„Acum o viață: o poveste terapeutică”

În 2016 am început să scriu o carte. Era pentru prima oară în viața mea când mă angajasem la un asemenea proiect. Am scris câteva pagini, apoi am lăsat-o la o parte, deoarece o altă carte, Ghidul Relației de Cuplu, urla să se scrie. Mi-am ascultat inspirația, am scris și apoi am dat spre tipărire ghidul. Apoi am revenit la prima carte. Eram curioasă să văd ce se întâmplă mai departe, în ce direcție o ia povestea. Era doar un document pe laptop, la care reveneam pentru a-l citi scriindu-l.

Povestea din cartea Acum o viață s-a scris singură. Eu pornisem cu o cu totul altă idee, însă cartea m-a plimbat prin alte lumi. Ori de câte ori încercam să revin la firul inițial, cel pe care mi-l setasem eu de la început, intervenea un blocaj. Și cartea rămânea din nou în standby. Am înțeles într-un final și am abandonat controlul. Cartea asta nu se lăsa după mine. Nu îmi permitea să o duc în direcția către care doream eu. La un moment dat, chiar ne-am certat. Nu îmi plăcuse deloc o scenă din carte și vroiam să o șterg, dar pentru asta îmi trebuia o altă scenă sau o continuare la ceea ce scrisesem deja. Și astfel m-am mai ales cu un blocaj, care, de data asta, a ținut vreun an. În timpul ăsta am început o altă carte, care stă și ea acum pe tușă. Într-un final, prin 2018, după despărțirea definitivă de Ghidul Relației de Cuplu, am simțit să mă întorc la cartea începută în 2016, care astăzi se numește Acum o viață. De data aceasta, am ales să mă las în voia ei. Scriam pentru a afla ce se întâmplă în continuare, fără să mai opun rezistență, fără să mai încerc să schimb ceva.

După ce am terminat-o, am reluat-o doar pentru a reformula anumite fraze. Nu am putut să schimb nimic la poveste. L-am rugat pe soțul meu să o citească, iar el a fost foarte încântat. Însă eu eram, în continuare, foarte nesigură. Apoi am lăsat cartea din nou să doarmă în laptop. Nici nu am mai avut chef să revin asupra ei. Terapeuta mea, care citise pasaje din ea, m-a încurajat să o public, dar eu am schimbat de fiecare dată subiectul.

Un an mai târziu, i-am povestit unei prietene scriitoare despre ea și a fost de acord să o citească, cu toate că pregătea lansarea ultimei sale cărți. Am apreciat deschiderea ei, deoarece știam că nu are foarte mult timp liber. I-am trimis manuscrisul fără să-l mai recitesc. Mi-a spus părerea ei, care se restrângea la stil, la formulări și anumite greșeli care trebuiau corectate. Am reluat cartea pentru a o corecta și surpriză: părea altă carte. Uitasem tot din ce scrisesem. Adică îmi aminteam firul poveștii în mare, însă uitasem toate detaliile. Or cartea asta este plină de detalii însemnate. Am corectat-o, iar apoi am abandonat-o din nou. Am continuat cealaltă carte care mă aștepta cuminte într-un folder pe laptop și am mai început una.

Anul ăsta m-a întrebat soțul meu de cartea „veche”, făcând referire la cea care este astăzi subiectul cărții noi în acest articol. M-a întrebat ce am de gând să fac cu ea. Era gata, însă titlu nu avea. De fapt avea vreo patru titluri, iar eu nu mă puteam hotărî între ele. El spunea s-o public, eu îi ziceam că nu vreau. De fapt, îmi era teamă. Mi se părea că această poveste, așa fictivă cum e ea, e mult mai intimă chiar și decât Ghidul Relației de Cuplu. Cumva simțeam că o scrisesem pentru mine, nu pentru public. Am recitit-o din ipostaza unui cititor străin. Devenisem puțin confuză. Nu mai eram așa sigură că vreau să o țin ascunsă. Încolțise în mintea mea ideea că poate ar trebui să o dau către publicul larg. Ca să-mi potolesc această fantezie, m-am gândit să apelez la o doamnă pe care o respect enorm, o excepțională scriitoare a zilelor noastre, pe care am cunoscut-o când am moderat lansarea unei cărți de-a ei la Cluj, iar între timp am devenit, nu neapărat prietene la cataramă, însă cunoștințe de suflet. Știam că Ana Barton o să fie directă, sinceră și chiar dură. De fapt speram, în sinea mea, să îmi spună că povestea asta este o porcărie și că nu are ce căuta la vederea publicului. Cu toate că inițial a fost tentată să mă refuze ca să „nu ne stricăm relația bună pe care o avem” (am citat-o), în cele din urmă a acceptat să se uite peste manuscris. Am fost foarte recunoscătoare și bucuroasă. I-am trimis manuscrisul și în primele 15 minute mi-a și trimis prima greșeală… Am zis „gata, o să-mi spună că nici nu mai continuă lectura”. Citisem de atâtea ori documentul… Îl citise și soțul meu… Cu toate astea, existau anumite greșeli ori timpul verbelor folosit aiurea, aspecte pe care nu le observasem. Ana mi-a explicat atunci într-un mod foarte cald și calm că este firesc pentru creator să nu poată vedea chestiuni atât de minore din creația sa și că acest lucru i se întâmplă oricărui scriitor.

O săptămână mai târziu, Ana mi-a trimis documentul corectat de ea și cu tot cu titlu. „Acum o viață” este titlul dat de Ana. Cu alte cuvinte, ea mi-a botezat această carte. Mi-a spus să mă mai uit eu peste ea, că poate i-a scăpat ceva, dar s-o public. Este o poveste terapeutică.

Bineînțeles că am ezitat. Am mai lăsat cartea să stea puțin. Tot nu eram sută la sută convinsă că vreau să o public, însă gândul la ea mă măcina. Când am intrat în izolare, tot discutând cu grupul meu de prietene (suntem un grup de 4 tipe mișto, foarte diferite una de alta, dar foarte sincere și conectate între noi), le-am împărtășit că am scris o carte de ficțiune și le-am trimis-o. Feedback-urile lor au fost foarte faine și m-au încurajat să nu mai stau pe gânduri și să public cât de repede cartea. Probabil fără insistențele lor și sentimentul de împuternicire pe care mi l-au dat, aș mai fi păstrat manuscrisul ascuns în laptop pentru cine știe cât timp.

Așa am ajuns astăzi să public cartea „Acum o viață: o poveste terapeutică” în format PDF. Nu știu dacă o voi tipări pe hârtie. În perioada asta mi se pare că este mai ușor să ajungă în acest mod la cititori. Și acum chiar simt că vreau să ajungă la oameni. Am renunțat să o mai ascund. Îi dau drumul în lume. Culmea este că am lansat-o online chiar de Ziua Internațională a Cărții, adică în 23 aprilie, fără să știu ce zi e. Asta chiar a fost o sincronicitate frumoasă.

Detalii despre carte și despre cum se poate comanda găsiți AICI.

Sper să vă placă și să vă bucurați de lectura sa!

Cu mult drag,

Raluca Rusu

 

Acum o viață – o poveste terapeutică

Autor: Raluca Rusu

Ficțiune

Copyright @Raluca Rusu

An apariție: 2020

ISBN 978-973-0-31584-4

225 pagini

Format: A5 index 4”x 8” in

Ediție PDF

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.