Transgenerațional: Când rănile străbunilor sângerează în noi

Purtăm în noi toate dramele, abuzurile, rănile și experiențele familiei noastre, fără ca măcar să fi asistat la ele. Suntem o carte de istorie a familiei din care facem parte. Nu suntem doar o parte a arborelui genealogic, ci suntem însuși arborele.

Experiențele prin care părinții, bunicii, strămoșii noștri au trecut, curg prin corpul nostru emoțional, așa cum sângele curge prin corpul nostru fizic. Suntem o compilație de trăiri și emoții fantomatice, ale unor oameni pe care poate nici nu am apucat să îi cunoaștem, dar care continuă să trăiască în noi sub forma unor traume ancestrale.

Oamenii au falsa impresie că se pot rupe de familia de bază îndepărtându-se sau alegând să uite de unde au pornit. Asta nu îi ajută în a se elibera de toată istoria pe care o poartă, în mod inconștient, în spate.

Trăim rușinea unui secret pe care străbunicul l-a ascuns. Trăim suferința unui abuz pe care străbunica l-a suportat. Ne simțim vinovați pentru violența manifestată de bunic. Ne căutăm agresori pentru a servi tiparul bunicii. Și toate aceste lucruri se manifestă în noi fără ca măcar să fim conștienți de ele, fără să le cunoaștem de cele mai multe ori. Ajungem, astfel, să acționăm în viața noastră conform stărilor emoționale pe care le-am moștenit prin genealogia spiritului nostru. Putem să manifestăm violență fără ca părinții noștri să-și fi manifestat vreodată violența față de noi. Se poate să ne fie rușine fără ca părinții să ne fi făcut vreodată să ne simțim rușinați. Se poate să nu ne găsim un partener, noi având ca model o relație de cuplu aparent sănătoasă a părinților noștri. Toate acțiunile noastre care, la prima vedere, nu își regăsesc tiparul în relația cu proprii noștri îngrijitori, își au, de fapt, rădăcinile în subconștientul colectiv a tot ce au experimentat cei dinaintea lor.

Procesul transgenerațional reprezintă exact această transmitere a spiritului pe linia descendenței.

Acest subiect a fost abordat de mulți oameni de știință de-a lungul timpului, tocmai pentru că au observat tipare în modalitatea în care familiile se comportă. În plus, s-au izbit de situații în care copiii somatizau suferința străbunilor lor. În cadrul acestor abordări transgeneraţionale, locul cel mai important îl ocupă teoria lui Murray Bowen, denumită, după numele său, teoria (şi terapia) boweniană. Murray Bowen, medic cu specializare în psihiatrie, şi-a făcut rezidenţa la clinica Menninger, recunoscută pentru orientarea sa psihanalitică. Aici, Bowen a devenit din ce în ce mai nesatisfăcut de conceptele psihanalitice care nu puteau fi validate prin metode ştiinţifice acceptate în mod convenţional. Ca urmare, el a început să dezvolte o nouă teorie „concepută să corespundă în mod precis cu principiile evoluţiei şi cu omul ca fiinţă evolutivă” (Kerr & Bowen, 1988, p. 360). În final a rezultat terapia boweniană de familie. Inventatoare a conceptului de psihogenealogie, Anne Ancelin Schutzenberger este pioniera acestui domeniu devenit astăzi referențial pentru toate analizele sinelui și chiar pentru psihanaliza pe care o critica aspru. Cartea ei, “Rănile din familie”, tradusă în toate limbile de circulație internațională, i-a adus autoarei celebritatea, fiind considerată astăzi una dintre lucrările care au pus bazele domeniului psihogenealogiei. Însă și mulți alți oameni de știință, doctori și psihoterapeuți, precum Anne Teachworth, Richard Bandler, Laura Perls, Joseph Zinker, Bert Hellinger, Didier Dumas, Chantal Rialland, Serge Tisseron, Vincent de Gaulejac ș.a. au urmărit această moștenire genealogică în munca lor cu indivizi sau familii întregi.

Dincolo de proiecțiile și etichetările la care este expus un copil încă din momentul nașterii sale (cu cine va semăna, ce comportament va prelua, ce sex are, cum își exprimă latura emoțională etc.) acesta vine pe lume purtând în sine rădăcinile existenței din care se trage. Mama și tata, două ființe diferite, fiecare purtându-și propria familie în sânge, își îmbină istoriile în noua ființă adusă pe lume.

Așadar, este esențial să ne cunoaștem familia din care provenim. În loc să fugim de ea, mai bine să o explorăm, să o investigăm, să căutăm secretele nedezvăluite, evenimentele și temerile prin care strămoșii noștri au trecut. Să căutăm să înțelegem lumea emoțională a acestora. Doar cunoscând ce răni-fantomă sângerează în noi, le putem vindeca. Iar vindecând noi ceva, întregul arbore genealogic se bucură de o transformare benefică.

A nu se înțelege că prin vindecare renunțăm la familia pe care o purtăm în noi. Nu avem cum. Însă ce avem de câștigat este că ajungem să înțelegem mai bine propriile drame, să ne eliberăm de cele care nu sunt ale noastre, ajungând la adevăratul “eu” și învățând să ne iubim și să fim împăcați cu noi înșine, transformând în mod pozitiv influențele negative din istoria noastră familială. În acest fel ne vom putea bucura de propriul destin, într-un mod sănătos și armonios, alegându-ne în mod conștient calea personală.

 

Imaginea a fost preluată de pe pinterest.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.