Parcă răbdarea devine o calitate tot mai rară. Îi simțim lipsa în diferite contexte, dar cel mai intens se simte în cadrul relației de cuplu. Acolo dispare prima dată. Și din această lipsă a răbdării, conexiunea dintre parteneri începe să se crape precum un vas de lut supus la o presiune termică nepotrivită.

Din păcate, a devenit ceva obișnuit pentru cuplurile moderne să se destrame la prima ruptură emoțională. Partenerii nu mai au răbdare să rămână în relație și să repare o asemenea ruptură când apare. Este mult mai ușor să iasă din relație, decât să se dedice vindecării sau armonizării ei. Vedem tot mai des divorțuri intentate la scurt timp de la căsătorie. Nu întâmplător aceeași oameni care fug primii din relații sunt cei care vor căuta repede o altă relație care, la rândul ei, are să fie una scurtă. Pe de o parte nu suportă singurătatea, pe de altă parte nici nu au răbdarea (sau maturitatea) să lucreze cu partenerul provocările apărute în cadrul relației. Mai pot fi și acei “veșnici îndrăgostiți”, care nu își pot lua angajamentul unei relații mai liniștite, mai așezate, odată ce intensitatea dată de dopamina de la începutul relației scade. Ei ies din relație imediat ce fluturii din stomac au dispărut, căutând să regăsească acea senzație cu un nou partener. Iar o relație, ca orice alt proces de viață, are anotimpurile ei și o ciclicitate firească care contribuie la o evoluție în spirală a cuplului și a celor doi parteneri.

A mai da măcar o șansă relației este un act de maturitate. O relație echilibrată și fericită nu este un dat, ea se construiește prin ani de muncă, prezență și colaborare între parteneri.

Am scris aici despre motivele pentru care se desparte cuplurile și ce ar putea face partenerii pentru a nu se ajunge acolo.

Iar în ceea se privește separarea, este important să menționăm că, în anumite situații, este chiar recomandată. Încheierea unei relații este nenegociabilă în situațiile de violență domestică sau alte forme de abuz. Însă, după cum vedem, cuplurile pot alege să se separe și fără să existe o asemenea dinamică gravă.

Cum știm când trebuie să plecăm din relație?

O foarte bună busolă în acest sens este propriul corp. Adesea corpul nostru știe mai bine, în sensul în care, atunci când o relație nu mai este potrivită pentru noi, începem să somatizăm diferite probleme fizice. Somatizările pot fi un semnal clar că relația nu mai este potrivită pentru unul sau ambii parteneri. Deși fiecare persoană este diferită, există anumite tipare somatice frecvente care apar în astfel de situații.

Femeile tind să resimtă mai acut stresul emoțional la nivelul sistemului endocrin și digestiv. Printre somatizările frecvente se numără:
Tulburări menstruale – menstruație neregulată, dismenoree accentuată, amenoree.
Probleme ginecologice – infecții recurente, uscăciune vaginală, fibrom uterin.
Dureri de sâni – în special dacă relația afectează siguranța emoțională.
Probleme digestive – balonare, colon iritabil, reflux gastric.
Dureri de cap sau migrene – mai ales în cazurile în care femeia reprimă emoțiile.
Scădere sau creștere bruscă în greutate – în funcție de tipul de stres resimțit.
Oboseală cronică, insomnie sau somn agitat.
Tulburări tiroidiene – mai ales hipotiroidie.

Bărbații au tendința de a somatiza mai mult la nivel cardiovascular și muscular. Cele mai frecvente manifestări sunt:
Probleme cardiace – tahicardie, hipertensiune arterială
Tulburări de potență și libido scăzut
Dureri lombare sau rigiditate musculară – mai ales în zona umerilor și a gâtului, indicând stres și responsabilități apăsătoare
Tulburări digestive – gastrită, ulcer, arsuri stomacale
Insomnie sau somn superficial
Stări de iritabilitate și anxietate mascată prin agitație fizică
Probleme respiratorii – senzație de sufocare, respirație superficială, senzația de “nod în gât”.

Semne comune la ambii parteneri:
Infecții recurente – slăbirea sistemului imunitar.
Alergii inexplicabile sau boli autoimune – corpul “atacă” relația toxică.
Căderea părului – în special în situațiile de stres cronic.

Dacă aceste simptome persistă și nu au o cauză medicală clară, ele pot fi indicii că organismul semnalează necesitatea unei schimbări – fie prin transformarea relației, fie prin ieșirea din ea.

Apoi mai este unul din cele 4 legăminte toltece, care spune să faci întotdeauna tot ceea ce ține de tine – nici mai mult, nici mai puțin! Iar raportarea la acest legămând poate aduce claritate în situația persoanei care își dorește să iasă din relație. Aceasta se poate întreba dacă a făcut tot ce a ținut de ea pentru ca relația să funcționeze. Sentimentul de regret arată că nu a făcut suficient, că ar mai fi putut încerca. Sentimentul de efort arată că deja și-a depășit atribuțiile, că a făcut mai mult decât ținea de ea. Astfel, dacă persoana simte că deja totul vine cu un efort suplimentar în relația ei de cuplu, înseamnă că da, a făcut deja tot ce a ținut de ea (și chiar mai mult), iar din acest punct nu prea mai există posibilitatea unei schimbări a relației și este timpul să plece.

Regretăm atunci când nu ne-am făcut partea. Regretăm când lăsăm o relație să moară fără să facem ceva în privința ei. Regretăm când nu există încheieri. A nu se confunda regretul cu starea firească de durere apărută în urma oricărei separări. Separarea este, de cele mai multe ori, un eveniment traumatic. Se simte ca și când ceva se rupe din propria persoană, ca o moarte (e moartea unei identități), uneori ca un eșec. Și aceste trăiri dor. Dar când relația a ajuns la un final firesc, într-un punct de unde nu mai există cale de întoarcere (pentru că orice gest pentru relație reprezintă deja un efort), există o consolare în starea de acceptare: „am făcut tot ce a ținut de mine”. Doare separarea, dar nu o regret. Îmi poate părea rău că nu am reușit să facem ca relația să meargă, pot regreta că nu a funcționat, dar nu regret separarea în sine.

Privesc cu un respect deosebit cuplurile care au reușit să înfrunte asperitățile vieții împreună și și-au asumat această muncă emoțională, dincolo de situațiile pe care le-au avut de gestionat zi de zi. Nu și-au abandonat partenerul la greu și au ales să se dedice relației când au simțit primele semnale de ruptură emoțională. Până la urmă, unul dintre ingredientele unei relații sănătoase este capacitatea de reparare a unei rupturi emoționale. Indiferent că au rămas sau nu împreună în cele din urmă, apreciez dedicarea și faptul că nu au renunțat la prima piedică. Poate unii au rămas împreună până la sfârșitul vieții. Poate unii au divorțat după 20 sau 30 de ani, atunci când relația lor s-a consumat cu adevărat și au înțeles că au făcut tot ce-a ținut de ei. De admirat este simplul fapt că au încercat, că nu au fugit la prima scârțâială, că și-au mai dat o șansă, că nu au abandonat relația fără a-și da puțin silința înainte pentru ea. Citiți aici despre renegocierea „contractului relațional”.

În această eră a vitezei și a tehnologiei, oamenii par să nu mai aibă răbdare pentru nimic. Probabil trăim în cea mai ușoară perioadă a umanității, în care avem acces rapid la orice, nu ducem lipsă de multe și trăim într-o formă de abundență (și risipă) de diverse. Asta se poate să ne fi transformat în niște persoane egoiste, cu prea puțină disponibilitate pentru ceilalți, cu mai puțină empatie și înțelegere, persoane care se consideră îndreptățite la tot. Valorile par să se degradeze, iar iubirea pare să se măsoare după alte șabloane decât cele ale sufletului. Am transformat iubirea într-un clișeu, dându-ne ochii peste cap de fiecare dată când auzim pe cineva vorbind despre concepte precum sufletul, iubirea, respectul, dragostea ș.a.m.d., numind orice declarație ca fiind prea „siropoasă”. Am uitat să servim, am uitat smerenia.

Poate că articolul acesta reprezintă un manifest pentru relațiile de cuplu, un îndemn pentru parteneri de a nu renunța la primele rupturi emoționale, o invitație de a face ce ține de ei pentru a recrea conexiunea cu celălalt. Nu mai renunțați atât de ușor la relații. Dar faceți ceva pentru ele! Ele pot fi spațiul cel mai vindecător și sigur, dacă ne dedicăm să le creăm astfel. Iar dacă, în cele din urmă, se vor dovedi a fi nepotrivite, partenerii vor putea trece cu o mai mare ușurință peste separare și se vor simți împăcați, pentru simplul fapt că au încercat.