Am scris în repetate rânduri despre gestionarea conflictelor din cuplu, despre cum să identifici relația toxică, despre abuz și multe alte situații legate de nefericirea în cuplu. N-am abordat, însă, niciodată subiectul nefericirii provocate de o relație fericită. Știu că sună ciudat și puțină lume reușește să se recunoască în această situație.

După o copilărie plină de umilință, bătăi, respingere sau elemente de abandon, după o adolescență cu dorințe suicidale și după relații eșuate ca adult, unui om îi poate deveni dificil să se mai bucure de ceva în viață. De cele mai multe ori acesta trăiește cu teama că orice lucru frumos este doar o iluzie sau că oricum acesta se va încheia la un moment dat. Oamenii ce-și poartă traumele cu ei (adică mulți), fie ele nevindecate, lucrate sau chiar vindecate, sunt obișnuiți cu suferința. Pentru aceștia suferința devine singura certitudine și, implicit, zona lor de confort. O relație fericită îi va destabiliza, deoarece aceștia nu vor ști cum să reacționeze la bine, la frumos, la fericire. Singurul tipar relațional pe care aceștia îl cunosc este cel al nemulțumirii, stresului, temerilor. În limbajul lor de bază, aceștia nu au conceptul păcii, satisfacției sau mulțumirii relaționale. Neavând parte de experiențe fericite, este puțin probabil să aibă capacitatea să le recreeze sau să le identifice, după caz. Aceștia vor avea, de cele mai multe ori, atenția îndreptată către toate lipsurile, minusurile sau întâmplările nefericite care au loc în cadrul relației de cuplu.

Ani de terapie, zeci de cursuri de dezvoltare personală, mii de articole motivaționale… nimic nu poate înlocui propria determinare de a acționa, de a te vindeca cu adevărat. Poate că unii vor spune „dar eu chiar vreau să mă schimb”, „cum aș putea să nu-mi doresc să mă vindec”, „chiar vreau să mă bucur de viață”. Și chiar îi cred! La nivel mental, sunt sigură că asta își doresc. Însă la nivel emoțional, lucrurile stau puțin diferit. Suntem construiți să tragem către ceea ce ne este familiar. A fi în continuu în gardă, atent la propriile reacții, analizându-ne clipă de clipă propriile alegeri, poate fi extrem de obositor, chiar epuizant. În special în momentele de oboseală fizică sau mentală vom cădea automat în farmecul inconștienței relaționale, care, deși dureros și dăunător, este cald și confortabil, precum landoul din perioada de nou-născuți a existenței noastre. La nivel emoțional ne este confortabil numai ceea ce cunoaștem, chiar dacă acel lucru se dovedește a fi, în final, cel mai lipsit de liniște sau de confort lucru pentru noi. Căutăm situații cunoscute, pentru că pe acelea am învățat să le gestionăm, acelora știm să le facem față.

În ciuda dorinței noastre mentale de a fi fericiți, fugim de fericire ca de un pericol. Nefiindu-ne cunoscută, fericirea devine, la nivelul creierului reptilian, noul de care trebuie să ne temem. Și aici intervine auto-sabotarea, prin reacția „luptă sau fugi”. Lupta împotriva fericirii… cât de absurd și, totuși, real… apare prin căutarea motivelor de nemulțumire sau crearea lor. Fuga de fericire se manifestă prin închiderea față de partener și limitarea conexiunii emoționale cu acesta.

Am întâlnit cazuri în terapie, în care unul sau ambii parteneri încep să își saboteze relația în momentul în care toate lucrurile par să meargă înspre bine. Din teama că relația ar putea deveni una fericită și neavând instrumentele necesare pentru a știi cum să facă față unei situații pozitive, partenerii respectivi caută sau creează situații neplăcute.

Am putea spune că nu avem nevoie de tehnici și instrumente pentru a simți fericirea. Realitatea, însă, pare să fie diferită, mai ales atunci când fericirea sperie.

Pentru a învăța să facă față unei situații fericite, o persoană rănită are nevoie să coboare din mintea plină de teamă în prezentul fizic, material, alegând conștient să renunțe la presupunerile construite pe experiențele nefericite și să treacă la constatările momentului prezent: „Cum sunt chiar în acest moment?” „Care sunt lucrurile pentru care pot mulțumi chiar acum?” „Am garanția că acest lucru pozitiv se va sfârși? Și dacă ar fi așa, de ce să nu mă bucur de el acum, cât este?” „Cum mă simt în această situație? Cum se simte corpul meu?” „Concret: ce se întâmplă acum îmi face bine sau rău?”

Deși am mai vorbit despre asta cu alte ocazii, simt nevoia să readuc în discuție tehnica recunoștinței. Aceasta rămâne unul dintre cele mai puternice instrumente de restructurare a minții și a percepției. Recunoștința înlătură sentimentele de lipsă, temerile și nemulțumirile, făcându-ne conștienți de toate aspectele pozitive din viața noastră. Începeți-vă fiecare zi menționând minim 5 motive de recunoștință pentru viața voastră. Încheiați la fel ziua, amintind minim 5 motive de recunoștință cu privire la ziua care tocmai a trecut. După o vreme veți reuși să găsiți un echilibru între realitate și presupuneri. Ar mai fi și provocarea Zero Negativitate, care vă va ajuta să formulați totul la modul pozitiv și să vă concentrați atenția pe lucrurile plăcute din viața voastră.

O altă modalitate de îmbunătățire a felului în care priviți viața este să vă apucați de mișcare. Indiferent că este vorba de yoga, fitness, alergare, înot sau orice alt sport ați alege, acesta vă va pune în mișcare întregul corp, precum și energia acestuia. Cu fiecare activitate sau lucru nou făcut, în creier se produce neuroplasticitatea – abilitatea extraordinară a creierului de a-și schimba structura și organizarea ca rezultat al învățării, experienței și exersării. Prin activarea neurotransmițătorilor din creierul nostru, o nouă lume este pe cale să ni se reveleze, datorită schimbării percepției și creșterii nivelului de neurotransmițători esențiali secretați de creier, precum dopamina, oxitocina și serotonina, denumite și substanțele fericirii. Eu am recomandat în principal mișcarea, deoarece implică mai multe procese benefice pentru întregul corp, dar sunt o multitudine de alte lucruri noi pe care le puteți face pentru a vă spori crearea de noi conexiuni neuronale, care să vă propulseze gândirea către cele mai înalte aspirații, ambiții și să vă determine să vedeți partea luminoasă a vieții.

Contactul fizic manifestat prin îmbrățișări reprezintă o altă cale de înlăturare a negativismului și recreere a conexiunii dintre parteneri. Îmbrățișarea declanşează eliberarea de oxitocină, substanţa chimică din creier care ne crește buna dispoziţie, precum ne și creează starea de siguranță și confort. Într-un context al „fericirii care ne sperie”, îmbrățișarea caldă a partenerului poate aduce o oarecare liniște, cel puțin la nivel de hormoni.

Am lăsat la final comunicarea, nu pentru că ar fi mai puțin importantă, ci dimpotrivă: pentru că este esențială în orice proces de deschidere și vindecare. După ce vă observați stările, după ce identificați cauza reală a nefericirii sau nemulțumirii voastre, împărtășiți-i și partenerului situația emoțională prin care treceți. Este important ca fiecare dintre parteneri să treacă prin acest proces, iar cel care ascultă trebuie să fie susținător și înțelegător, oricât de greu ar părea de înțeles. Există chiar mai multe situații de fericire care provoacă nefericire decât am crede. Așadar nu vă luați în derâdere partenerul care vă împărtășește acest lucru. Este extraordinar că a reușit să ajungă până aici, să realizeze și să identifice ce se întâmplă cu el. Așadar fiți deschiși și curioși pentru a afla și înțelege ce se întâmplă în sufletul celuilalt. Recomand dialogul Imago în acest sens.

Spor la a simți cu adevărat fericirea, la a v-o asuma și la a înceta să mai fugiți de ea!