POLUAREA reprezintă contaminarea mediului înconjurător. Cunoaștem aspectele ce țin de poluarea naturii, cea fizică, biologică ori chimică, însă nu luăm niciodată în cacul poluarea psihică și emoțională, care se practică cu consecvență în toate tipurile de relații interumane. Fie că vorbim despre relațiile de cuplu, relațiile părinți-copii, relațiile de prietenie sau colegialitate, există un risc continuu de a fi expuși la „poluare”.

În limbaj uzual, termenul ecologie se identifică prin definiţii precum „prietenos cu mediul” sau prin termenul internaţional eco-friendly, în general referindu-se la „a face bine mediului înconjurător (a nu polua apele, a nu arunca gunoi pe jos etc)”. Însă, etimologia cuvântului ne oferă o definiţie mult mai cuprinzătoare: oikos=casă şi logos=ştiinţă, adică ştiinţa casei.

Energia spațiului pe care două persoane îl construiesc ca lăcaș al intimității dintre ele este hrănită în permanență cu gândurile celor doi parteneri, cu atitudinea pe care o manifestă unul față de celălalt și felul în care își vorbesc. Acest spațiu relațional, exact precum o încăpere, poate fi binecuvântat cu lucruri care inspiră, vindecă, susțin… sau poate fi încărcat cu lucruri total nefolositoare, care intoxică, îmbolnăvesc sau strică.

Este important, așadar, să fim atenți la ce anume aducem în acest spațiu al relației noastre cu celălalt. Pentru a acționa în mod ecologic față de partener și față de relația dintre noi, există anumie întrebări pe care ni le putem adresa cu privire la gândurile, atitudinile și acțiunile noastre: hrănesc sau rănesc?, ajută?, în urma acestei interacțiuni cu mine, cum s-ar simți celălalt?.

Ecologia relațională constă în:

• a comunica și a acționa cu pozitivism sau bunătate (unul față de celălalt) sau măcar păstrând un echilibru sănătos în felul în care ne raportăm unii la alții;
• a nu răni în mod intenționat prin ceea ce spunem sau facem;
• a nu manipula;
• a nu polua cu gânduri și vorbe negative spațiul de intimitate dintre noi și mediul în care co-existăm, în general;
• a evita critica distructivă și jignirile atât unul față de celălalt, cât și cu privire la alte persoane, chiar și când acestea nu sunt de față (subiectele pe care le abordăm în discuțiile noastre ne creează anumite gânduri și stări emoționale, care apoi afectează propriul nostru spațiu/mediu, prin energia pe care o emanăm);
• a ne respecta spațiul și intimitatea unul celuilalt (uneori asta poate însemna și a tăcea, pur și simplu, în așa fel încât celălalt să-și poată auzi gândurile) – orice formă de invadare, fie ea fizică or fonică, reprezintă o „poluare” sau „intoxicare” a spațiului celuilalt;
• a evita să ne plângem sau să manifestăm în permanență nemulțumire;
• a evita să ne învinovățim unul pe altul pentru propriile nereușite;
• a ne asuma responsabilitatea pentru gândurile, stările și acțiunile noastre… și, implicit, pentru propria fericire sau nefericire;
• a vorbi pozitiv și respectuos atât față de celălalt, cât și față de noi înșine;
• a îmbrăca orice critică în cuvinte încurajatoare, nu în cuvinte care demoralizează sau rănesc;
• a asculta;
• a păstra pentru sine intimități care chiar nu îl privesc pe celălalt;
• a-și gestiona fiecare propriile stări neplăcute, fără a-l încărca pe celălalt cu ele;
• a acționa cu maturitate și respect.

Uneori ecologia din cadrul unei relații ține și de a nu accepta poluarea sau toxicitatea acțiunilor celuilalt. Astfel, dacă o persoană se simte secătută de energie, lipsită de putere sau tristă după interacțiunea cu celălalt, această persoană trebuie să facă un pas în spate, să nu încurajeze comportamentul toxic al celuilalt. Fiecare este responsabil de detoxifierea și curățarea propriului spațiu, așadar orice acceptare a factorilor toxici din exterior poate crea un dezastru ecologic emoțional interior. Semnele unei intoxicări emoționale sunt: gândirea negativă, lipsa de răbdare, frustrarea, starea de nervozitate și agitație, oboseala cronică, lipsa de poftă de viață, irascibilitatea crescută etc. Toate aceste elemente se transformă într-o atitudine dăunătoare față de viață în general, ceea ce va duce la pierderea ecologiei relaționale și în raport cu alți oameni din viața noastră, ajungând să devenim chiar noi persoanele „toxice”.

Tot ce hrănim, ne hrănește. Ce dăm, primim. Și ce gândim, se manifestă. Pentru că împreună, partenerii creează egregorul relației lor, care, mai apoi, îl hrănește pe fiecare în parte, dar și relația. Toate gândurile de frică ale unuia sunt forme de energie aduse în acest spațiu al cuplui; așadar celălalt partener este expus la acestea, dar, în cazul lui se pot manifesta direct prin comportament… apropos de zicala De ce te temi, de aia nu scapi.

O regulă universală spune că „o persoană care face parte dintr-un grup este responsabilă de bunăstarea fiecărui membru al grupului, iar principiul fă celorlalţi ce ai vrea să facă ei pentru tine, ar trebui să guverneze”.

Prin urmare să învățăm să fim mai atenți la gândurile, vorbele, gesturile, atitudinile și comportamentele pe care le manifestăm față de cei din jur. Am putea folosi provocarea Zero Negativitate pentru a cultiva ecologia relațională. De ce să fim toxici, să poluăm, când am putea să facem un bine sau măcar să fim, pur și simplu, fără a răni? Așa cum oprirea poluării mediului, protejarea lui și adoptarea unui comportament ecologic față de acesta ar putea salva Pământul, tot așa, oprirea poluării psihologice și adoptarea unei ecologii relaționale ar putea salva o relație.