Eric Berne este un celebru psihiatru si psihoterapeut, întemeietorul “analizei tranzacționale”, care descrie personalitatea umană şi relaţiile interpersonale din perspectiva celor trei stări ale eului: Eul Copil, Eul Părinte şi Eul Adult. Toate cele trei formează personalitatea unui om și se referă la un set de comportamente, gânduri şi raţionamente, emoţii şi sentimente, asociate şi activate de o situaţie de viaţă. În fiecare dintre noi, există aceste stări de la o vârstă foarte timpurie şi până la una înaintată. Astfel, modul în care ne raportăm la problemele noastre emoționale, sociale sau de mediu își are rădăcinile în modul în care am gestionat trăiri și situații încă din primii ani de viață.

Cum se manifestă cele 3 stări?

Copilul este partea creativă, emoțională, spontană a unui om. Eul Copil se referă la sentimente, atitudini sau comportamente impregnate de experienţele pozitive sau negative din copilărie. Acesta însumează emoţiile, satisfacţiile, plăcerile şi neplăcerile, regretele, anxietăţile şi temerile, furia. Este starea prin care se exprimă spontan nevoile şi dorinţele noastre, emoţiile şi sentimentele. Cuvintele care definesc Eul Copil sunt ”vreau” și ”îmi place”. El reprezintă totodată şi resursa de creativitate, intuiţie, spontaneitate. Eul Copil este cel care se bucură, se întristează, râde, plânge, respinge, are fantezii, dar poate fi și egocentric, manipulator, necontrolat. El este sursa energiei şi a entuziasmului.

Părintele este ca un magnetofon, el înregistrează principiile de viață, prejudecățile, codurile care trebuie respectate în societate. Eul Părinte înseamnă trăiri, idei şi comportamente preluate de la părinţi sau alte figuri parentale semnificative pentru noi în copilărie. Acesta cuprinde cerinţele, valorile, regulile, normele, opiniile, judecăţile pe care o persoană le-a interiorizat în copilăria sa. Părintele din noi este acea parte care dictează reguli conform cărora îşi doreşte să trăim. Multe din aceste reguli sunt aceleaşi pe care părinţii noştri ni le-au impus în timpul copilăriei. Eul Părinte poate fi definit sintetic prin cuvântul ”trebuie”. Acesta folosește un comportament autoritar, impune, blamează, amenință, dă ordine, dar și protejează, consolează, se dedică celorlalți.

Adultul este precum un computer care procesează datele introduse conform unui program bazat pe logică. Eul Adult este caracterizat de un set autonom de sentimente autentice, atitudini şi comportamente adecvate situaţiei prezente. Eul Adult caracterizează comportamentul realist, logic şi raţional. Este cel care pune întrebări, care menţine atitudinea noastră de curiozitate şi interogare asupra lumii. Acesta va folosi întrebări și cuvinte precum: ”cine, când, cum, ce și, mai ales, pot”. Eul Adult este cel care se informează, compară, evaluează, analizează, învaţă, reflectează, înţelege, comunică, ia decizii, rezolvă probleme, negociază. El facilitează eficienţa şi reuşita în atingerea scopurilor propuse. Acesta permite integrarea armonioasă și echilibrul dintre dorințe, plăceri (copil) și norme/reguli (părinte).

Așa cum am spus la început, în fiecare persoană se dezvoltă cele 3 stări ale Eu-lui. Ele conțin gânduri, raționamente, emoții, sentimente, norme și comportamente.

Tema centrală a analizei tranzacționale este existența unui scenariu de viață pe care copilul îl face încă din primii 6 ani de viață, scenariu care stabilește ce fel de persoană va fi, ce fel de oameni va întâlni (acei oameni care ii vor permite să se desfășoare asa cum și-a propus), dacă va fi un învingător sau învins, victimă sau acuzator. Parinții au un rol esențial în conturarea scenariului, iar nevoia părintelui de a transmite precepte, modele si comenzi depășește cu mult nevoia copilului de programare parentală. Terenul este, deci, fertil pentru întipărirea principiilor părinților. Personalitatea sănătoasă presupune o dezvoltare armonioasă şi distinctă a tuturor stărilor eului.

Scenariul de viaţă: se structurează încă de timpuriu în urma interacţiunilor cu părinţii sau cu alte persoane şi reprezintă o modalitate de-a structura realitatea prin atribuirea de roluri, atât sieşi, cât şi celorlalţi. Doru Buzducea (1997, p.149), citându-l pe Th. Harris distinge 4 scenarii existenţiale:

1. Eu sunt O.K.- Tu eşti O. K. – Este un scenariu sănătos de viaţă. Se întâlneşte la oamenii care au avut o copilărie normală, fericită.

2. Eu sunt O. K. – Tu nu eşti O.K. – Scenariu paranoid de raportare la realitate. Se întâlneşte la persoanele care au fost tratate în copilăria timpurie cu indiferenţă şi ironie.

3. Eu nu sunt O. K. – Tu eşti O. K. – Este un scenariu “depresiv” de viaţă care se formează la cei cărora nu li s-au îndeplinit nevoile fundamentale în copilărie.

4. Eu nu sunt O.K. – Tu nu eşti O.K. – Este un scenariu de inutilitate. De obicei se întâlneşte la persoanele care au fost tratate în timpul copilăriei cu brutalitate. Este specific psihoticilor.

Este important să înțelegi scenariul după care funcționezi, pentru a-ți putea vindeca rănile din copilărie dacă e cazul, astfel încât să ai parte de relații normale și fericite în viața ta.

Și cum fiecare persoană cu eu de copil își caută un ”părinte” și fiecare persoană cu eu de părinte își caută un ”copil”, în relația de cuplu partenerii se vor atrage la fix în acest sens. Nu întâmplător veți vedea cupluri în cadrul cărora păreți să asistați la o relație părinte-copil, în locul unei relații de la adult la adult. Din acest motiv, este de verificat și de observat în cadrul fiecărui cuplu, ce rol adoptă cei doi parteneri. Astfel, prin conștientizare și adoptarea unor exerciții de comunicare și acțiune, ambii parteneri își pot cultiva eul de adult, astfel încât să își poată construi o relație de cuplu sănătoasă, matură și împlinită.

Fragment din cartea Ghidul Relației de Cuplu.