Termenul de reziliență a fost preluat din engleză (resilience), dar, etimologic, cuvântul provine din limba latină, unde resilio înseamnă „a se întoarce, a ricoșa, a ieși în evidență”. Termenul a fost adaptat în psihologie și științele sociale, fiind folosit pentru a denumi capacitatea unei persoane de a trece peste greutățile vieții, traume, eșecuri, necazuri majore, șocuri etc. sau de a le face față, fără a fi afectată definitiv sau irecuperabil. Cu alte cuvinte, reziliența reprezintă capacitatea ființelor umane de a se adapta într-o manieră pozitivă la situații nefavorabile[1].

Vedem adesea oameni care, deși trecând prin diferite forme de abuz, greutăți sau provocări majore, se recuperează după acestea și continuă să meargă înainte, fără a fi dărâmați sau fără a manifesta mari daune psihologice ori emoționale. Despre acești oameni putem spune că sunt rezilienți sau că dau dovadă de reziliență psihologică. Asta nu înseamnă că aceștia nu experimentează durere emoțională, suferință, disconfort emoțional sau teamă. Ei au parte de toate aceste trăiri, doar că le fac față diferit. Persoanele reziliente prezintă o rezistență mai mare la stres și o toleranță sporită la frustrare.

Reziliența nu reprezintă o trăsătură cu care oamenii se nasc sau pe care o moștenesc, ci constă în învățarea și cultivarea anumitor gânduri, comportamente, acțiuni și atitudini față de viață. Cu cât un om își antrenează mai mult felul pozitiv în care acesta reacționează în fața provocărilor vieții, cu atât își dezvoltă mai puternic reziliența psihologică.

Reziliența se poate învăța încă din primii ani de viață, prin exemplul pe care părinții îl oferă copiilor în caz de conflict, necazuri sau simple frustrări manifestate în familie de oricare dintre membrii acesteia. Prin felul în care părinții răspund sau reacționează tantrumurilor sau comportamentelor copiilor, aceștia îi pot ajuta și pe cei mici să își gestioneze propriile trăiri. Îngrijitorii din primii ani de viață au un rol major în dezvoltarea rezilienței psihologice a copilului. Aceștia se pot folosi chiar și de cele mai banale situații pentru a-l învăța pe copil cum să facă față frustrărilor.

Principalul factor al dezvoltării rezilienței constă în a avea parte de relații armonioase, calde, în cadrul cărora copilul să se simtă susținut și în siguranță. Acolo unde există și se manifestă iubire, încredere și încurajare, se dezvoltă un mediu propice pentru cultivarea rezilienței psihologice. La fel de important este și pentru un adult care își dezvoltă această abilitate, să aibă parte de relații armonioase și solide.

Există o serie de factori care, odată cultivați, pun bazele unei abordări sănătoase a vieții și a rezilienței[2]. Printre aceștia se numără:

• capacitatea de a realiza planuri ori strategii realiste și de a acționa în direcția lor;
• o imagine pozitiv-realistă de sine și încredere în propriile forțe și abilități;
• abilități de comunicare și o gândire îndreptată către soluționarea problemelor, mai degrabă, decât către nemulțumiri;
• capacitatea de a-și gestiona emoțiile și trăirile intense;
• capacitatea de a-și controla reacțiile impulsive, prin prezență de spirit și conștiință de sine.

Cultivarea rezilienței psihologice este o explorare personală. Nu toți oamenii sunt la fel. Fiecare reacționează diferit în fața provocărilor vieții. Prin urmare, nu există neapărat o rețetă în acest sens, întrucât ce funcționează pentru o persoană este foarte probabil să nu funcționeze pentru o altă persoană. Diferențele culturale dintre oameni, mediul din care provin, experiențele din copilărie, oamenii pe care îi au alături, precum și valorile și principiile după care se ghidează, pot contribui la dezvoltarea unor strategii diferite de dezvoltare a rezilienței psihologice. Deși o să menționez, în cele ce urmează, niște strategii de cultivare a acesteia, este bine să se țină cont că acestea sunt generale și nu pot funcționa pentru toată lumea. Din această cauză, este important ca fiecare persoană să își găsească propria strategie de cultivare a rezilienței psihologice.

Idei/direcții pentru dezvoltarea rezilienței psihologice:

1. Dezvoltarea conexiunii inter-umane. Relațiile de calitate sunt esențiale în cultivarea acestei abilității. Dincolo de relațiile armonioase din cadrul familiei, se pot crea conexiuni noi, poate la servici sau poate în comunitatea în care persoana trăiește, în organizații non-profit sau alte grupuri civice prin care persoana poate oferi ajutor sau suport.
2. Înțelegerea faptului că viața unui om constă doar în 10% din ceea ce i se întâmplă și în 90% din felul în care omul alege să răspundă la ceea ce i se întâmplă. Așadar felul în care reacționează un om în fața vieții îl face pe acesta să meargă înainte. Iar felul în care continuă acesta să își trăiască viața după un eveniment major depinde de el însuși.
3. Dezvoltarea adaptabilității la situații. Este important ca omul să înțeleagă că sunt lucruri pe care nu le poate controla, care nu depind de el și pe care nu stă în puterea lui să le schimbe sau să le influențeze. În acest sens, omul devine conștient de lucrurile care sunt, de fapt, în controlul lui și acționează doar acolo, adaptându-se imaginii mai de ansamblu.
4. Înțelegerea ideii că totul are un sens. Indiferent de natura situației cu care se confruntă, un om poate căuta să vadă darul sau, după caz, lecția pe care această situație o aduce în viața sa. Un om care trăiește având o minte deschisă spre acest aspect este un om care face față mai bine schimbărilor vieții.
5. Acțiunea. În urma stabilirii unui scop, omul începe să acționeze în realizarea acestuia. Câte o acțiune pe zi în direcția visului său, îl menține pe om pe o traiectorie pozitivă și îl ajută să își aducă la îndeplinire visurile. În loc să rămână într-o fază de detașare și inacțiune, omul acționează, iar asta pune întreaga energie în mișcare.
6. Descoperirea de sine și dezvoltarea personală. Mulți oameni care au trecut prin diferite greutăți și provocări majore ale vieții nu își conștientizează propria valoare și abilitățile extraordinare pe care le au. Consideră adesea ca fiind naturală și firească revenirea dintr-o traumă sau experiență nefavorabilă, însă este bine să realizeze de ce capacități remarcabile dispun, de fapt. Asta contribuie și la crearea unei imagini pozitive legate de propria persoană.
7. Imaginea de ansamblu. În situații dificile, oamenii sunt tentați să își îngusteze focusul asupra detaliilor negative. Însă, dacă aceștia aleg să intre în rolul de observator, detașându-se și privind situația de sus, își pot crea o imagine de ansamblu a acestei, iar asta îi poate ajuta să găsească cu mai multă ușurință rezolvare la problemele cu care se confruntă.
8. Optimismul. Aici nu discutăm despre gândirea pozitivă de tip New Age, însă este bine de știut că atunci când omul se concentrează asupra aspectelor pozitive dintr-o situație, acesta capătă putere să înainteze cu mai multă încredere și poate găsi mai ușor soluții de ieșire din impas sau de rezolvare a situației.
9. Grija față de sine. Este important ca omul să fie atent la nevoile sale fiziologice și emoționale. Somnul, hrana sănătoasă și mișcarea de orice fel pot face minuni pentru psihic. Așadar, găsirea unor activități care îi fac plăcere, urmarea unor cursuri de dezvoltare personală sau găsirea unui consilier ori terapeut, îl pot ajuta pe acesta să facă mai ușor față evenimentelor stresante sau altor situații care cer reziliență psihologică.
10. Descoperirea propriilor strategii de cultivare a rezilienței psihologice. Sunt situații în care oamenii își dezvoltă această abilitate urmând o cale spirituală, apelând la mindfulness, scriind, dedicându-se unei cauze superioare etc. Cred că fiecare om ar trebui să își găsească propria strategie de funcționare și dezvoltare a rezilienței psihologice, explorând cât mai multe activități ori oportunității. Până la urmă, devenim ceea ce facem în mod repetat.

Un ajutor în descoperirea propriei strategii ar putea fi găsit chiar în trecutul persoanei. Explorând situațiile dificile sau provocările majore prin care persoana a trecut, aceasta poate identifica ce anume a ajutat-o să meargă mai departe, care sunt propriile abordări, gânduri, atitudini, acțiuni care au scos-o din impas și au pus-o pe picioare și cu alte ocazii.

În cabinet abordez adesea cu clienții un exercițiu extrem de util în acest sens, care se numește Linia Vieții. Acest exercițiu constă într-o retrospectivă a evenimentelor majore din viața persoanei, axându-ne pe calitățile, resursele și abilitățile de care persoana a dat dovadă în acel moment al vieții sale și ce anume a ajutat-o să meargă mai departe. Luând pe rând fiecare eveniment, pun întrebări precum: ce l-a determinat pe X să meargă mai departe?, ce spune despre X faptul că a reușit să treacă de această provocare?, de ce abilități s-a folosit X pentru a ieși din această situație?, ce i-a adus acest eveniment lui X?, care sunt lucrurile/abilitățile pe care le-a învățat/deprins X în urma acestei situații? etc. – unde X este persoana în cauză.

Pentru a concluziona acest subiect, reziliența psihologică constă în menținerea unui echilibru în viața de zi cu zi, prin flexibilitate și deschidere. Acest echilibru interior al omului constă în:

• a accepta că există emoții intense și a le lăsa să fie trăite; însă, în același timp, a învăța de ce situații/contexte să se ferească și când anume, în așa fel încât să își păstreze o capacitate sănătoasă de funcționare;
• a acționa în direcția visurilor sale, a duce la bun sfârșit taskurile unei zile obișnuite, a fi activ, dar și a-și lua o pauză de odihnă și re-energizare atunci când mintea sau corpul său i-o cere;
• a petrece timp de calitate în sânul familiei sau alături de cei dragi, dar și a-și găsi timp pentru sine, în care să se îngrijească de propriile nevoi;
• a știi că se poate baza pe cei din jur, dar și a avea încredere totală în propriile forțe;
• a-și cunoaște propriile limite, însă a nu se lăsa definit de acestea;
• a-și alege cu înțelepciune visurile, care să fie într-adevăr realizabile, însă a avea curajul să aibă visuri mărețe.

Provocările vieții nu scutesc pe nimeni, așa că este eficient să găsim căile potrivite de funcționare și cultivare a rezilienței proprii, în așa fel încât viața să devină, pentru fiecare dintre noi, puțin mai ușoară și puțin mai frumoasă.

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Reziliență_(psihologie)

[2] https://www.apa.org/helpcenter/road-resilience