Am crescut în România, o țară din sud-estul Europei Centrale, în care „bătaia e ruptă din rai”, așadar adesea frecvența abuzurilor fizice depășește norma suportabilității unei ființe. De menționat este că niciodată un abuz fizic nu vine singur. Acesta este însoțit de abuz psihologic, emoțional și chiar spiritual, din anumite puncte de vedere. Cu o istorie violentă ce și-a lăsat amprenta adânc înrădăcinată în subconștientul colectiv al țării noastre, România se numără printre țările cu o rată ridicată a violenței domestice.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește violența astfel: folosirea intenționată a forței sau puterii, reală sau sub formă de amenințări, împotriva propriei persoane, împotriva unei alte persoane sau împotriva unui grup sau comunități, care rezultă sau are o probabilitate ridicată de a rezulta în rănirea, moartea, afectarea psihologică, afectarea dezvoltării sau deprivare[1].

Violența domestică sau intrafamilială, așa cum este privită la nivel mondial, constituie „orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial”[2]. Violența (intra)familială, definită în țara noastră, este “utilizarea constrângerii fizice sau emoționale asupra unui alt membru al familiei în scopul impunerii puterii și a controlului asupra acestuia, precum și ansamblul conflictelor din grupul familial, care au ca efect maltratarea partenerului sau al copilului”[3].

Potrivit unui studiu sociologic realizat de Ministerul Muncii, în colaborare cu Organizația „Salvați Copiii”, peste 60% dintre copii sunt agresați în familiile lor. Ca urmare a acestor abuzuri, unu din cinci copii manifestă tulburări comportamentale. Nu există formă de agresivitate care să nu își lase urmele în biografia unui om.

Dintr-o copilărie plină de abuzuri rezultă un adult care, la maturitate, va manifesta, sub o formă sau alta, un tip de abuz, fie că este îndreptat către cei din jur, fie că este manifestat față de sine însuși. Violența se manifestă în familie, la școală, în mediu, peste tot. Așadar, vrând nevrând, devenim martori pasivi la o violență constantă, ale căror efecte se simt pe termen lung.

Transmiterea inter- și transgenerațională a violenței este una dintre cele mai răspândite modele de explicație a violenței[4], conform căreia expunerea la violență în familia de origine va duce la comportament violent împotriva partenerei de cuplu. Pe de altă parte, acest model relațional nu este nevoie să se desfășoare doar în raport cu cei din jur. O altă manifestare ulterioară, ca efect al expunerii la violența în familia de origine, poate consta într-o formă de violență față de propria persoană. Astfel, chiar și relația persoanei cu sine însăși are de suferit în urma unor modele nesănătoase de relaționare.

Referitor la subiectul violenței direcționate către parteneri, Murray Straus[5], cercetător și profesor emerit al Universității din New Hampshire (SUA), a arătat că bărbații care au fost martorii violenței manifestau o predispoziție mai ridicată spre a fi violenți în relații intime. Alte studii[6] au arătat că și femeile care au asistat la violență între părinți au devenit și ele mai violente cu partenerii lor. Tot conform lui Straus[7], violența fizică se asociază, atât la femei cât și la bărbați, cu dominarea, dar cu diferite forme ale acesteia. Forma de dominare care se asociază în mai mare măsură cu violența este în cazul bărbaților discreditarea partenerului, iar la femei dorința de a-și dovedi autoritatea. Cu alte cuvinte, bărbații se simt provocați atunci când se simt discreditați de către partenere, iar femeile atacă sau folosesc violență atunci când vor să se facă auzite și ascultate.

Un alt studiu care mi-a captat atenția a fost cel condus de Ko Ling Chan[8], un profesor al catedrei de Asistență Socială a Universității din Hong Kong, care a abordat subiectul corespondenței între violența dintre parteneri și neglijarea și violența asupra copiilor lor.

Studiul a implicat peste 5000 de elevi din diferite școli din Hong Kong și părinții acestora. S-a constatat că în familiile în care există violență domestică între parteneri, apar următoarele situații:

1. a) soțul își abuzează soția și copiii;
2. b) soțul își abuzează soția, iar aceasta abuzează copiii;
3. c) soțul își abuzează soția și amândoi îi abuzează pe copii.

O altă situație pe care studiul a scos-o în evidență este că băieții sunt mai pasibili să aibă parte de agresiune fizică decât fetele. Asta ar putea fi, pe de o parte, din cauza expectanțelor în ceea ce privește comportamentul băieților, respectiv comportamentul fetelor, iar pe de altă parte, din cauza percepției sociale asupra băiatului și anume că acesta trebuie să se integreze în rolul masculin. Integrarea în rolul masculin, așa cum este percepută ea la nivel social, înseamnă închidere emoțională și toleranță sporită la durere. Știm cum toții expresia „trebuie să fii bărbat”, adică să fii tare, să înduri și să nu exprimi emoții.

Cercetarea mai arată că există diferențe de reacție în ceea ce privește genul (masculin sau feminin al) copiilor la violența dintre părinți. Băieții tind să se comporte agresiv sau să iasă în evidența pentru a le distrage atenția părinților de la conflictul marital, pe când fetele tind să fie foarte „cuminți” și să se comporte impecabil, astfel încât să nu fie nevoite să aibă niciun fel de interacțiune cu părinții atunci. Prin urmare, tocmai datorită comportamentului lor agresiv, băieții sunt expuși la un mai mare risc de a fi agresați fizic.

Dincolo de violența fizică, studiul a mai urmărit și abuzul psihologic și s-a constat că atât în cazurile în care doar asistă la abuz psihologic între părinți, cât și atunci când chiar ei înșiși sunt ținta abuzului psihologic, copiii manifestă simptome de retragere, reacții antisociale, iar mai târziu lipsa abilităților sociale și de relaționare.

Cert este că violența în familie este un fenomen grav și complex, devenit o problemă comunitară, socială și de sănătate publică, regăsit peste tot în lume, sub diferite forme și manifestări, de frecvență și intensitate diferite.

Câteva date statistice din România

Din nefericire, singurele raportări și date cu privire la abuz fac referire doar la violența fizică. Însă, orice abuz fizic are ca efect și un abuz nevăzut, fie el verbal, psihologic sau emoțional. Mai jos sunt câteva statistici privind, în principal, violența fizică în România, însă să avem în minte și raportarea la abuzul paralel care are loc odată cu acest tip de violență, dar care nu se vede. În plus, prevalența abuzului nevăzut este considerabil mai mare, deoarece acesta poate exista și acolo unde nu există violență fizică.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, una din trei femei este abuzată fizic sau sexual, iar 38% dintre femeile ucise la nivel mondial sunt ucise chiar de partenerii lor. În ceea ce privește situația în România, potrivit rapoartelor Ministerului Public, una din patru femei este agresată fizic sau sexual de partenerul ei și numărul victimelor crește de la an la an. Ce este, însă, mai îngrijorător este că, potrivit studiului Agenției pentru Drepturi Fundamentale ale Uniunii Europene[9] pe tema violenței domestice, 7 din 10 cazuri rămân neraportate, iar unele dintre acestea se încheie cu moarte victimei.

De-a lungul timpului au existat cazuri în care persoanele au fost ucise de către agresor chiar și având ordin de restricție și protecție față de acesta. În ceea ce privește ordinele de protecție, peste 90% din cererile de emitere a unui astfel de document sunt formulate de femei. Cu toate acestea, emiterea efectivă a acestui ordin rămâne destul de redusă.

În martie 2014, FRA – Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a dat publicității, rezultatele celui mai cuprinzător studiu[10] din lume realizat până în prezent cu privire la violența împotriva femeilor, arătând amploarea abuzurilor suferite de femei acasă, la serviciu, în public și online. Studiul se bazează pe interviuri cu 42.000 de femei, 1500 în fiecare țară, inclusiv România. În cadrul anchetei, femeile au fost întrebate despre experiențele de violență fizică, sexuală și psihologică pe care le-au trăit, inclusiv incidente de violență în cuplu sau violență domestică, despre urmărirea în scopul hărțuirii și hărțuirea sexuală, precum și despre rolul jucat de noile tehnologii și rețelele sociale online în experiențele de abuz pe care le-au trăit femeile.

În urma anchetei, imaginea de ansamblu dezvăluie un abuz amplu care afectează viețile multor femei, dar care este, în mod sistematic, prea puțin raportat autorităților. De exemplu, una din zece femei a suferit o formă de violență sexuală începând cu vârsta de 15 ani, iar una din douăzeci a fost violată. Mai mult de una din cinci femei a fost supusă violenței fizice și/sau sexuale de către partenerul de viață actual sau anterior și mai mult de una din zece femei declară că a fost supusă unei forme de violență sexuală de către un adult, înainte de a împlini 15 ani. Cu toate acestea, trebuie menționat că numai 14 % dintre femei au raportat poliției cel mai grav incident de violență în cuplu și numai 13 % au raportat poliției cel mai grav incident de violență provocat de altcineva decât partenerul de viață[11]. Conform studiului, cele mai multe femei care recunosc că sunt afectate de violență fizică și sexuală sunt în țări ca Finlanda, Danemarca și Letonia.

România se află în eșantionul al doilea: 30% dintre femei spun că au fost afectate de violența fizică sau sexuală la un moment dat în viață după vârsta de 15 ani, încadrându-se în media la nivel european: 24% dintre femeile din România au suferit violență din partea partenerului, iar 14% dintre femeile din România au suferit violență din partea unei alte persoane decât partenerul. Legat de experiența de violență în copilărie, un procent de 24% dintre femeile din România spun că au fost supuse la violență fizică sau sexuală de către un adult înainte de vârsta de 15 ani. Violența psihologică afectează între 30 și 39% dintre femei. 6% dintre femei au suferit violență sexuală din partea partenerului sau a unei alte persoane, în 97% dintre cazurile de violență sexuală, agresorul fiind bărbat.

Atunci când vorbesc despre cel mai grav incident de violență sexuală, femeile menționează ca principale reacții emoționale în acel moment teama, mânia și rușinea pentru ce li s-a întâmplat. Femeile care au fost supuse violenței sexuale de către altcineva decât partenerul lor au indicat totodată și simptome puternice de stres post-traumatic.

În privința consecințelor psihologice pe termen lung ale violenței[12], victimizarea (adică menținerea psihologică a persoanei în starea de victimă) de către parteneri sau alte persoane a cauzat pierderea încrederii în sine a victimelor, făcându-le să se simtă vulnerabile și anxioase.

Victimele violenței sexuale declară că suferă adesea un număr mai mare de consecințe psihologice. Este mai probabil ca femeile să sufere diverse consecințe psihologice pe termen lung în urma violenței partenerului, decât ca urmare a violenței exercitate de către un agresor care nu le-a fost partener.

Aceasta poate reflecta nu numai reacțiile față de cel mai grav incident de violență provocat de un partener, așa cum se menționează în întrebarea din cadrul anchetei, ci și faptul că este mai probabil ca violența din partea unui partener să fi implicat mai multe incidente pe o perioadă lungă de timp[13]. Și în acest caz putem vorbi despre stresul post-traumatic complex.

Dacă în medie în Europa 55% dintre femei au trăit o formă de hărțuire sexuală, în România doar 11% dintre respondente au recunoscut că au suferit hărțuire sexuală. În ce privește hărțuirea (stalking) adesea asociată de separarea de partener, media la nivel european este 18%, în timp ce în România 8% dintre respondente au afirmat că ar fi fost supuse la acest tratament. Rezultatele studiului arată că tocmai această încredere lipsește femeilor din România. 77% dintre femeile din România cred că violența împotriva femeilor este răspândită și foarte răspândită. 28% dintre femei cunosc victime ale violenței în cercul de rude și prieteni. Cu toate acestea, doar 47% dintre femei știu de existența unei legi care protejează femeile împotriva violenței domestice in România. 74% dintre femei nu cunoșteau niciun serviciu de suport specializat. Doar 17% dintre respondente au afirmat că au apelat la poliție în urma celui mai sever incident de violență suferit vreodată și doar 1% la serviciile sociale, în timp ce media de adresare către poliție si servicii de suport la nivel european este de 33%.[14]

În anul 2017 au fost raportate Poliției un număr de 20.531 de fapte de loviri și alte violențe comise între membrii familiei, conform statisticilor Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), furnizate la solicitarea Centrului Filia. Majoritatea agresorilor sunt adulți de sex masculin (92%) iar majoritatea victimelor sunt adulți de sex feminin (76%), dar și minori.

Agresori: 18.835 bărbați (92%), 1.588 femei (7,7%), 85 băieți și 23 fete.

Victime: 15.584 femei (76%), 4.029 bărbați (20,5%), 538 fete și 466 băieți.

Majoritatea faptelor s-au petrecut la domiciliu.

Raportat la cifrele anterioare din anul 2016, când s-au înregistrat 18.531 de cazuri de loviri și alte violențe în familie, se constată o creștere a numărului de fapte de loviri și alte violențe în familie raportate Poliției, ceea ce arată o creștere a fenomenului, dar poate fi și un indiciu de creștere a încrederii victimelor în a se adresa autorităților în asemenea situații.

În anul 2017, și-au pierdut viața 46 de femei, 26 de bărbați și 12 copii (6 fete și 6 băieți) în urma violențelor comise asupra lor de foști sau actuali parteneri sau alți membri ai familiei, în 73 din cele 84 de cazuri dintre cazuri agresorul fiind adult de sex masculin.[15]

Campanie de prevenire a violenței domestice

Poliția Română, alături de organizații din țară și agenții de aplicare a legii din Bulgaria și Ungaria, este parte a campaniei regionale a OSCE de sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen.

Așadar, începând de luni, 25 noiembrie – Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, Unitatea pentru Probleme  Strategice ale Poliției din cadrul Departamentului Amenințări Transnaționale al OSCE a lansat o campanie regională de sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen în Bulgaria, Ungaria și România, campanie care se va derula pe parcursul a 16 zile de activism în acest domeniu.

CALL CENTER cu număr unic la nivel național destinat victimelor violenței domestice

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a pus la dispoziția victimelor violenței domestice o linie telefonică gratuită, cu un număr unic de contact, 0800.500.333,  pentru a semnala situații de violență domestică, trafic de persoane, discriminare de gen sau dicriminare multiplă, reglementat de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Acest serviciu este asigurat 24/24 ore, 7/7 zile. Numărul este apelabil gratuit din orice rețea cu acoperire națională

Apelul la linia telefonică de urgență (help-line) poate fi făcut de către potențiala victimă/victimă a violenței domestice, a traficului de persoane, a discriminării de gen sau a discriminării multiple, un părinte sau un alt membru al familiei, o persoană din cadrul rudelor/ afinilor, un vecin sau un cunoscut al familiei, fie de un martor  sau de o altă persoană care știe de existența unui caz din această categorie.

[1] http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2016/01/Analiza-de-situatie-2015-7.pdf

[2] Correctional Service Canada (1988), Breaking The Cycle of Family Violence. A Resource Handbook, written and produced by Bonnie Hutchinson Enterprises Inc., Ottawa, Ontario, p. 3

[3] Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, 2000, p 4

[4] Stith, S. M., McCollum, E. E., & Rosen, K. H. (2011). Couples therapy for domestic violence: Finding safe solutions. Washington, DC, US: American Psychological Association

[5] Beating the devil out of them: Corporal punishment in American families, by Murray A. Straus. New York, Lexington Books, 1994, 297 pp.

[6] Family Precursors: Expected and Actual Consequences of Dating Aggression- F. CURTIS BRESLIN, DAVID S. RIGGS, K. DANIEL O'LEARY, and ILEANA ARIAS, Journal of Interpersonal Violence, Vol 5, Issue 2, pp. 247 – 258, 1990

[7] Straus, M. A. (2007). Dominance and symmetry in partner violence by male and female university students in 32 nations. Durham, NH: Family Research Laboratory, University of New Hampshire.

[8] Ko Ling Chan, „Association Between Intimate Partner Violence and Child Maltreatment in a Representative Student”, Violence Against Women, 2015, Vol. 21(4) 500–515, Reprints and permissions: sagepub.com/journalsPermissions.nav, DOI: 10.1177/1077801215569080, Sample in Hong Kong

[9] http://fra.europa.eu/en/media/press-packs/vaw-survey

[10] https://fra.europa.eu/en/publication/2014/violence-against-women-eu-wide-survey-main-results-report

[11] http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2018/11/Analiza-de-situatie-Violenta-2018.pdf

[12] Anexa 2, la sfârșitul cărții

[13] https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra-2014-vaw-survey-at-a-glance-oct14_ro.pdf

[14] http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2018/11/Analiza-de-situatie-Violenta-2018.pdf

[15] https://violentaimpotrivafemeilor.ro/violenta-in-familie-in-2017-conform-datelor-oficiale-ale-politiei/

[16] Art.3-4, Legea 217/2003

[17] Bedard, Marcia. “Domestic Violence: Feminist Responses.” NWSA Journal, vol. 2, no. 3, 1990, pp. 464–475. JSTOR, JSTOR

[18] Wikipedia

[19] Marin, Amy J., Russo, Nancy Felipe, 1999, “Feminist Perspectives on Male Violence Against Women: Critiquing O’Neil and Harway’s Model”, în Michèle Harway; James M.O’Neil (ed.), What Causes Men’s Violence Against Women?, Sage Publications, Thousand Oaks.

[20] Bieneck, S.; Krahe, B. (2010). „Blaming the Victim and Exonerating the Perpetrator in Cases of Rape and Robbery: Is There a Double Standard?”. Journal of Interpersonal Violence. 26 (9): 1785–97

[21] Sewall P. Rebeca., Vasan Arati, Schuler Margaret A. (ed.), (1996), States Responses to Domestic Violence: Current Status and Needed Improvements, The Institute for Women, Law & Development, Washington, D.C.