost cuminți sau nu, dacă s-au spălat sau nu pe dinți înainte de culcare. Și ei cred în ceea ce li se spune.

Când vine Crăciunul, copilul primește cadouri, dar nu pe cele pe care și le dorea. Să spunem că își dorea o bicicletă și că a fost cuminte întregul an, dar familia lui este foarte săracă și nu își poate permite o bicicletă. Când copilul își deschide cadourile, el se simte dezamăgit, întrucât nu a primit bicicleta pe care a cerut-o. În schimb, copilul vecinilor, care a fost foarte rău tot anul, primește o bicicletă (întrucât părinții lui și-au permis să i-o cumpere). Copilul își spune în sinea lui: „Eu am fost cuminte, iar acel copil nu a fost. Atunci, cum se face că el a primit o bicicletă, iar eu nu!? Dacă este adevărat că Moș Crăciun știe tot ce fac eu, înseamnă că știe și ce face celălalt copil. De ce lui i-a adus o bicicletă, și mie nu?“

Pur și simplu nu este drept, iar copilul nu înțelege de ce. Reacția lui emoțională este una de mânie, de dezamăgire și de tristețe. El îl vede pe copilul vecinilor călărind fericit bicicleta, mai rău ca oricând, și își dorește să se ducă și să îi tragă una, sau să îi strice bicicleta. Copilul percepe astfel lumea ca fiind nedreaptã, iar acest lucru se datorează faptului că a crezut într-o minciună. Desigur, este o minciună nevinovată, fără intenții rele, dar copilul crede în ea, așa că el face un nou legământ cu el însuși și își spune: „De acum înainte nu voi mai fi cuminte. O să fiu rău, ca vecinul meu.“ Mai târziu, el descoperă că Moș Crăciun nu există deloc, dar acum este prea târziu. El nu mai poate inversa cursul mâniei, invidiei și tristeții pe care le-a simțit și care l-au făcut să facă un nou legământ cu conștiința sa.

Acesta este doar un exemplu de investire a credinței noastre într-un simbol. Pe lângã simbolul lui Moș Crãciun există însă alte sute și mii de simboluri, povești și superstiții în care oamenii cred. Simbolul lui Moș Crăciun ilustrează cum până și o minciună inocentă poate declanșa emoții otrăvitoare în interiorul conștiinței noastre. Aceste emoții ne fac rău, ne rănesc corpul și ne provoacă o mare suferință. Și totul din cauza unei povești care nu este adevărată. Emoțiile sunt însă cât se poate de adevărate. Ele fac parte din adevărul ființei noastre, dar motivul care le-a declanșat nu este adevărat. El reprezintă o simplă ficțiune.

Dacă te întrebi de ce te simți atât de deprimat în anumite ocazii, poți fii convins că acest lucru se datorează unei povești neadevărate pe care ți-o spui și pe care o crezi. Visul tău a devenit profund distorsionat, iar acest lucru trebuie luat ca atare. El nu este rău sau bun, corect sau greșit. Pur și simplu, este ceva care se întâmplă cu miliarde de oameni. Tu nu ești singurul aflat în această situație.

Lumea simbolurilor este extrem de puternică, întrucât aceste simboluri sunt încărcate cu o forță care provine din adâncurile ființei noastre și pe care noi o numim viață, credință sau intenție. De cele mai multe ori, noi nici măcar nu ne dăm seama ce se întâmplă, dar totalitatea acestor simboluri alcătuiesc o platoșă foarte puternică, alcătuită din legămintele pe care le facem, și pe care noi o numim sistemul convingerilor. De la o simplă literă și până la un cuvânt, de la o simplă poveste și până la o întreagă filozofie, toate aceste simboluri în care ajungem să credem fac parte integrantă din această structură.

Sistemul convingerilor structurează întreaga noastră realitate virtuală și cu fiecare legământ nou pe care îl facem, el devine din ce în ce mai puternic și dobândește din ce în ce mai multă putere, până când ajunge aproape la fel de solid ca o clădire din cărămizi. Dacă ne imaginăm că fiecare simbol, fiecare concept și fiecare legământ reprezintă o cărămidă, credința noastră reprezintă – metaforic vorbind – mortarul care unește aceste cărămizi. Cu cât avansăm mai mult în viață, cu atât mai mult și mai variat amestecăm între ele aceste simboluri, până când conceptele în care credem ajung să interacționeze între ele și să dea naștere unor noi concepte, mai complexe. Mintea abstractă devine din ce în ce mai bine organizată și din ce în ce mai complicată, iar structura continuă să crească, incluzând întreaga noastră cunoaștere.

Toltecii numesc această structură: forma umană. Această formă nu se referă la forma corpului nostru fizic, ci la forma minții noastre. Ea reprezintă totalitatea convingerilor noastre legate de sine și de toate celelalte lucruri care ne ajută să dăm sens visului nostru. Forma umană este cea care ne conferă identitate, dar nu este totuna cu cadrul exterior al visului. Acest cadru este lumea materială, care reprezintă un adevăr. Forma umană este sistemul de convingeri cu toate elementele sale critice. Tot ceea ce există în acest sistem de convingeri reprezintă adevărul nostru personal. Noi judecăm totul în funcție de aceste convingeri, chiar dacă ele se împotrivesc uneori adevăratei noastre naturi.

În urma procesului de dresare, sistemul convingerilor devine Cartea Legii care ne guvernează viața. Atunci când urmăm regulile din această carte, noi ne răsplătim singuri; atunci când le încălcăm, noi ne pedepsim. Sistemul convingerilor devine astfel Marele Judecător din mintea noastră, dar și Victima Supremă. Mai întâi ne judecă, și apoi ne pedepsește. Marele judecător este alcătuit din simboluri și operează cu simboluri, în funcție de care judecă tot ceea ce percepe, inclusiv simbolurile! Victima este acea parte a ființei noastre care este condamnată și care primește pedeapsa. Atunci când interacționăm cu lumea exterioară, noi îi judecăm și îi pedepsim pe ceilalți oameni în funcție de aceeași Carte a Legii.

Marele judecător își joacă perfect rolul, întrucât noi suntem de acord cu legile de care ține cont. Din păcate, sistemul convingerilor noastre prinde viață în mintea noastră și se folosește de cunoașterea noastră împotriva propriei noastre ființe. El se folosește de tot ceea ce știm, de toate regulile în funcție de care considerăm că ar trebui să ne trăim viața, pe care le aplică pentru a pedepsi victima, adică pe noi înșine. El se folosește de limbajul nostru pentru a ne critica, pentru a ne condamna, pentru a ne face să ne simþim vinovați și rușinați. Ne abuzează verbal și ne face să ne simțim mizerabil, creând în mintea noastră tot felul de demoni, și implicit un vis al iadului personal. Există nenumărate alte simboluri prin care putem exprima același adevăr.

De pildă, putem spune că sistemul convingerilor ne guvernează viața asemeni unui tiran. El ne privează de libertate și ne transformă în niște sclavi. Ne privează de întreaga noastră putere, deși noi suntem reali, iar el nu! Adevăratul nostru eu rămâne ascuns undeva în interiorul minții, dar cel care controlează mintea este acest sistem al convingerilor noastre, al cunoștințelor pe care le-am acumulat și cu care am fost de acord. Sărmanul nostru corp, care este minunat de frumos și absolut perfect, devine victima judecăților și pedepselor sale. El devine un simplu vehicul manevrat de mintea noastră așa cum dorește aceasta, fără scrupule și fără discernământ.

Sistemul convingerilor există în regatul minții. De aceea, nu îl putem vedea sau măsura, dar știm cu siguranță că există. Ceea ce nu știm este că această structurã nu există decât pentru că am creat-o noi înșine. Fiind creația noastră, ne urmează oriunde ne-am duce. Am trăit atât de multă vreme în acest fel încât nici măcar nu ne mai dăm seama de el. Deși nu este reală, ci virtuală, mintea umană are o putere totală, întrucât este creată de viață.

De aceea, cine dorește să evolueze pe calea lucidității și a cunoașterii de sine trebuie să devină conștient de propria sa creație și să înțeleagă că aceasta este vie. Toate convingerile noastre, de la cea mai mică dintre ele (cum ar fi sunetul unei litere) și până la cea mai mare (cum ar fi o filozofie de viață), se folosesc de forța noastră vitală pentru a supraviețui. Dacă ne-am putea vedea mintea în acțiune, am percepe milioane de forme vii, a căror viață depinde în totalitate de credința pe care o investim în ele și de atenția noastră. Noi ne folosim de forța noastră vitală pentru a susține acest edificiu. Fără noi, aceste idei nu ar putea exista, și întreaga construcție s-ar prăbuși.

Noi putem vedea cu ajutorul imaginației procesul de creație a „mitologiei noastre personale“, a sistemului nostru de convingeri, inclusiv felul în care ne investim credința în minciuni. În decursul acestui proces de învățare apar numeroase concepte care le contrazic pe celelalte. Noi ne construim atât de multe vise diferite și ne creăm atât de multe structuri încât acestea ajung să se ciocneascã unele de altele, anulând puterea cuvântului nostru. Când ajungem în această situație, cuvântul nostru nu mai valorează nimic, întrucât atunci când două forțe acționează în direcții opuse, ele se anulează reciproc. Atunci când nu există decât o singură forță, care acționează în aceeași direcție, puterea ei este imensă, iar intențiile noastre se manifestă pentru simplul motiv că așa spunem noi. Într-un astfel de caz, cuvintele noastre sunt încărcate cu întreaga putere a credinței noastre.

Copiii își investesc credința în toate lucrurile pe care le învață. Din păcate, în decursul acestui proces, ei își pierd puterea personală pe care o au asupra propriei lor vieți. Atunci când cresc și devin adulți, credința lor este investită în atât de multe minciuni încât cei mai mulți dintre ei nu mai au puterea de a-și crea visul dorit. Sistemul convingerilor lor a înghițit întreaga putere a credinței lor, astfel încât lor nu le mai rămâne aproape niciun pic de putere. În cazul anumitor simboluri, cum este cel al lui Moș Crăciun, este ușor să ne dăm seama cum ne investim credința în ele, dar nu este la fel de ușor să facem acest lucru cu toate simbolurile, cu toate poveștile și cu toate opiniile pe care le-am acceptat de-a lungul timpului în legătură cu noi și cu lumea înconjurătoare.

Este foarte important să înțelegem acest mecanism, iar singura manieră prin care îl putem înțelege constă în a fi conștienți. Dacă suntem atenți și ne convingem singuri că ne investim puterea personală în toate lucrurile în care credem, noi putem inversa acest proces, luându-ne înapoi puterea investită în simboluri, care nu vor mai avea astfel putere asupra noastră. Dacă le luăm puterea pe care am investit-o în ele, simbolurile rămân niște simple simboluri, care își vor asculta creatorul, respectiv adevăratul nostru sine, și care își vor îndeplini adevărata menire, aceea de instrumente de comunicare.

Atunci când ne dăm seama că Moș Crăciun nu există, noi nu mai credem în el, iar puterea pe care am investit-o în acest simbol se întoarce la noi. Ne dăm astfel seama că noi am fost cei care am acceptat să credem în Moș Crăciun. Prin cultivarea lucidității, noi ajungem să înțelegem că noi am fost cei care am acceptat să credem în toată simbolistica pe care am acceptat-o. De vreme ce noi am fost cei care ne-am investit puterea personală în toate aceste simboluri, noi suntem singurii care ne-o putem lua înapoi.

Pornind de la această premisă și de la luciditatea astfel câștigată, noi ne putem recupera puterea personală pe care am investit-o de-a lungul timpului în toate convingerile noastre, fără a o mai pierde vreodată. Dacă ne putem da seama că noi singuri ne-am creat structura convingerilor noastre, noi ne putem recupera credința în noi înșine. Căpătând încredere în noi înșine, și nu în sistemul convingerilor noastre, noi ajungem să înțelegem de unde vine adevărata noastră putere și începem să dezmembrăm această structură.

Când structura convingerilor noastre este complet anihilată, noi devenim extrem de flexibili. Putem crea orice ne propunem și putem face orice dorim. Ne putem investi credința în orice convingere nouă. Depinde numai de noi. Dacă ajungem să nu mai credem în lucrurile care ne fac să suferim, suferința dispare ca prin magie din viața noastră. În acest scop, noi nu avem nevoie de noi gânduri, ci de acțiune. Numai în acest fel ne vom putea transforma viața.