Dau totul pentru un secret!

dell-612x400

Ştiam de existenţa ei. Îmi povestise buna mea prietenă, însă nu o văzusem niciodată, deci nu aş fi recunoscut-o, cum nu am făcut-o nici în momentul în care s-a prezentat elegant: Aniţa Dumitriu. Mi-a zâmbit  şi m-a îmbrăţişat înainte să apuc să-i răspund, apoi a făcut doi paşi în spate, mi-a cantărit prezenţa cu drag şi mi-a întins un buchet scurt, bogat, de mărgăritar.
– Eşti exact cum am banuit! şi nedumeririi mele îi adaugă un alt zâmbet venit, cumva, de pe un alt tărâm, cu elfi şi zâne. Sunt mătuşa Ioanei, alungă ea misterul.
Respiraţia îmi revine la normal, îi zâmbesc ştiut şi o complimentez pentru înfăţişarea impecabilă. Adaug un ”cu ce pot să vă ajut?” şi o poftesc să ia loc pe scaunul din dreapta mea, mulţumindu-i şi cu ochii pentru minunile albe. Se scuză stins şi caută în poşeta, încă bleumarin, motivul pentru care a venit. Un card de sănătate pe numele Marcu Dumitriu.

Sunt nedumerită. Documentul pare în regulă.
– Ce pot face cu el? mă întreabă uşor reţinut, scuzându-şi neştiinţa.
– Îl utilizează posesorul, soţul dumneavoastră, îi răspund, imitându-i zâmbetul.
– Din păcate…nu va mai putea să îl utilizeze. Soţul meu a decedat cu o jumătate de an în urmă. Cardul l-am găsit printre hârtiile lui. Credeam că trebuie să-l returnez instituţiei.
– Nu, nu e cazul. Îl puteţi păstra.
Îmi zâmbeşte din nou.
– Din fericire, am ce să păstrez, îmi răspunde senin.
– Câţi ani aveţi? îndrăznesc o întrebare de blondă. Eu marţea sunt blondă, vorba Ioanei.
– 84, îmi răspunde degajat, iar mie îmi cade vaza din mână exact în momentul în care ma pregăteam să însufleţesc florile. Pare decupată din revistele de modă: o fustă cloşată, un jerseu, scurt, galben- grâu, o eşarfă prinsă scurt, în ton cu geanta, ruj roz, păr prins lejer. Dacă tot sunt blondă, continui la fel de tâmp:
– Dau tot pentru secret!
Râde sănătos, aşa că am răspunsul.
– Colonelul, îmi raspunde, indicându-mi cardul pe care incă îl păstram în mână. Soţul meu şi pune accent pe fiecare literă, poleind-o cu adoraţie. Timp de o jumătate de oră îmi spune povestea ei.

…. Se măritase cu Marcu la 20 de ani şi fiecare zi a fost o adevărată binecuvântare. Uneori, pica lat de oboseală. Îl descopeream picotind în fotoliul din camera în care scria(că el scria…îi placea mult scrisul) şi când îmi auzea paşii se ruşina ca un copil de şcoală prins cu tema nefăcută. De părcă ar fi făcut ceva rău, în timp ce mă ştia dereticând prin casă. Avea un munte de bun simţ. Moştenit şi educat. Până au plecat la şcoală cei doi băieţi, am stat acasă, apoi m-a încurajat să lucrez. Specula fiecare calitate cu care am fost înzestrată şi dacă eu nu eram în stare sa o dezvolt, mă împingea de la spate sau mă surprindea cu proiecte pe care era musai să le continui. Chiar şi de dragul lui. Peste toate pasiunile, prăjituritul şi grădinăritul, tronau…

CONTINUAREA o găsești aici: http://zapastrit.eu/dau-totul-pentru-un-secret.

Photo: Dell Orefice

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s